Acasa
OCUPATII
Ocupatiile principale ale locuitorilor din satele comunei Batrîna au fost si au ramas agricultura si cresterea vitelor. La acestea se adauga de-a lungul vremii mineritul, lucrul la padure, bocseritul. Nu lipsita de importanta este si pomicultura
În anul 1980 din populatia comunei Batrîna, aproximativ 20 de familii lucrau efectiv pamîntul ca tarani cu gospodarie individuala, 30 de persoane erau mineri la Muncel, 15 forestieri la Exploatarea Dobra, 5 erau drumari, iar 3 padurari.
Pe parcursul ultimilor 50 de ani suprafata agricola si numarul de animale au scazut, în conditiile în care si populatia a scazut constant. În anul 1958, din suprafata agricola de 704 ha, terenul arabil era de 298 ha, iar fînetele si pasunile 406 ha. În anul 1980, din suprafata agricola de 903 ha, terenul arabil scazuse la 233 ha, pasunile si fînetele ocupînd împreuna suprafata de 670 ha. Peste doua decenii, în 2010 suprafata agricola actuala a comunei este de 664 ha, din care 95 ha teren arabil si 569 ha pasuni si fînete.
Agricultura este specific padureneasca, o agricultura practicata în terase, pe înaltimi.
Cerealele cultivate sunt grîul de primavara, mai rar cel de toamna, secara, orzul, ovazul si, mai putin porumbul. Pîna la sfîrsitul sec.XIX se cultiva si meiul. Dintre legume, cartoful se cultiva cu prioritate, de asemenea fasole si varza, ceapa, morcovi, patrunjel, marar, pastîrnac, usturoi, salata. Dintre plantele tehnice se cultivau cînepa si mai rar inul. În culturile de cartofi se însamînteaza dovleci furajeri pentru hrana animalelor, din semintele de dovleac obtinîndu-se uleiul, folosit în zilele de post.
Cerealele fiind insuficiente, batrînantii (mai ales femeile), coborau vara în luncile Vaii Muresului sau în Banat la secerat „la tara”, „în pîine”.
Hotarul satului Batrîna, ca si a celor mai multe sate din Padurenime, este împartit în doua. Un gard împarte hotarul în doua si separa tarina de pasune pentru ca vitele sa nu intre „în bucate”. La capatul ulitei prin care se intra în tarina, este vranita pentru a opri vitele din sat sa nu intre în semanaturi.
În urma acestei împartiri a hotarului în doua, într-o parte de hotar, doi ani este tarina si în cealalta pasune pentru vite. Peste doi ani locurile se schimba: unde a fost pasune va fi tarina si unde a fost tarina va fi pasune. Acest sistem bienal, cu schimbul la doi ani, specific padurenilor, se face pentru ca pamîntul sarac sa se odihneasca doi ani. Procedeul alternarii suprafetelor cultivate este vechi, mostenit din vremea obstilor satesti. Fiecare gospodarie are sarcina de la obste, de la sat, sa întretina o anumita portiune din gardul de tarina care desparte hotarul în doua, acesta avînd rolul de a opri vitele care pasuneaza în izlaz sa treacî în tarina. De asemenea, gospodarii sunt obligati sa elbereze la timp miristile pentru pasunatul în comun.
Pentru paza culturilor, comunitatea din satul Batrîna tocmea în fiecare an doi „jitari” (paznici) ai culturilor, care aveau grija sa nu intre animalele în holde si sa le distruga. Pentru munca lor, în fiecare toamna jitarii asteptau la vranita carele cu recolta, fiecare jitar luînd cîte doi snopi de grîu, de secara si ovaz. Acest sistem de paza s-a mentinut pîna prin anii 1975.
Sistemul acesta bienal de împartire îl gasim doar în satul Batrîna, în celelalte trei sate fiecare proprietar îsi îngrijeste vitele pe terenurile proprii.
Cresterea animalelor, o ocupatie la fel de importanta ca si cultivarea pamîntului, este reprezentata de vitele mari (vaci, boi, cai), de oi si porci. Evident ca si numarul acestora s-a redus semnificativ în ultimele decenii. În anul 1958, în satele comunei Batrîna erau peste 100 perechi de boi, 640 de vaci, iar în privinta oilor, aici erau 7 stîni cu 2146 de oi, comuna cu cele mai multe oi dintre comunele din Padureni. Peste 50 de ani, numarul oilor a scazut la 300(adunate într-o stîna), o pereche de boi si 113 bovine! De remarcat faptul ca locuitorii din Batrîna nu duceau oile la munte pentru pasunat, stîna de oi ramînea în hotarul satului.
Deoarece nu aveau cereale suficiente (porumb) pentru hrana porcilor, satenii se asociau si duceau porcii pentru îngrasat, pe timp de toamna si iarna (50-60 capete) în padure, la jir, acest loc fiind numit „jiroviste”. Locurile unde erau dusi porcii la jir se numeau „La Capul Batrînii” (la 3 km de sat) si „La Bude” (la 5 km) sau la „Voret”. Aici porcii erau tinuti la îngrasat doua, trei luni. Pentru porci se amenaja un „tarcalau” din „toble” de lemn. Oamenii care îi supravegheau (porcarii), îsi construiau si ei un adapost (coliba), ca un semibordei, construit tot din toble de lemn. Au existat situatii cînd porcii erau dusi ziua la jir, iar seara erau adusi acasa. La Craciun, porcii pentru taiat erau adusi acasa, dupa ce fusesera îngrasati în padure doar cu jir, fara porumb sau cartofi!
Pomicultura- Padurenii au destinat o suprafata mica pomilor deoarece cultura cerealelor si pasunile si fînetele aveau prioritate. Urmare faptului ca pomicultura este o ocupatie anexa în cadrul agriculturii, în satele comunei Batrîna nu sunt livezi de pomi fructiferi, locurile pentru cultura lor fiind în ograzi si în tarina mica, de regula pe razoare pentru a nu diminua suprafata holdelor.
Între speciile de pomi fructiferi, ponderea o are prunul, urmat de mar, par, nuc, cires si visin. Etnograful Rusalin Isfanoni, originar din Tinutul Padurenilor si autorul celei mai importante lucrari stiintifice despre Padurenii Hunedoarei („Padurenii Hunedoarei”. Editura Mirabilis, Bucuresti 2004-teza de doctorat), considera ca primul pom cultivat în Padureni a fost marul, care este întîlnit în obiceiurile si ritualurile care marcheaza cele mai importante evenimente din viata omului, cît si în unele sarbatori. Fructele se consuma proaspete, uscate (poame), dulceata („liptari” sau „silvais”), dar cea mai mare parte este destinata vinarsului.
Alte ocupatii secundare erau vînatoarea, lucrul la padure, carausia, albinaritul, pescuitul, vararitul, culesul din padure. Cunoscutul etnograf Romulus Vuia, care a facut parte din colectivul de cercetari antropologice de la Batrîna în anii1957-1958, în monografia comunei Batrîna considera ca „vînatoarea ocupa sau mai bine zis a ocupat un loc de frunte între îndeletnicirile de iarna ale locuitorilordin Batrîna”. Vînatoarea era practicata pentru blanuri si coarne , dar si pentru a-si apara vitele fata de acesti potentiali pradatori. Erau doua sisteme de vînatoare: vînatoarea cu curse care avea caracter individual si vînatoarea la pînda, care se facea în grup. Principalele animale vînate: gliganul sau mistretul, lupul, vulpea, viezurile, vidra si jderul.
Pentru a-si completa veniturile, din iarna si pîna la începutul primaverii, barbatii lucrau la padure la obtinerea mangalului (bocserit) în padurile din preajma satului sau la stînjeni (la metari) la distante mai mari de sat, pîna catre Banat. În anul1980, Costa Gheorghe din Batrîna spunea ca a lucrat la stînjeni pe valea Batrînii si în Banat, la Bujoru. Pentru un stînjen de lemne de 4 m, primea 100 lei, cu banii cîstigati cumparînd din Banat, pentru familie, grîu, porumb si încaltaminte. Lucrul la padure dura pîna primavara, înainte de Rusalii. Femeile din Batrîna, însotite si de cîtiva barbati, coborau vara în Banat si pe Valea Muresului, la secrat de grîu si cules de porumb, mergeau „în pîine”, pentru care primeau grîu si porumb.
Pe Valea Dobrisorii au functionat varnite, iar pe Valea Batrînii erau cele mai multe bocse de carbuni, avînd în vedere ca aici era antreprenorul Brandics care alimenta cu carbuni furnalele de topit fierul. La bocsele de pe Valea Batrînii lucrau si lociutori din satele Feregi, Bunila, Alun si Lelese.
ASEZARI GOSPODARESTI
Satele comunei Batrîna sunt situate pe culmile netede si însorite, cu araturi în terase, satul Batrîna fiind de tip adunat, iar celelate trei de tip rasfirat (risipit).
Gospodaria traditionala avea în alcatuirea ei casa, sura, care cuprindea si grajdul, cocina, cuptorul si eventual un sopron („colnita”) pentru acareturi. Gospodariile erau împrejmuite cu garduri. Cunoscutul etnograf Romulus Vuia, în cercetarile întreprinse aici în anii 1957-1958, dupa modul de dispunere a cladirilor fata de ulita si împartirea gospodariei, distingea în Batrîna doua tipuri de gospodarii (curti): curtea simpla si curtea dubla.
Curtea simpla- Gospodaria nu era împartita în doua parti printr-un gard sau alta despartitura, curtea fiind numita de R.Vuia gospodaria nedespartita, „gradina” sau „ocol” în limbajul localnicilor. Casa este asezata în mijlocul gradinii, iar grajdul este amplasat la ulita. Plasarea grajdului si a surii la ulita sau în apropierea ei este de natura economica, de a face grajdul mai accesibil vitelor, direct din ulita. De asemenea, gunoiul era mai aproape de ulita pentru a fi transportat la cîmp, de catre gospodar. Prin aceasta pozitionare a surii la ulita, partile gospodariei rezervate casei si familiei sunt mai ferite de vite si deci pot fi pastrate mai curate.
Curtea dubla- Gospodaria are doua parti distincte si separate printr-un gard: ocolul vitelor si ocolul casei. În ocolul vitelor se afla grajdul si sura iar în cel de-al doilea ocol casa, cuptorul de pîine, „colnita” pentru acareturi. De remarcat ca ambele ocoluri au intrari separate si directe din ulita, „vranita” pentru car, cît si portita pentru oameni.
Majoritatea gospodariilor aveau la ulita, în fata casei, cîte o bancuta „scamn”, pentru odihna, unde sedeau seara si în sarbatori.
LOCUINTA
Mobilierul traditional al locuintei din Batrîna este format dintr-un pat asezat în coltul dinspre peretele din dosul casei ( în unele case erau si doua paturi), o masa, doua lavite, scaune lungi cu spate si scaune traditionale taranesti, podisorul pentru vase. Lingurile, cutitele si furculitele se tineau pe polita agatata sub mestergrinda. Pe lînga masa mai mare, care uneori avea si o „lada” în corpul ei pentru pastrarea veselei sau a alimentelor, se gasea „masa cea mica”, care nu avea un loc precis.
Ca elemente decorative ale interiorului locuintei erau „culmea” si cuierul sau „fogasul”. Culmea era o stinghie din lemn de brad, care era prinsa de grinda cu ata sau doua scoabe facute de fierar si asezata deasupra patului, la 30 cm de perete. Pe stinghie (ruda) se puneau „mesai”, iar peste „mesai” stergarele de culme. Fogasul era un cuier de perete din lemn care se împodobea cu vase din pamînt, blide si cancee cumparate de la tîrg.
BUCATARIA TRADITIONALA
Padurenii foloseau mai multe instlatii pentru prepararea hranei: caloniul, cuptorul, testul, soba numita spoar sau ploatan. Arhaicul caloni era folosit pentru încalzitul camerei, pentru iluminat dar si pentru preparatul mîncarii. Pe vatra acestuia se punea oala sau caldarea în care padureanca gatea.
Dintre instalatiile traditionale, testul era folosit pentru copt pîinea sau malaiul. Testul avea forma unui clopot (capac), sub care se putea coace doar o piîne. Era confectionat din pamînt, piatra sau tuci. Se punea pe vatra încinsa a caloniului sau a pomnolului din fata cuptorului. Pîinea sau malaiul coapte sub test aveau un gust cu totul deosebit. Se mai pastreaza la oara actuala cîteva testuri în Batrîna, care sunt functionale.
Alimentele bucatariei erau împartite în mîncaruri de frupt (de dulce) si mîncaruri de post. Cele mai importante mîncaruri de frupt din satele comunei Batrîna, ca de altfel din Padurenime în general erau: zama (ciorba) de cartofi si de fasole cu sau fara carne de porc, miel sau oaie; cartofi fripti (prajiti în unsoare), varza fiarta cu carne de porc sau oaie, sarmale („curechi cu pere”), raciturile (aitele). Aitele si sarmalele constituiau mîncarea traditionala pentru masa nuntii si faceau parte din cinstea mirelui si a miresei.
Mamaliga se facea din faina de porumb si din orz, cea din orz se numea „mandra” si se consuma cu lapte, brînza, oua,varza calita, bureti fripti, iar iarna, tocana din carne de porc cu mamaliga. Dintre toate mîncarile specifice, cele mai cunoscute au ramas pîna azi placintele padurenesti cu cas sau brînza. Pe lînga aceste mîncaruri gatite se consumau produsele din carne de porc (slanina, cîrnati, maietecii, pecinea, sîngeretele), oua, brînza, lapte, unt, smîntîna.
Dinte mîncarurile de post (fara unsoare, carne, lapte, oua) mentionam: chisalita de prune si maciese cu mamaliga, moarea de curechi cu malai sau mamaliga, cirul, mujdeiul de usturoi cu mamaliga, zama de poame, „liptariul” de prune cu malai, cartofi (crumpeni) fierti sau copti, fasolea frecata, grîu fiert cu miere si fructe.
PORTUL POPULAR
Costumul popular padurenesc este cea mai importanta marca a acestei zone etnografice, padurenii îmbracati în portul lor traditional fiind inconfundabili în peisajul culturii populare din România. Prezenta lor la tîrgurile de la Dobra, Ilia, Hunedoara, Deva în deceniile trecute, unde coborau de pe culmile Muntilor Poiana Rusca, îmbracati în costumele lor populare sau la diverse evenimente culturale trezea si trezeste si astazi admiratia tuturor pentru frumusetea portului padurenesc.
Chiar daca în zilele noastre (septembrie 2010), nu am mai întîlnit în satele comunei Batrîna decît o „batrîna” îmbracata în vechiul ei costum popular, toti locuitorii satelor comunei au costume populare pe care le pastreaza în lazile de zestre. Din pacate, diversi „negustori” de arta populara au ajuns pîna în aceste sate si achizitioneaza la preturi de nimic, aceste valori ale culturii populare românesti.
PORTUL FEMEIESC
Portul popular apare la femei într-o forma de o covîrsitoare personalitate, care impresioneaza prin silueta dreapta, sculpturala, prin camasa robusta, prin ceapsa si prin podoabele de chei si inele prinse pe lanturi.
Costumul femeiesc care se înscrie în tipologia costumului de Transilvania cu doua catrinte (oprege), se compune din îmbracamintea capului, camasa, pieptar, doua oprege, brîu, bracire, podoabe, încaltaminte. Portul femeiesc este diferentiat pentru fete, neveste si femei în vîrsta.
Fetele îsi împleteau parul în doua „chisi”, una din fata petrecînd-o peste urechea dreapta unde ea se îmbina cu cea de-a doua împletita cu parul de la ceafa. Femeile maritate îsi faceau gateala capului din „chisi” care sunt adunate la ceafa într-un conci, fiind cusute cu andreaua. Fetele umblau cu capul descoperit sau purtau batic rosu, iar femeile maritate sau vaduve purtau un batic alb (cîrpa alba). În zilele de sarbatoare, nevestele purtau pe cap ceapsa de care era prinsa în conci, cîrpa lunga.
Camasa din pînza de casa era întotdeauna lunga pîna la glezne si se diferentia dupa vîrsta. Camasa femeiasca are doua parti: cea de sus numita „ciupag” si partea de la brîu în
jos „poalele”. Camasa este încretita în jurul gîtului, „încretita la grumaz”. Fetele si nevestele tinere purtau camasi care aveau pe mîneci, pe guler si pe piept cusaturi (broderii) cusute cu arnici de culoare rosie. Femeile trecute de prima tinerete purtau camasi cusute cu arnici negru si vînat. La poale, indiferent de vîrsta erau cusute cu arnici negru siruri de broderii dispuse vertical. În partea de jos, poalele se terminau cu „cipta” (dantela), initial din ata de bumbac, ulterior din matase.
Atît camasile cu rosu cît si camasile cu negru se deosebesc între ele prin motivele de pe mîneci, în general geometrice, carora femeile din Batrîna le ziceau „feluri”. Motivele întrebuintate de femeile tinere erau „cosiile”, rînduri late cusute în zig-zag în colturi cu arnici rosu, „gogîstele”, „bugienele” si „delarenele”.
Femeile batrîne fac „cosiile heli mici” care se aseamana cu „cosiile” si „bugienele” nevestelor, dar sunt mai mici. Batrînele poarta la mîneci „pui peste cot”, care este cel mai vechi motiv pastrat în decorarea mînecii la camasile batrînesti, fiind sub forma unei benzi circulare, lata de trei degete, din arnici negru, cusuta în dreptul cotului.
O camasa femeiasca era cusuta în timp de doi ani (inf. Costa Ana, 81 de ani, satul Batrîna, 1980), iar o fata cînd se casatorea trebuia sa aiba minim cinci camasi pe culme.
Peste poale, femeia purta doua oprege, unul în fata si altul la spate, tesute din lîna, vopsite în negru, culoare obtinuta natural din coaja de arin („anina”). În a doua jumatate a sec. XX, opregul din fata este treptat înlocuit cu o catrînta din postav sau din alte materiale din comert. Peste camasa, în zi de sarbatoare femeile purtau un pieptar deschis, acoperit aproape în întregime cu broderie de lînica si matase rosie, violeta si albastra. Aceste cojoace, „adevarate minuni ale artei populare” cum le numeste Romulus Vuia, erau facute de cojocarii din Dobra, Ilia, Cîmpuri, Vadu Dobrii. În zilele de lucru si pe timp friguros, femeile îmbracau „pieptarul înfundat”, tot din blana de miel dar care nu era brodat. Iarna, cînd este rece, peste cojoc sau pieptar, femeile îmbracau „suba cu clini” din lîna alba sau neagra (suba laie). Suba era împodobita la guler, piept si capatul mînecilor, cu „bîrnasi” de culoare rosie, verde si de culoarea piersicului la femeile tinere, si de culoare vînata la femeile batrîne.
Doua piese de port popular specifice doar comunei Batrîna, din întreg spatiul Tinutului Padurenilor- „suba înfundata” si „casula”- au fost purtate pîna în preajma celui de-al doilea razboi mondial, dupa care au disparut.
„Suba înfundata” sau „burca”, de culoare laie (neagra) era îmbracata iarna de catre femei. Aceasta suba (burca) era „înfundata, cusuta si lasata numai putin crapata în partea ei dinspre guler pentru a o putea trage peste cap”. Si suba înfundata era împodobita la guler, piept si la mîneci cu bîrnasi rosii la femeile tinere si verzi la cele batrîne. Iarna cînd era foarte frig, femeile o purtau toata ziua.
Cealalta piesa unicat -„casula”- era purtata de femeile din Batrîna, fiind un fel de gluga facuta tot din panura de lîna. Avea „baiera” care se punea peste gît, fiind întrebuintata ca o traista în care se punea merinde, la tîrguri sau la vite. În caz de ploaie se punea peste cap, ca o gluga. Cele doua piese de port popular se mai purtau doar în unele sate din Tara Hategului.
În picioare, femeile purtau opinci de plotog cu gurgui, acest gurgui fiind în multe cazuri decorat cu tinte de cositor si o împletitura de cureluse. Opincile se încaltau peste „tolobonii” din lîna alba de panura tesuta în razboi, cu motive cusute la margini. Din a doua jumatate a sec. XX, se renunta la opinci si chiar la toloboni, locul acestora fiind luat de ghete, pantofi si ciorapi.
Fetele si nevestele tinere purtau la gît o „latita”, iar pe piept o „latita cu colt” si o salba („vita”) de bani cu mai multe „baiere” (rînduri) de monede mari de argint.
Ceea ce da o personalitate aparte costumului padurencei este modul de împodobire a mijlocului. „Brîul în bîte”, care reprezinta un sistem de tesut de stravche traditie, se încinge primul. Peste brîu se înfasoara „bracira” îngusta, iar peste aceasta, „baltii” (un cordon din fîsii de piele cu tinte de cositor). La soldul stîng se prind „cheile pe chici” (cinci chei de alama si cinci inele prinse pe bucati de piele). Peste balti se pune un lant cu inele, sub care se încinge lantul cu chei, iar mai jos, alte trei lanturi simple, numite în grai local „zale”. Etnograful Rusalin Isfanoni facînd o statistca a pieselor ce compun aceste podoabe, a constatat ca numarul lor trece de 1000, iar greutatea depaseste 1 kg. Specialistii subliniaza semnificatia magica a acestor podoabe, într-o prima etapa simbolizînd fertilitatea si fecunditatea.
„Felul în care îsi încing mijlocul femeile din Tinutul Padurenilor este unul dintre cele mai complicate si în acelasi timp mai interesante, nu numai din tara noastra, ci poate din întreaga Europa”- Elena Secosan, etnograf.
PORTUL BARBATESC
Costumul barbatesc se compune din caciula sau palarie, camasa cu guler înalt, cioareci, chimir, laibar, suba, opinci sau bocanci. Între cele doua razboaie mondiale, barbatii înca mai purtau parul lung, iar palariile erau cu fundul lat si cu „veaca”, borul ridicat în sus. Dupa anul 1940 apar palariile asemanatoare cu cele ale fostilor vînatori de munte.
Camasile erau lungi, ajungînd pîna la genunchi, fiind confectionate initial din pînza alba de cînepa, apoi din cînepa si bumbac, iar din a doua jumatate asec. XX numai din bumbac. Interesante sunt creturile unde este prinsa mîneca din umar, numite „cretura munteneasca”. Camasile erau brodate cu bumbac, apoi cu matase la guler, pe piept si pumnasi. Aceasta broderie alb pe alb, punctata cu nasturi policromi, imprima camasii o nota de rafinament ti optimism. La guler camasa se încheie cu un bumb si cu o „crozna” (cheotoare). La poalele camasilor de sarbatoare se aplica o „cipta” (dantela).
Vara, barbatii din Batrîna purtau izmene din pînza alba, jos fiind bagate în toloboni cusuti din „suba de lîna”, iar în anotimpul rece se îmbraca cu cioareci de lîna alba. Tolobonii aveau în partea de sus o cusatura cu lîna vopsita în rosu, verde si vînat. Peste toloboni se încaltau opincile cu gurgui înalt. Cele doua elemente atît de specifice padurenilor -tolobonii si opincile- vor fi înlocuite treptat cu bocanci si ciorapi.
Peste mijloc se încingeau cu o curea lata din piele groasa cu tinte, pe care o cumparau, împreuna cu palaria cu veaca în sus, de la tîrgurile din Dobra, singurile piese de îmbracaminte cumparate pe vremuri din tîrg. Peste camasa, barbatii purtau „laibar” alb din panura de lîna, la cei tineri cu „bîrnasi” cu rosu si verde, iar la cei batrîni cu negru si alb. Aceste laibere padurenesti au fost înlocuite cu laiberele banatene albe, împodobite cu gaitane negre si colorate.
Cînd este frig îmbraca, ca si femeile, „suba cu clini”, împodobita si aceasta cu „bîrnasi”, la cei tineri cu rosu, verde si alb, iar la cei batrîni cu alb si negru.
MORI. PIVE. VÎLTORI
Reteaua buna de ape curgatoare de pe raza comunei a favorizat construirea unor instalatii populare actionate de forta apei. La mijlocul sec. XX functionau urmatoarele instalatii tehnice taranesti:
- singura moara de cereale cu roata orizontala (ciutura) din tot Tinutul Padurenilor, pe rîul Batrîna;
- o moara cu roata verticala tot pe rîul Batrîna;
- trei mori cu roata verticala pe Valea Dobrisorii,
- o instalatie de dube pe rîul Batrîna;
- o vîltoare pe rîul Batrîna.
Ultima moara care a functionat pe Valea Alunului, moara lui Stanila, a fost închisa cu cîtiva în urma, dar se conserva înca bine putînd fi reparata si daca ar fi repusa în functiune, ar putea constitui un interesant si atractiv obiectiv turistic pentru zona.
TRADITII SI OBICEIURI
Numeroase sunt obiceiurile si tradtiile legate de sarbatorile calendarului crestin-ordodox sau sarbatorile traditionale precrestine. La acestea se adauga cele legate de ocupatii, dar cele mai variate si mai bogate în semnificatii ramîn obiceiurile de familie nasterea, nunta si înmormîntarea, care la padureni se manifesta într-un registru impresionant.
Sezatoarea este unul dintre cele mai interesante obiceiuri la care participau fete, baieti, barbati si neveste (inf. culeasa în anul1980 de la Petrut Maria-42 de ani, Rachitaua). Sezatorile se tineau în anotimpul de iarna, din noiembrie, cu una-doua saptamîni inainte de lasarea Postului de Craciun si pîna în februarie, la Sf.Toader. Aceste sezatori se organizau doar în cîteva locuri, cu spatii mai mari: la Bodea Aron Vinca pe Ulita de pe deal, la Patrut Aron în partea de jos a satului Batrîna, dar si la cele doua birturi din sat Birtul lui Hîrdeala si Birtul lui Benteu Moise Cornea.
Sezatorile se tineau doar în anumite zile ale saptamînii, luni, miercuri si joi, de seara si pîna dupa miezul noptii. Principala activitate în cadrul sezatorii era torsul cînepii si a lînii de catre femei. În tot acest timp se spuneau povesi, diverse întîmplari, se glumea, iar fetele cîntau. Cam dupa miezul noptii apareau si feciorii, însotiti de un fluieras sau un cimpoier si urma distractia cea mare, feciorii dar si unii barbati jucînd fetele si nevestele. Aceste sezatori se tineau toata iarna pîna la „Bagarea Cailor” lui Sf. Toader. În credinta padurenilor, „Caii lui Sf. Toader” îsi fac aparitia în sat „se baga” în prima zi de marti a Postului de Pasti si „ies” (dispar) miercurea în saptamîna urmatoare, numit „Iesirea Cailor”. Saptamîna Sîntoaderului marca sfîrsitul torsului si începutul tesutului.
„Caii lui Sf. Toader” sunt în credinta padurenilor niste fiinte mitologice, jumatate om, de la brîu în sus si jumatate cal, de la brîu în jos, fiinte travestite în feciori, bîntuind ulitele satului numai pe întuneric. În saptamîna Sîntoaderului (din prima zi de marti a Postului de Pasti si pîna miercurea în saptamîna urmatoare), nu se faceau sezatori.
În noaptea de joi din saptamîna Sîntoaderului, tineri (feciori si fete) din cele patru sate, se adunau într-o poiana din satul Piatra -la Borz -unde faceau un foc mare si dansau (dupa fluier) în jurul lui, pîna la ivirea zorilor(inf. culeasa în 1980 de la Balint Terezia-87 ani, Piatra). Cînd dadeau zorile se întrerupea dansul si fetele adunau de pe coasta „bolbote” (iedera, iarba vîntului, iarba spurcului), iar feciorii taiau tulpini din lemn de corn pentru rasteie, codoristi, „hataraje” de îmblacii, furci, raschitoare.
Dupa ce strîgeau ierburile si tulpinile de corn, tinerii se întîlneau din nou în poiana, unde mai încingeau unu-doua dansuri, plecînd apoi spre casa. Fetele puneau iedera la fiert pentru a se spala cu aceasta fiertura pe cap (ca sa nu le cada parul), iar celelalte ierburi erau puse la uscat, fiind folosite în cursul anului pentru afumarea vitelor sau a oamenilor, cînd se îmbolnaveau.
„Caii lui Sîntoader” pedepseau fetele care lucrau în ziua de marti în sezatoare, prin dans pîna la epuizare si chiar moarte atunci cînd se încumetau sa încalce interdictia de a coase, a toarce sau a tese în ziua de marti a saptamînii de Sîntoader. De altfel, în ziua de marti a Sîntoaderului nici boii nu erau prinsi la jug. În traditia locala din satele comunei Batrîna se pastreaza diverse întîmplari cu „Caii lui Sîntoader”.
Nedeia de Rusalii- Nedeia începea duminica dimineata cu slujba de la biserica, dupa care participantii, gazde si oaspeti mergeau acasa unde serveau bucatele special pregatite. Duminica dupa masa, lumea se aduna la birt sau la caminul cultural unde avea loc jocul (dansul), care dura toata noaptea, pîna luni dimineata. Luni dimineata, dupa slujba de la biserica, participantii mergeau grupati în tarina, cîntînd „Cîntecul crucii” si apoi se opreau la crucea din tarina, unde se facea slujba de sfintire a apei, pe care o oficia preotul. Tot acum, femeile împodobeau praporii bisericii cu cununi din flori de fîn si spice de grîu. Tinerii luau vasul cu apa sfintita si urmati de toti satenii, stropeau holdele cultivate cu apa sfintita. Tinerii dansau brîul padurenesc în jurul holdelor. Tot acest ritual de stropire a holdelor avea menirea de a proteja semanaturile de grindina, vijelii sau alte potentiale pericole. Întreg alaiul se întorcea apoi la biserica, pe care o încojurau de trei ori. Dupa masa continuau nedeia la birt sau caminul cultural pîna, marti dimineata.
La Nedeia de Rusalii de la Batrîna veneau rude, prieteni dar si alte persoane din satele padurenesti din jur: Feregi, Poiana Rachitelii, Runc, Poienita Tomii, Merisor etc.
O alta sarbatoare care antreneaza aproape întreaga comunitate locala si care este onorata si de locuitori din alte sate, cu o puternica si veche traditie, are loc în fiecare an la 14 octombrie de „Sf. Paraschiva”, cînd se praznuieste hramul bisericii din localitate. La ceremonia religioasa participa de fiecare data 3-5 preoti si în jur de 80-100 de credinciosi, facîndu-se si maslu. Pîna nu demult, exista obiceiul ca dupa ceremonia de la biserica sa se mearga la caminul cultural, la joc.
Marile sarbatori crestine-Craciunul si Pastile-erau cinstite prin diverse obiceiuri traditionale. Astfel Sarbatoarea Nasterii Domnului – Craciunul, este marcat prin cetele de colindatori, tineri si barbati, care îi colinda pe toti gospodarii. Fiecare gospodar îi astepta pe colindatori cu vinars cald si cu daruri. În dupa amiaza primei zile de Craciun, la birt sau la Caminul cultural avea loc jocul (dansul), petrecerea prelungindu-se pîna a doua zi.
Pastile este cea mai mare sarbatoare crestina si în Tinutul Padurenilor. La aceasta mare sarbatoare, fetele mari trebuie sa aiba camasa noua. În prima zi de Pasti se merge la biserica, dupa care fiecare familie se întorce acasa, la masa festiva. Pe lînga ouale rosii, pe masa se afla bucatele din carne de miel, pregatite de fiecare gospodina, colaci, cozonaci si prajituri.
Dupa masa festiva, toti satenii, dar mai ales tinerii, se aduna la locul numit „în Cioaca”, unde practica diferite jocuri sportive, printre care „piul” si un joc cu mingea, „în huda”. Joc (dans) nu se facea în prima zi de Pasti considerînd-se ca ar fi pacat, doar luni era permis acest lucru în credinta Padurenilor.
Alaturi de aceste mari sarbatori, locuitorii celor patru sate tineau si alte sarbatori, fiecare dintre aceste desfasurîndu-se dupa un anumit ritual, transmis din generatie în generatie:
-„Sînvasîiu” (Sf. Vasile);
- „Sîntionu” (Sf. Ion);
-Stretenia (2 februarie);
-Zilele babei;
-„Sîmtii” (40 de sfinti);
-Blagovestenia;
-„Sîngeorzu” (Sf. Gheorghe);
-Armindenul;
-Sînzienele;
-„Sîmpetru” (Sf.Petru);
-„Sf. Ilie”;
-„Probejenia” (Schimbarea la Fata)-sarbatoare crestina cu data fixa (6 august), numita de Padureni si Ziua Soarelui;
-„Sf. Maria”;
-„Arhanghelu” (Sf. Mihail si Gavril);
-„Sf. Andrei”.
Un adevarat tezaur pentru cultura populara româneasca îl constituie obiceiurile de familie: nasterea, nunta si înmormîntarea, care la padureni se desfasoara într-un registru impresionant.
Nunta în satele comunei Batrîna, ca de altfel în tot tinutul Padurenilor, se desfasura pe parcursul a trei zile, duminica, luni si marti (inf. culeasa în 1980, de la Costa Aron, satul Rachitaua-62 de ani). Nunta traditionala cuprindea o succesiune de ritualuri care erau încarcate cu simboluri si profunde semnificatii. Nunta traditionala s-a desfasurat pîna prin anii 1970, dupa care patrund tot mai mult influentele orasenesti. La o nunta traditionala muzica era asigurata de 1-2 muzicanti, un fluier si un „cimponi”, plata pe care o primeau muzicantii constînd dintr-un colac, o cosarca(„spene”) si un litru de vinars. Printre cei mai cunoscuti instrumentisti care au cîntat la nunti si care au ramas în memoria localnicilor, au fost Pascotescu Petru, Costa Gheorghe Brebu si Costa Aron. În locul acestor instrumentisti, în ultimii ani au patruns si aici tarafurile din Banat si de pe Valea Muresului, formate din taragot, acordeon, duba etc.
La fel ca nasterea si nunta, înmormîntarea implica o suita de acte rituale, astfel ca numai la priveghi se pacticau mai multe jocuri: „Fîntîna”, „Purecele”, „Moara” („Mosul si Baba”), „Bîzul”, „Capra”, „Datul cu genunchii în grinda”, „Valaul cu apa”, „Misa”. Tot la priveghi jucau carti si moara. O particularitate a ritualului de înmormîntare apare atunci cînd cel decedat este un om tînar, indiferent ca este necasatorit sau casatorit, trebuie sa i se aduca bradul. Tinerii mergeau si taiau un brad(sulita) din padure, de la Costeasa dupa care se îndreptau spre sat împreuna cu femeile (5,7,9 sau 11 femei) ce însoteau bradul si cîntau „Cîntecul bradului”. Ajunsi la casa mortului, bradul va fi împodobit de catre fete, ele legînd de crengile acestuia ciucuri de lîna colorata în rosu, vînat si floarea piersicului, sub cetina leaga un chischineu (un batic rosu din casmir), iar în vîrf un clopotel. Pe drumul catre cimitir, bradul deschide cortegiul funerar, iar femeile cînta. La cimitir, bradul se pune la capatîiul mortului, alaturi de stîlp sau cruce.
http://www.primaria-batrina.ro/potential/comunitati.php
Ocupatiile principale ale locuitorilor din satele comunei Batrîna au fost si au ramas agricultura si cresterea vitelor. La acestea se adauga de-a lungul vremii mineritul, lucrul la padure, bocseritul. Nu lipsita de importanta este si pomicultura
În anul 1980 din populatia comunei Batrîna, aproximativ 20 de familii lucrau efectiv pamîntul ca tarani cu gospodarie individuala, 30 de persoane erau mineri la Muncel, 15 forestieri la Exploatarea Dobra, 5 erau drumari, iar 3 padurari.
Pe parcursul ultimilor 50 de ani suprafata agricola si numarul de animale au scazut, în conditiile în care si populatia a scazut constant. În anul 1958, din suprafata agricola de 704 ha, terenul arabil era de 298 ha, iar fînetele si pasunile 406 ha. În anul 1980, din suprafata agricola de 903 ha, terenul arabil scazuse la 233 ha, pasunile si fînetele ocupînd împreuna suprafata de 670 ha. Peste doua decenii, în 2010 suprafata agricola actuala a comunei este de 664 ha, din care 95 ha teren arabil si 569 ha pasuni si fînete.
Agricultura este specific padureneasca, o agricultura practicata în terase, pe înaltimi.
Cerealele cultivate sunt grîul de primavara, mai rar cel de toamna, secara, orzul, ovazul si, mai putin porumbul. Pîna la sfîrsitul sec.XIX se cultiva si meiul. Dintre legume, cartoful se cultiva cu prioritate, de asemenea fasole si varza, ceapa, morcovi, patrunjel, marar, pastîrnac, usturoi, salata. Dintre plantele tehnice se cultivau cînepa si mai rar inul. În culturile de cartofi se însamînteaza dovleci furajeri pentru hrana animalelor, din semintele de dovleac obtinîndu-se uleiul, folosit în zilele de post.
Cerealele fiind insuficiente, batrînantii (mai ales femeile), coborau vara în luncile Vaii Muresului sau în Banat la secerat „la tara”, „în pîine”.
Hotarul satului Batrîna, ca si a celor mai multe sate din Padurenime, este împartit în doua. Un gard împarte hotarul în doua si separa tarina de pasune pentru ca vitele sa nu intre „în bucate”. La capatul ulitei prin care se intra în tarina, este vranita pentru a opri vitele din sat sa nu intre în semanaturi.
În urma acestei împartiri a hotarului în doua, într-o parte de hotar, doi ani este tarina si în cealalta pasune pentru vite. Peste doi ani locurile se schimba: unde a fost pasune va fi tarina si unde a fost tarina va fi pasune. Acest sistem bienal, cu schimbul la doi ani, specific padurenilor, se face pentru ca pamîntul sarac sa se odihneasca doi ani. Procedeul alternarii suprafetelor cultivate este vechi, mostenit din vremea obstilor satesti. Fiecare gospodarie are sarcina de la obste, de la sat, sa întretina o anumita portiune din gardul de tarina care desparte hotarul în doua, acesta avînd rolul de a opri vitele care pasuneaza în izlaz sa treacî în tarina. De asemenea, gospodarii sunt obligati sa elbereze la timp miristile pentru pasunatul în comun.
Pentru paza culturilor, comunitatea din satul Batrîna tocmea în fiecare an doi „jitari” (paznici) ai culturilor, care aveau grija sa nu intre animalele în holde si sa le distruga. Pentru munca lor, în fiecare toamna jitarii asteptau la vranita carele cu recolta, fiecare jitar luînd cîte doi snopi de grîu, de secara si ovaz. Acest sistem de paza s-a mentinut pîna prin anii 1975.
Sistemul acesta bienal de împartire îl gasim doar în satul Batrîna, în celelalte trei sate fiecare proprietar îsi îngrijeste vitele pe terenurile proprii.
Cresterea animalelor, o ocupatie la fel de importanta ca si cultivarea pamîntului, este reprezentata de vitele mari (vaci, boi, cai), de oi si porci. Evident ca si numarul acestora s-a redus semnificativ în ultimele decenii. În anul 1958, în satele comunei Batrîna erau peste 100 perechi de boi, 640 de vaci, iar în privinta oilor, aici erau 7 stîni cu 2146 de oi, comuna cu cele mai multe oi dintre comunele din Padureni. Peste 50 de ani, numarul oilor a scazut la 300(adunate într-o stîna), o pereche de boi si 113 bovine! De remarcat faptul ca locuitorii din Batrîna nu duceau oile la munte pentru pasunat, stîna de oi ramînea în hotarul satului.
Deoarece nu aveau cereale suficiente (porumb) pentru hrana porcilor, satenii se asociau si duceau porcii pentru îngrasat, pe timp de toamna si iarna (50-60 capete) în padure, la jir, acest loc fiind numit „jiroviste”. Locurile unde erau dusi porcii la jir se numeau „La Capul Batrînii” (la 3 km de sat) si „La Bude” (la 5 km) sau la „Voret”. Aici porcii erau tinuti la îngrasat doua, trei luni. Pentru porci se amenaja un „tarcalau” din „toble” de lemn. Oamenii care îi supravegheau (porcarii), îsi construiau si ei un adapost (coliba), ca un semibordei, construit tot din toble de lemn. Au existat situatii cînd porcii erau dusi ziua la jir, iar seara erau adusi acasa. La Craciun, porcii pentru taiat erau adusi acasa, dupa ce fusesera îngrasati în padure doar cu jir, fara porumb sau cartofi!
Pomicultura- Padurenii au destinat o suprafata mica pomilor deoarece cultura cerealelor si pasunile si fînetele aveau prioritate. Urmare faptului ca pomicultura este o ocupatie anexa în cadrul agriculturii, în satele comunei Batrîna nu sunt livezi de pomi fructiferi, locurile pentru cultura lor fiind în ograzi si în tarina mica, de regula pe razoare pentru a nu diminua suprafata holdelor.
Între speciile de pomi fructiferi, ponderea o are prunul, urmat de mar, par, nuc, cires si visin. Etnograful Rusalin Isfanoni, originar din Tinutul Padurenilor si autorul celei mai importante lucrari stiintifice despre Padurenii Hunedoarei („Padurenii Hunedoarei”. Editura Mirabilis, Bucuresti 2004-teza de doctorat), considera ca primul pom cultivat în Padureni a fost marul, care este întîlnit în obiceiurile si ritualurile care marcheaza cele mai importante evenimente din viata omului, cît si în unele sarbatori. Fructele se consuma proaspete, uscate (poame), dulceata („liptari” sau „silvais”), dar cea mai mare parte este destinata vinarsului.
Alte ocupatii secundare erau vînatoarea, lucrul la padure, carausia, albinaritul, pescuitul, vararitul, culesul din padure. Cunoscutul etnograf Romulus Vuia, care a facut parte din colectivul de cercetari antropologice de la Batrîna în anii1957-1958, în monografia comunei Batrîna considera ca „vînatoarea ocupa sau mai bine zis a ocupat un loc de frunte între îndeletnicirile de iarna ale locuitorilordin Batrîna”. Vînatoarea era practicata pentru blanuri si coarne , dar si pentru a-si apara vitele fata de acesti potentiali pradatori. Erau doua sisteme de vînatoare: vînatoarea cu curse care avea caracter individual si vînatoarea la pînda, care se facea în grup. Principalele animale vînate: gliganul sau mistretul, lupul, vulpea, viezurile, vidra si jderul.
Pentru a-si completa veniturile, din iarna si pîna la începutul primaverii, barbatii lucrau la padure la obtinerea mangalului (bocserit) în padurile din preajma satului sau la stînjeni (la metari) la distante mai mari de sat, pîna catre Banat. În anul1980, Costa Gheorghe din Batrîna spunea ca a lucrat la stînjeni pe valea Batrînii si în Banat, la Bujoru. Pentru un stînjen de lemne de 4 m, primea 100 lei, cu banii cîstigati cumparînd din Banat, pentru familie, grîu, porumb si încaltaminte. Lucrul la padure dura pîna primavara, înainte de Rusalii. Femeile din Batrîna, însotite si de cîtiva barbati, coborau vara în Banat si pe Valea Muresului, la secrat de grîu si cules de porumb, mergeau „în pîine”, pentru care primeau grîu si porumb.
Pe Valea Dobrisorii au functionat varnite, iar pe Valea Batrînii erau cele mai multe bocse de carbuni, avînd în vedere ca aici era antreprenorul Brandics care alimenta cu carbuni furnalele de topit fierul. La bocsele de pe Valea Batrînii lucrau si lociutori din satele Feregi, Bunila, Alun si Lelese.
ASEZARI GOSPODARESTI
Satele comunei Batrîna sunt situate pe culmile netede si însorite, cu araturi în terase, satul Batrîna fiind de tip adunat, iar celelate trei de tip rasfirat (risipit).
Gospodaria traditionala avea în alcatuirea ei casa, sura, care cuprindea si grajdul, cocina, cuptorul si eventual un sopron („colnita”) pentru acareturi. Gospodariile erau împrejmuite cu garduri. Cunoscutul etnograf Romulus Vuia, în cercetarile întreprinse aici în anii 1957-1958, dupa modul de dispunere a cladirilor fata de ulita si împartirea gospodariei, distingea în Batrîna doua tipuri de gospodarii (curti): curtea simpla si curtea dubla.
Curtea simpla- Gospodaria nu era împartita în doua parti printr-un gard sau alta despartitura, curtea fiind numita de R.Vuia gospodaria nedespartita, „gradina” sau „ocol” în limbajul localnicilor. Casa este asezata în mijlocul gradinii, iar grajdul este amplasat la ulita. Plasarea grajdului si a surii la ulita sau în apropierea ei este de natura economica, de a face grajdul mai accesibil vitelor, direct din ulita. De asemenea, gunoiul era mai aproape de ulita pentru a fi transportat la cîmp, de catre gospodar. Prin aceasta pozitionare a surii la ulita, partile gospodariei rezervate casei si familiei sunt mai ferite de vite si deci pot fi pastrate mai curate.
Curtea dubla- Gospodaria are doua parti distincte si separate printr-un gard: ocolul vitelor si ocolul casei. În ocolul vitelor se afla grajdul si sura iar în cel de-al doilea ocol casa, cuptorul de pîine, „colnita” pentru acareturi. De remarcat ca ambele ocoluri au intrari separate si directe din ulita, „vranita” pentru car, cît si portita pentru oameni.
Majoritatea gospodariilor aveau la ulita, în fata casei, cîte o bancuta „scamn”, pentru odihna, unde sedeau seara si în sarbatori.
LOCUINTA
Mobilierul traditional al locuintei din Batrîna este format dintr-un pat asezat în coltul dinspre peretele din dosul casei ( în unele case erau si doua paturi), o masa, doua lavite, scaune lungi cu spate si scaune traditionale taranesti, podisorul pentru vase. Lingurile, cutitele si furculitele se tineau pe polita agatata sub mestergrinda. Pe lînga masa mai mare, care uneori avea si o „lada” în corpul ei pentru pastrarea veselei sau a alimentelor, se gasea „masa cea mica”, care nu avea un loc precis.
Ca elemente decorative ale interiorului locuintei erau „culmea” si cuierul sau „fogasul”. Culmea era o stinghie din lemn de brad, care era prinsa de grinda cu ata sau doua scoabe facute de fierar si asezata deasupra patului, la 30 cm de perete. Pe stinghie (ruda) se puneau „mesai”, iar peste „mesai” stergarele de culme. Fogasul era un cuier de perete din lemn care se împodobea cu vase din pamînt, blide si cancee cumparate de la tîrg.
BUCATARIA TRADITIONALA
Padurenii foloseau mai multe instlatii pentru prepararea hranei: caloniul, cuptorul, testul, soba numita spoar sau ploatan. Arhaicul caloni era folosit pentru încalzitul camerei, pentru iluminat dar si pentru preparatul mîncarii. Pe vatra acestuia se punea oala sau caldarea în care padureanca gatea.
Dintre instalatiile traditionale, testul era folosit pentru copt pîinea sau malaiul. Testul avea forma unui clopot (capac), sub care se putea coace doar o piîne. Era confectionat din pamînt, piatra sau tuci. Se punea pe vatra încinsa a caloniului sau a pomnolului din fata cuptorului. Pîinea sau malaiul coapte sub test aveau un gust cu totul deosebit. Se mai pastreaza la oara actuala cîteva testuri în Batrîna, care sunt functionale.
Alimentele bucatariei erau împartite în mîncaruri de frupt (de dulce) si mîncaruri de post. Cele mai importante mîncaruri de frupt din satele comunei Batrîna, ca de altfel din Padurenime în general erau: zama (ciorba) de cartofi si de fasole cu sau fara carne de porc, miel sau oaie; cartofi fripti (prajiti în unsoare), varza fiarta cu carne de porc sau oaie, sarmale („curechi cu pere”), raciturile (aitele). Aitele si sarmalele constituiau mîncarea traditionala pentru masa nuntii si faceau parte din cinstea mirelui si a miresei.
Mamaliga se facea din faina de porumb si din orz, cea din orz se numea „mandra” si se consuma cu lapte, brînza, oua,varza calita, bureti fripti, iar iarna, tocana din carne de porc cu mamaliga. Dintre toate mîncarile specifice, cele mai cunoscute au ramas pîna azi placintele padurenesti cu cas sau brînza. Pe lînga aceste mîncaruri gatite se consumau produsele din carne de porc (slanina, cîrnati, maietecii, pecinea, sîngeretele), oua, brînza, lapte, unt, smîntîna.
Dinte mîncarurile de post (fara unsoare, carne, lapte, oua) mentionam: chisalita de prune si maciese cu mamaliga, moarea de curechi cu malai sau mamaliga, cirul, mujdeiul de usturoi cu mamaliga, zama de poame, „liptariul” de prune cu malai, cartofi (crumpeni) fierti sau copti, fasolea frecata, grîu fiert cu miere si fructe.
PORTUL POPULAR
Costumul popular padurenesc este cea mai importanta marca a acestei zone etnografice, padurenii îmbracati în portul lor traditional fiind inconfundabili în peisajul culturii populare din România. Prezenta lor la tîrgurile de la Dobra, Ilia, Hunedoara, Deva în deceniile trecute, unde coborau de pe culmile Muntilor Poiana Rusca, îmbracati în costumele lor populare sau la diverse evenimente culturale trezea si trezeste si astazi admiratia tuturor pentru frumusetea portului padurenesc.
Chiar daca în zilele noastre (septembrie 2010), nu am mai întîlnit în satele comunei Batrîna decît o „batrîna” îmbracata în vechiul ei costum popular, toti locuitorii satelor comunei au costume populare pe care le pastreaza în lazile de zestre. Din pacate, diversi „negustori” de arta populara au ajuns pîna în aceste sate si achizitioneaza la preturi de nimic, aceste valori ale culturii populare românesti.
PORTUL FEMEIESC
Portul popular apare la femei într-o forma de o covîrsitoare personalitate, care impresioneaza prin silueta dreapta, sculpturala, prin camasa robusta, prin ceapsa si prin podoabele de chei si inele prinse pe lanturi.
Costumul femeiesc care se înscrie în tipologia costumului de Transilvania cu doua catrinte (oprege), se compune din îmbracamintea capului, camasa, pieptar, doua oprege, brîu, bracire, podoabe, încaltaminte. Portul femeiesc este diferentiat pentru fete, neveste si femei în vîrsta.
Fetele îsi împleteau parul în doua „chisi”, una din fata petrecînd-o peste urechea dreapta unde ea se îmbina cu cea de-a doua împletita cu parul de la ceafa. Femeile maritate îsi faceau gateala capului din „chisi” care sunt adunate la ceafa într-un conci, fiind cusute cu andreaua. Fetele umblau cu capul descoperit sau purtau batic rosu, iar femeile maritate sau vaduve purtau un batic alb (cîrpa alba). În zilele de sarbatoare, nevestele purtau pe cap ceapsa de care era prinsa în conci, cîrpa lunga.
Camasa din pînza de casa era întotdeauna lunga pîna la glezne si se diferentia dupa vîrsta. Camasa femeiasca are doua parti: cea de sus numita „ciupag” si partea de la brîu în
jos „poalele”. Camasa este încretita în jurul gîtului, „încretita la grumaz”. Fetele si nevestele tinere purtau camasi care aveau pe mîneci, pe guler si pe piept cusaturi (broderii) cusute cu arnici de culoare rosie. Femeile trecute de prima tinerete purtau camasi cusute cu arnici negru si vînat. La poale, indiferent de vîrsta erau cusute cu arnici negru siruri de broderii dispuse vertical. În partea de jos, poalele se terminau cu „cipta” (dantela), initial din ata de bumbac, ulterior din matase.
Atît camasile cu rosu cît si camasile cu negru se deosebesc între ele prin motivele de pe mîneci, în general geometrice, carora femeile din Batrîna le ziceau „feluri”. Motivele întrebuintate de femeile tinere erau „cosiile”, rînduri late cusute în zig-zag în colturi cu arnici rosu, „gogîstele”, „bugienele” si „delarenele”.
Femeile batrîne fac „cosiile heli mici” care se aseamana cu „cosiile” si „bugienele” nevestelor, dar sunt mai mici. Batrînele poarta la mîneci „pui peste cot”, care este cel mai vechi motiv pastrat în decorarea mînecii la camasile batrînesti, fiind sub forma unei benzi circulare, lata de trei degete, din arnici negru, cusuta în dreptul cotului.
O camasa femeiasca era cusuta în timp de doi ani (inf. Costa Ana, 81 de ani, satul Batrîna, 1980), iar o fata cînd se casatorea trebuia sa aiba minim cinci camasi pe culme.
Peste poale, femeia purta doua oprege, unul în fata si altul la spate, tesute din lîna, vopsite în negru, culoare obtinuta natural din coaja de arin („anina”). În a doua jumatate a sec. XX, opregul din fata este treptat înlocuit cu o catrînta din postav sau din alte materiale din comert. Peste camasa, în zi de sarbatoare femeile purtau un pieptar deschis, acoperit aproape în întregime cu broderie de lînica si matase rosie, violeta si albastra. Aceste cojoace, „adevarate minuni ale artei populare” cum le numeste Romulus Vuia, erau facute de cojocarii din Dobra, Ilia, Cîmpuri, Vadu Dobrii. În zilele de lucru si pe timp friguros, femeile îmbracau „pieptarul înfundat”, tot din blana de miel dar care nu era brodat. Iarna, cînd este rece, peste cojoc sau pieptar, femeile îmbracau „suba cu clini” din lîna alba sau neagra (suba laie). Suba era împodobita la guler, piept si capatul mînecilor, cu „bîrnasi” de culoare rosie, verde si de culoarea piersicului la femeile tinere, si de culoare vînata la femeile batrîne.
Doua piese de port popular specifice doar comunei Batrîna, din întreg spatiul Tinutului Padurenilor- „suba înfundata” si „casula”- au fost purtate pîna în preajma celui de-al doilea razboi mondial, dupa care au disparut.
„Suba înfundata” sau „burca”, de culoare laie (neagra) era îmbracata iarna de catre femei. Aceasta suba (burca) era „înfundata, cusuta si lasata numai putin crapata în partea ei dinspre guler pentru a o putea trage peste cap”. Si suba înfundata era împodobita la guler, piept si la mîneci cu bîrnasi rosii la femeile tinere si verzi la cele batrîne. Iarna cînd era foarte frig, femeile o purtau toata ziua.
Cealalta piesa unicat -„casula”- era purtata de femeile din Batrîna, fiind un fel de gluga facuta tot din panura de lîna. Avea „baiera” care se punea peste gît, fiind întrebuintata ca o traista în care se punea merinde, la tîrguri sau la vite. În caz de ploaie se punea peste cap, ca o gluga. Cele doua piese de port popular se mai purtau doar în unele sate din Tara Hategului.
În picioare, femeile purtau opinci de plotog cu gurgui, acest gurgui fiind în multe cazuri decorat cu tinte de cositor si o împletitura de cureluse. Opincile se încaltau peste „tolobonii” din lîna alba de panura tesuta în razboi, cu motive cusute la margini. Din a doua jumatate a sec. XX, se renunta la opinci si chiar la toloboni, locul acestora fiind luat de ghete, pantofi si ciorapi.
Fetele si nevestele tinere purtau la gît o „latita”, iar pe piept o „latita cu colt” si o salba („vita”) de bani cu mai multe „baiere” (rînduri) de monede mari de argint.
Ceea ce da o personalitate aparte costumului padurencei este modul de împodobire a mijlocului. „Brîul în bîte”, care reprezinta un sistem de tesut de stravche traditie, se încinge primul. Peste brîu se înfasoara „bracira” îngusta, iar peste aceasta, „baltii” (un cordon din fîsii de piele cu tinte de cositor). La soldul stîng se prind „cheile pe chici” (cinci chei de alama si cinci inele prinse pe bucati de piele). Peste balti se pune un lant cu inele, sub care se încinge lantul cu chei, iar mai jos, alte trei lanturi simple, numite în grai local „zale”. Etnograful Rusalin Isfanoni facînd o statistca a pieselor ce compun aceste podoabe, a constatat ca numarul lor trece de 1000, iar greutatea depaseste 1 kg. Specialistii subliniaza semnificatia magica a acestor podoabe, într-o prima etapa simbolizînd fertilitatea si fecunditatea.
„Felul în care îsi încing mijlocul femeile din Tinutul Padurenilor este unul dintre cele mai complicate si în acelasi timp mai interesante, nu numai din tara noastra, ci poate din întreaga Europa”- Elena Secosan, etnograf.
PORTUL BARBATESC
Costumul barbatesc se compune din caciula sau palarie, camasa cu guler înalt, cioareci, chimir, laibar, suba, opinci sau bocanci. Între cele doua razboaie mondiale, barbatii înca mai purtau parul lung, iar palariile erau cu fundul lat si cu „veaca”, borul ridicat în sus. Dupa anul 1940 apar palariile asemanatoare cu cele ale fostilor vînatori de munte.
Camasile erau lungi, ajungînd pîna la genunchi, fiind confectionate initial din pînza alba de cînepa, apoi din cînepa si bumbac, iar din a doua jumatate asec. XX numai din bumbac. Interesante sunt creturile unde este prinsa mîneca din umar, numite „cretura munteneasca”. Camasile erau brodate cu bumbac, apoi cu matase la guler, pe piept si pumnasi. Aceasta broderie alb pe alb, punctata cu nasturi policromi, imprima camasii o nota de rafinament ti optimism. La guler camasa se încheie cu un bumb si cu o „crozna” (cheotoare). La poalele camasilor de sarbatoare se aplica o „cipta” (dantela).
Vara, barbatii din Batrîna purtau izmene din pînza alba, jos fiind bagate în toloboni cusuti din „suba de lîna”, iar în anotimpul rece se îmbraca cu cioareci de lîna alba. Tolobonii aveau în partea de sus o cusatura cu lîna vopsita în rosu, verde si vînat. Peste toloboni se încaltau opincile cu gurgui înalt. Cele doua elemente atît de specifice padurenilor -tolobonii si opincile- vor fi înlocuite treptat cu bocanci si ciorapi.
Peste mijloc se încingeau cu o curea lata din piele groasa cu tinte, pe care o cumparau, împreuna cu palaria cu veaca în sus, de la tîrgurile din Dobra, singurile piese de îmbracaminte cumparate pe vremuri din tîrg. Peste camasa, barbatii purtau „laibar” alb din panura de lîna, la cei tineri cu „bîrnasi” cu rosu si verde, iar la cei batrîni cu negru si alb. Aceste laibere padurenesti au fost înlocuite cu laiberele banatene albe, împodobite cu gaitane negre si colorate.
Cînd este frig îmbraca, ca si femeile, „suba cu clini”, împodobita si aceasta cu „bîrnasi”, la cei tineri cu rosu, verde si alb, iar la cei batrîni cu alb si negru.
MORI. PIVE. VÎLTORI
Reteaua buna de ape curgatoare de pe raza comunei a favorizat construirea unor instalatii populare actionate de forta apei. La mijlocul sec. XX functionau urmatoarele instalatii tehnice taranesti:
- singura moara de cereale cu roata orizontala (ciutura) din tot Tinutul Padurenilor, pe rîul Batrîna;
- o moara cu roata verticala tot pe rîul Batrîna;
- trei mori cu roata verticala pe Valea Dobrisorii,
- o instalatie de dube pe rîul Batrîna;
- o vîltoare pe rîul Batrîna.
Ultima moara care a functionat pe Valea Alunului, moara lui Stanila, a fost închisa cu cîtiva în urma, dar se conserva înca bine putînd fi reparata si daca ar fi repusa în functiune, ar putea constitui un interesant si atractiv obiectiv turistic pentru zona.
TRADITII SI OBICEIURI
Numeroase sunt obiceiurile si tradtiile legate de sarbatorile calendarului crestin-ordodox sau sarbatorile traditionale precrestine. La acestea se adauga cele legate de ocupatii, dar cele mai variate si mai bogate în semnificatii ramîn obiceiurile de familie nasterea, nunta si înmormîntarea, care la padureni se manifesta într-un registru impresionant.
Sezatoarea este unul dintre cele mai interesante obiceiuri la care participau fete, baieti, barbati si neveste (inf. culeasa în anul1980 de la Petrut Maria-42 de ani, Rachitaua). Sezatorile se tineau în anotimpul de iarna, din noiembrie, cu una-doua saptamîni inainte de lasarea Postului de Craciun si pîna în februarie, la Sf.Toader. Aceste sezatori se organizau doar în cîteva locuri, cu spatii mai mari: la Bodea Aron Vinca pe Ulita de pe deal, la Patrut Aron în partea de jos a satului Batrîna, dar si la cele doua birturi din sat Birtul lui Hîrdeala si Birtul lui Benteu Moise Cornea.
Sezatorile se tineau doar în anumite zile ale saptamînii, luni, miercuri si joi, de seara si pîna dupa miezul noptii. Principala activitate în cadrul sezatorii era torsul cînepii si a lînii de catre femei. În tot acest timp se spuneau povesi, diverse întîmplari, se glumea, iar fetele cîntau. Cam dupa miezul noptii apareau si feciorii, însotiti de un fluieras sau un cimpoier si urma distractia cea mare, feciorii dar si unii barbati jucînd fetele si nevestele. Aceste sezatori se tineau toata iarna pîna la „Bagarea Cailor” lui Sf. Toader. În credinta padurenilor, „Caii lui Sf. Toader” îsi fac aparitia în sat „se baga” în prima zi de marti a Postului de Pasti si „ies” (dispar) miercurea în saptamîna urmatoare, numit „Iesirea Cailor”. Saptamîna Sîntoaderului marca sfîrsitul torsului si începutul tesutului.
„Caii lui Sf. Toader” sunt în credinta padurenilor niste fiinte mitologice, jumatate om, de la brîu în sus si jumatate cal, de la brîu în jos, fiinte travestite în feciori, bîntuind ulitele satului numai pe întuneric. În saptamîna Sîntoaderului (din prima zi de marti a Postului de Pasti si pîna miercurea în saptamîna urmatoare), nu se faceau sezatori.
În noaptea de joi din saptamîna Sîntoaderului, tineri (feciori si fete) din cele patru sate, se adunau într-o poiana din satul Piatra -la Borz -unde faceau un foc mare si dansau (dupa fluier) în jurul lui, pîna la ivirea zorilor(inf. culeasa în 1980 de la Balint Terezia-87 ani, Piatra). Cînd dadeau zorile se întrerupea dansul si fetele adunau de pe coasta „bolbote” (iedera, iarba vîntului, iarba spurcului), iar feciorii taiau tulpini din lemn de corn pentru rasteie, codoristi, „hataraje” de îmblacii, furci, raschitoare.
Dupa ce strîgeau ierburile si tulpinile de corn, tinerii se întîlneau din nou în poiana, unde mai încingeau unu-doua dansuri, plecînd apoi spre casa. Fetele puneau iedera la fiert pentru a se spala cu aceasta fiertura pe cap (ca sa nu le cada parul), iar celelalte ierburi erau puse la uscat, fiind folosite în cursul anului pentru afumarea vitelor sau a oamenilor, cînd se îmbolnaveau.
„Caii lui Sîntoader” pedepseau fetele care lucrau în ziua de marti în sezatoare, prin dans pîna la epuizare si chiar moarte atunci cînd se încumetau sa încalce interdictia de a coase, a toarce sau a tese în ziua de marti a saptamînii de Sîntoader. De altfel, în ziua de marti a Sîntoaderului nici boii nu erau prinsi la jug. În traditia locala din satele comunei Batrîna se pastreaza diverse întîmplari cu „Caii lui Sîntoader”.
Nedeia de Rusalii- Nedeia începea duminica dimineata cu slujba de la biserica, dupa care participantii, gazde si oaspeti mergeau acasa unde serveau bucatele special pregatite. Duminica dupa masa, lumea se aduna la birt sau la caminul cultural unde avea loc jocul (dansul), care dura toata noaptea, pîna luni dimineata. Luni dimineata, dupa slujba de la biserica, participantii mergeau grupati în tarina, cîntînd „Cîntecul crucii” si apoi se opreau la crucea din tarina, unde se facea slujba de sfintire a apei, pe care o oficia preotul. Tot acum, femeile împodobeau praporii bisericii cu cununi din flori de fîn si spice de grîu. Tinerii luau vasul cu apa sfintita si urmati de toti satenii, stropeau holdele cultivate cu apa sfintita. Tinerii dansau brîul padurenesc în jurul holdelor. Tot acest ritual de stropire a holdelor avea menirea de a proteja semanaturile de grindina, vijelii sau alte potentiale pericole. Întreg alaiul se întorcea apoi la biserica, pe care o încojurau de trei ori. Dupa masa continuau nedeia la birt sau caminul cultural pîna, marti dimineata.
La Nedeia de Rusalii de la Batrîna veneau rude, prieteni dar si alte persoane din satele padurenesti din jur: Feregi, Poiana Rachitelii, Runc, Poienita Tomii, Merisor etc.
O alta sarbatoare care antreneaza aproape întreaga comunitate locala si care este onorata si de locuitori din alte sate, cu o puternica si veche traditie, are loc în fiecare an la 14 octombrie de „Sf. Paraschiva”, cînd se praznuieste hramul bisericii din localitate. La ceremonia religioasa participa de fiecare data 3-5 preoti si în jur de 80-100 de credinciosi, facîndu-se si maslu. Pîna nu demult, exista obiceiul ca dupa ceremonia de la biserica sa se mearga la caminul cultural, la joc.
Marile sarbatori crestine-Craciunul si Pastile-erau cinstite prin diverse obiceiuri traditionale. Astfel Sarbatoarea Nasterii Domnului – Craciunul, este marcat prin cetele de colindatori, tineri si barbati, care îi colinda pe toti gospodarii. Fiecare gospodar îi astepta pe colindatori cu vinars cald si cu daruri. În dupa amiaza primei zile de Craciun, la birt sau la Caminul cultural avea loc jocul (dansul), petrecerea prelungindu-se pîna a doua zi.
Pastile este cea mai mare sarbatoare crestina si în Tinutul Padurenilor. La aceasta mare sarbatoare, fetele mari trebuie sa aiba camasa noua. În prima zi de Pasti se merge la biserica, dupa care fiecare familie se întorce acasa, la masa festiva. Pe lînga ouale rosii, pe masa se afla bucatele din carne de miel, pregatite de fiecare gospodina, colaci, cozonaci si prajituri.
Dupa masa festiva, toti satenii, dar mai ales tinerii, se aduna la locul numit „în Cioaca”, unde practica diferite jocuri sportive, printre care „piul” si un joc cu mingea, „în huda”. Joc (dans) nu se facea în prima zi de Pasti considerînd-se ca ar fi pacat, doar luni era permis acest lucru în credinta Padurenilor.
Alaturi de aceste mari sarbatori, locuitorii celor patru sate tineau si alte sarbatori, fiecare dintre aceste desfasurîndu-se dupa un anumit ritual, transmis din generatie în generatie:
-„Sînvasîiu” (Sf. Vasile);
- „Sîntionu” (Sf. Ion);
-Stretenia (2 februarie);
-Zilele babei;
-„Sîmtii” (40 de sfinti);
-Blagovestenia;
-„Sîngeorzu” (Sf. Gheorghe);
-Armindenul;
-Sînzienele;
-„Sîmpetru” (Sf.Petru);
-„Sf. Ilie”;
-„Probejenia” (Schimbarea la Fata)-sarbatoare crestina cu data fixa (6 august), numita de Padureni si Ziua Soarelui;
-„Sf. Maria”;
-„Arhanghelu” (Sf. Mihail si Gavril);
-„Sf. Andrei”.
Un adevarat tezaur pentru cultura populara româneasca îl constituie obiceiurile de familie: nasterea, nunta si înmormîntarea, care la padureni se desfasoara într-un registru impresionant.
Nunta în satele comunei Batrîna, ca de altfel în tot tinutul Padurenilor, se desfasura pe parcursul a trei zile, duminica, luni si marti (inf. culeasa în 1980, de la Costa Aron, satul Rachitaua-62 de ani). Nunta traditionala cuprindea o succesiune de ritualuri care erau încarcate cu simboluri si profunde semnificatii. Nunta traditionala s-a desfasurat pîna prin anii 1970, dupa care patrund tot mai mult influentele orasenesti. La o nunta traditionala muzica era asigurata de 1-2 muzicanti, un fluier si un „cimponi”, plata pe care o primeau muzicantii constînd dintr-un colac, o cosarca(„spene”) si un litru de vinars. Printre cei mai cunoscuti instrumentisti care au cîntat la nunti si care au ramas în memoria localnicilor, au fost Pascotescu Petru, Costa Gheorghe Brebu si Costa Aron. În locul acestor instrumentisti, în ultimii ani au patruns si aici tarafurile din Banat si de pe Valea Muresului, formate din taragot, acordeon, duba etc.
La fel ca nasterea si nunta, înmormîntarea implica o suita de acte rituale, astfel ca numai la priveghi se pacticau mai multe jocuri: „Fîntîna”, „Purecele”, „Moara” („Mosul si Baba”), „Bîzul”, „Capra”, „Datul cu genunchii în grinda”, „Valaul cu apa”, „Misa”. Tot la priveghi jucau carti si moara. O particularitate a ritualului de înmormîntare apare atunci cînd cel decedat este un om tînar, indiferent ca este necasatorit sau casatorit, trebuie sa i se aduca bradul. Tinerii mergeau si taiau un brad(sulita) din padure, de la Costeasa dupa care se îndreptau spre sat împreuna cu femeile (5,7,9 sau 11 femei) ce însoteau bradul si cîntau „Cîntecul bradului”. Ajunsi la casa mortului, bradul va fi împodobit de catre fete, ele legînd de crengile acestuia ciucuri de lîna colorata în rosu, vînat si floarea piersicului, sub cetina leaga un chischineu (un batic rosu din casmir), iar în vîrf un clopotel. Pe drumul catre cimitir, bradul deschide cortegiul funerar, iar femeile cînta. La cimitir, bradul se pune la capatîiul mortului, alaturi de stîlp sau cruce.
http://www.primaria-batrina.ro/potential/comunitati.php