Acasa
Locuitorii din cele patru sate ale comunei Batrîna au valoroase si originale creatii în domeniul artei populare, de la prelucrarea lemnului si a metalelor, pîna la realizarea de tesaturi si cusaturi prin prelucrarea fibrelor vegetale si animale.
Prelucrarea artistica a lemnului si a metalelor neferoase- În anul 1980, în satul Piatra era un cunoscut mester în prelucrarea artistica a metalelor, Bodea Iorga în vîrsta de 67 de ani. El a reusit sa faca tipare din piatra pentru turnarea cositorului, obtinînd zale pentru podoabele purtate de femei. De asemenea, prin prelucrarea artistica a lemnului a realizat obiecte utilitare sau ceremoniale, legate în cositor, prin turnarea metalului topit în crestaturile facute pe suprafata lemnului. Astfel de obiecte din lemn,legate în cositor si care nu lipseau din nici o gospodarie padureneasca, erau: furcile de tors, fusele (mosoare) pentru arnici, codoristile („codorii” de bici), teci pentru cutite („sîncea”), carabele cimpoaielor, ciocanele de nunta, „bîtul de nasa, „bîtul de moasa” etc. Mare parte dintre aceste obiecte de lemn (lemn de prun), legate în cositor au fost realizate de mesterul Bodea Iorga. Pe lînga aceste obiecte cositorite, a facut linguri de lemn, cauce, juguri de boi, loitre de car si chiar sindrila de brad.
Un alt mester din satul Batrîna, specializat în prelucrarea artistica a lemnului si legarea lui în cositor, a fost Urs Petru, care avea în anul 1980 vîrsta de 62 de ani. El a realizat, printre alte obiecte, „bîte” legate în cositor. Acest mestesug l-a învatat de la un batrîn Golesie, care plecase din Batrîna la Runcu Mare. Tot din satul Batrîna este si Rados Gheorghe, mester în confectionarea unor obiecte din lemn, ulterior cositorite. Mesteri cioplitori în lemn, la 1980 erau si Benteu Ion si Pascotescu Petru din Batrîna, ultimul fiind si constructor de case.
Arta populara din satele comunei Batrîna este întregita si cu alte creatii, care se înscriu în specificul culturii populare din Tinutul Padurenilor. Renumite în întreg spatiul hunedorean si pîna în Banat, sunt pricoitele (cergi) din lîna, tesute în razboi de catre fiecare gospodina. Pricoitele mai vechi erau din trei lati, din lîna alba si cu dungi (brezde) din lîna „laie” (neagra), distanta între brezde masurîndu-se cu palma. Pricoitele mai noi au „brezdele” vopsite cu „farba” (inf. Balint Maria-78 de ani, satul Batrîna, 1980). Pe lînga functiile, utilitara si decorativa (acoperea patul), pricoitele erau folosite si ca obiect de schimb, fiind vîndute în Banat, pe „cucuruz” (porumb). Între obiectele pe care o fata trebuia sa le aiba ca zestre la maritis, 10 camasi, doua „subi”, doua perechi de desagi, o straita si un val de pînza, erau obligatorii si doua pricoite (inf. Balint Maria).
Alaturi de pricoite, merita mentionate si alte tesaturi realizate de femeile din Batrîna: desagii si „straitile”, cu rafinate motive geometrice si o cromatica deosebita, piese nelipsite din nici o gospodarie, avînd în vedere ca multe produse erau carate în spate.
Remarcabile din punct de vedere artistic sunt lazile de zestre („sacrini”), podisoarele, fogasele, caucele de baut apa, bîtele ciobanesti, ciocanele de nunta. Simtul artistic deosebit al padurenilor s-a manifestat si în inconfudabilele troite („rugi”), ridicate în curtile gospodariilor în amintirea celor disparuti sau troitele asezate la raspîntiile de drumuri si hotare.
Dar cea mai mare realizare în domeniul creatiei artistice din acest spatiu, este reprezentata de costumele populare, adevarate unicate în creatia populara româneasca, valori culturale fata de care trebuie sa manifestam un maxim interes.
MESTERI POPULARI
Toate femeile din satele comunei Batrîna stiu sa teasa pricoite, desagi si straiti, de asemenea sa coasa camasi femeiesti si barbatesti.
Dintre barbati, nu mai sunt specialisti în mestesugurile artistice. Benteu Aron de 70 de ani, din Batrîna mai practica tîmplaria, iar Purcar Moise, cu domiciliul împartit între Dobra si Batrîna, este cunoscut ca un bun dulgher.
ARHITECTURA TRADTIONALA
Din punct de vedere arhitectonic, Batrîna este un adevarat muzeu al caselor vechi traditionale, cu o varietate de tipuri rar întîlnite în alte parti, caci de obicei într-un sat întîlnim un singur tip de casa cu variantele ei.
În Batrîna întîlnim trei tipuri de case diferite:
1) Casa cu camara- Are doua încaperi cu intrari separate din afara; camera de locuit si camara. Camera de locuit fiind singura încapere, servea tuturor scopurilor necesare familiei: în ea se gateste, se manînca si se doarme. Aparatul de gatit si de încalzit a fost arhaicul „caloni”, care era o vatra libera cu un cos piramidal deasupra, ce conducea fumul în pod unde se raspîndea, conservînd nu numai acoperisul dar si alimentele ce se pastrau aici. O împletitura de nuiele de forma semicilindrica, lipita cu lut „babura”, apara acoperisul de paie sau sindrila, de incendiu. Ultimele exemplare de „caloni” au disparut în a doua parte a sec.XX, arhaicul „caloni” fiind înlocuit cu cu o soba din piatra si lut asezata pe un soclu, care la rîndul ei a lasat locul sobelor obisnuite din comert. Camara este o încapere rece si servea la pastrarea alimentelor si a altor bunuri ale familiei, ce puteau fi adapostite aici.
Casa cu camara din Batrîna, avea trei variante: a) casa cu camara si cu tîrnatul în coltul casei (casa cu „tîrnatul schiop”); b) casa cu camara si tîrnatul de-a lungul casei; c) casa cu camara si cu tîrnatul în colt de-a lungul casei. Casa cu camara este specifica Tinutului Padurenilor, Tarii Hategului si Muntilor Apuseni, fiind considerata cel mai vechi tip de casa din Ardeal.
2) Casa cu tinda- Acest tip de casa are tot doua încaperi cu doua intrari separate din afara încît ca plan corespunde cu tipul anterior. Deosebirea este ca a doua încapere serveste drept bucatarie si uneori camara, aici se afla lînga peretele despartitor si caloniul la care se gateste. În camera de locuit gasim sau o soba sau o masina de gatit.
3) Casa cu cuptorul în tinda- Acest tip are doua sau trei încaperi si anume una sau doua camere de locuit si o „tinda” la mijloc, ultima servind ca bucatarie. În tinda se afla pe un soclu numit „pomnol”, un cuptor pentru coptul pîinii. Pe „pomnolul” din fata cuptorului este si vatra libera, la care se gateste. O trasatura arhaica a acestei tinzi consta în faptul ca nu are tavan, se vede acoperisul casei.
Fata de tipologia caselor stabilita de Romulus Vuia, în ultimele decenii apare tîrnatul înfundat, de asemenea au aparut si cîteva case cu influenta urbana, dar fara sa afecteze imaginea traditionala a satelor comunei Batrîna.
Pîna cu cîtiva ani în urma, toate constructiile unei gospodarii erau din lemn.
Locul pentru casa se alegea, în cele mai multe cazuri, în functie de Soare, tendinta generala era sa fie asezata cu usa sau fereastra spre sud, ca sa aiba cît mai multa lumina, dar de multe ori si configuratia terenului era cea care dicta pozitia casei. Într-o etapa mai veche, lemnul pentru constructia unei case era folosit rotund, neprelucrat, cladit sub forma de cununi de bîrne, îmbinate la capete în cheotori rotunde (stîneste). Ulterior, bîrnele au început sa fie cioplite pe doua sau chiar patru fete, fiind îmbinate în cheotori drepte sau în „lacati”(inf. Pascotescu Petru-70 ani, fost dulgher, Batrîna, 1980). Majoritatea caselor de lemn din Batrîna sunt îmbinate dupa aceasta tehnica, în „lacati”. Între cele doua razboaie mondiale, începe sa fie folosita si tehnica cheotorilor în „coada de rîndunica” sau cheotori nemtesti, unde capetele bîrnelor nu mai depaseau fata peretilor.
La costructia unei case, dupa alegerea locului, se puneau „talponile” (talpile casei), fie pe cîtiva bolovani la colturi sau pe o fundatie solida de piatra, unde de obicei, mai ales daca locul ales era în panta, se amenaja si pivnita. Piatra folosita la constructiile din Batrîna, fiind tare, era numita „piatra de fier” si se aducea cu carul cu „tragator”, de pe hotar. „Talponile” erau din din lemn de gorun rotund, cioplit pe doua fete. Lemnele (bîrnele) folosite la înaltarea casei se numeau „toble”. Ultima bucata de lemn asezata orizontal, în partea de sus a peretilor se numeste în graiul local „cosoree”, peste care se pune „mester grinda” si pe urma grinzile. Grinzile erau din lemn de brad si se asezau la 1 m distanta una de alta, peste grinzi punîndu-se podul din scîndura
Acoperisul era facut din coarne care se îmbinau sus, cap la cap, unde se punea „cinga” legata de acestea cu cuie de lemn. Peste coarne se bateau apoi laturile din brad (tot cu cuie din lemn), la 30 cm unul de altul. La acoperisurile cu paie (paiele erau asezate pe acoperis prin tehnica calcarii), erau pusi „taparui” ascutiti, care protejau vîrful, ei avînd si rolul de sprijin pentru cei care acopereau constructia. Peste vîrful acoperisului de paie, de-o patrte si de alta, se puneau niste pari cu vîrful în jos, numiti „paunjeni”. Înaltimea acoperisurilor cu paie era de doua si chiar de trei ori mai mare decît înaltimea peretilor.
Cei mai cunoscuti constructori de case din Batrîna, ca de altfel si din întreg Tinutul Padurenilor, erau mesterii moti din Muntii Apuseni, în special dulgherii din comuna Sohodol, de la care au învatat mestesugul si unii padureni.
La constructia unei case noi erau doua momente deosebite: mai întîi, sub primul bolovan de la fundatia casei se punea un cap de cocos (simbolul Mesterului Manole), iar în vîrf cînd se finaliza punerea coarnelor si „latuitul”, se punea o cununa de flori si se bea o sticla de vinars.
Surile din Batrîna impresioneaza si astazi prin tinuta arhitectonica si prin acoperisurile înalte de paie. Sura adapostea grajdurile pentru vite si era locul de depozitare a cerealelor si a nutretului pentru animale. În Batrîna sunt suri cu un grajd sau cu doua grajduri, situate de-o parte si de alta a surii, evident sub acelasi acoperis. Într-un grajd stateau boii si junincile, în celalalt vacile cu lapte si viteii. Sura era locul pentru îmblatitul cerealelor iarna: grîu, secara, orz, ovaz. Trebuie subliniata ideea ca sura acoperita cu paie, pe lînga faptul ca iarna era calduroasa pentru animale, era si ca o rezerva de nutret atunci cînd iarna era grea si se prelungea mult în primavara, paiele de pe sura fiind folosite ca hrana pentru vite. Un acoperis cu paie avea o durata de 15-20 de ani.
În satele fara biserica, la Pasti, sura era locul unde se împarteu pastile catre credinciosi, sura fiind considerata ca un loc sacru, pentru ca Isus Hristos s-a nascut în ieslea vitelor, într-un staul din Bethleem.
În afara de casa si sura, în gospodaria traditionala erau cuptorul pentru copt pîine, cînd nu era în tinda, un sopron sau „colnita” ca adapost pentru acareturi si cocina porcilor, deasupra careia se afla în multe cazuri, cotetul gainilor. Asemenea constructii cu cocina pentru porci si cotetul gainilor deasupra, constructii acoperite cu paie se mai pot vedea în satele Piatra si Rachitaua.
Astazi, vechea imagine a satului padurenesc alcatuit din case de lemn cu acoperisuri mari ca niste caciuli de paie, suite pe culme si înconjurate de terasele înalte s-a schimbat, locul paielor luîndu-l tigla, pe alocuri sindrila, tabla si alte materiale aparute în ultimii ani. Trebuie subliniat faptul ca în satul Batrîna, cu exceptia a doua case, toate constructiile sunt din lemn. Cele doua case care fac excetie, una este din BCA, fiind construita în urma cu 25 de ani, iar cea de-a doua este din caramida si are o vechime de 50 de ani.
La ora actuala, în satul Batrîna sunt peste 20 de gospodarii parasite, în Rachitaua trei gospodarii, iar în Fata Rosie tot trei. Toate aceste constructii parasite sunt din lemn si în general bine conservate. Chiar daca accesul la Batrîna nu este usor, tocmai acest lucru poate fi un atu pentru iubitorii de natura, aici putînd sa-si cumpere case din lemn, în acest spatiu nepoluat din nici un punct de vedere.
FOLCLORUL
Zestrea folclorica a padurenilor este foarte bogata, de la cîntecele propriu-zise care abordau o varietate de teme legate de viata, sentimente, înstrainare etc., pîna la cîntecele rituale: Cîntecul miresei, Cîntecul zorilor, Cîntecul cununii, Cîntecul crucii, Cîntecul bradului. „Cîntecul padurenesc traditional, mai ales cel interpretat de femei- considera Rusalin Isfanoni – are întotdeauna o nota de dramatism care se resimte atît în melodie cît si în text”.
Cu prilejul unora dintre sarbatori si chiar în unele duminici, tinerii dar si cei mai în vîrsta, se adunau la joc, la „Birtul lui Hîrdeala”, „Birtul lui Benteu Moise Cornea”, iar dupa 1950 la caminul cultural din Batrîna. Cele patru dansuri specifice întregului Tinut al Padurenilor, care se jucau si se joaca si astazi în comuna Batrîna, sunt: Jocul de doi, Brîul, Spicul de grîu si Ardeleana, ultimele trei fiind dansuri de grup. Birturile unde jucau, aveau cîte o sala mai mare pentru dansatori. La Birtul lui Benteu Moise Cornea, acesta oferea dansatorilor doar sala, cea care facea „aprovizionarea” era „Victoroanea”.
Acompaniementul muzical era asigurat de catre un fluieras sau un cimpoier. Alaturi de acesti „suflatori”, ceea ce caracterizeaza jocul padurenesc din punct de vedre sonor, este faptul ca ritmul este tinut permanent, chiar si atunci cînd instrumentistul face o mica pauza, de „zdranganitul” podoabelor metalice femeiesti (zale, lanturi, chei pe chici, salba de bani) si strigaturile barbatilor. De remarcat înca un aspect deosebit, toti tinerii, fete si feciori, trebuiau sa stie sa joace, în caz contrar, riscau sa fie desconsiderati si izolati în comunitate.
POTENTIALUL ARTISTIC
Desi populatia comunei Batrîna este doar de 140 de locuitori, paradoxal, dar cu exceptia celor patru copii sub vîrsta de 4 ani, în rest întreaga comunitate are costume populare si stie sa danseze cele patru dansuri specifice zonei. Pîna acum 3-4 ani, formatia de dansuri padurenesti din comuna Batrîna (peste 50 de dansatori), a sustinut remarcabile spectacole la Deva, Ghelari si Poienita Voinii (Festivalul Padurenilor) si Tîrgu Mures (Festivalul „Dansului din batrîni”), impresionînd prin autenticitate, valoare, tinuta scenica si frumusetea costumelor populare. Cel care a însotit si acompaniat aceasta formatie artistica unica, este fluierasul Costa Moise, în vîrsta de 70 de ani.
http://www.primaria-batrina.ro/potential/arta.php
Prelucrarea artistica a lemnului si a metalelor neferoase- În anul 1980, în satul Piatra era un cunoscut mester în prelucrarea artistica a metalelor, Bodea Iorga în vîrsta de 67 de ani. El a reusit sa faca tipare din piatra pentru turnarea cositorului, obtinînd zale pentru podoabele purtate de femei. De asemenea, prin prelucrarea artistica a lemnului a realizat obiecte utilitare sau ceremoniale, legate în cositor, prin turnarea metalului topit în crestaturile facute pe suprafata lemnului. Astfel de obiecte din lemn,legate în cositor si care nu lipseau din nici o gospodarie padureneasca, erau: furcile de tors, fusele (mosoare) pentru arnici, codoristile („codorii” de bici), teci pentru cutite („sîncea”), carabele cimpoaielor, ciocanele de nunta, „bîtul de nasa, „bîtul de moasa” etc. Mare parte dintre aceste obiecte de lemn (lemn de prun), legate în cositor au fost realizate de mesterul Bodea Iorga. Pe lînga aceste obiecte cositorite, a facut linguri de lemn, cauce, juguri de boi, loitre de car si chiar sindrila de brad.
Un alt mester din satul Batrîna, specializat în prelucrarea artistica a lemnului si legarea lui în cositor, a fost Urs Petru, care avea în anul 1980 vîrsta de 62 de ani. El a realizat, printre alte obiecte, „bîte” legate în cositor. Acest mestesug l-a învatat de la un batrîn Golesie, care plecase din Batrîna la Runcu Mare. Tot din satul Batrîna este si Rados Gheorghe, mester în confectionarea unor obiecte din lemn, ulterior cositorite. Mesteri cioplitori în lemn, la 1980 erau si Benteu Ion si Pascotescu Petru din Batrîna, ultimul fiind si constructor de case.
Arta populara din satele comunei Batrîna este întregita si cu alte creatii, care se înscriu în specificul culturii populare din Tinutul Padurenilor. Renumite în întreg spatiul hunedorean si pîna în Banat, sunt pricoitele (cergi) din lîna, tesute în razboi de catre fiecare gospodina. Pricoitele mai vechi erau din trei lati, din lîna alba si cu dungi (brezde) din lîna „laie” (neagra), distanta între brezde masurîndu-se cu palma. Pricoitele mai noi au „brezdele” vopsite cu „farba” (inf. Balint Maria-78 de ani, satul Batrîna, 1980). Pe lînga functiile, utilitara si decorativa (acoperea patul), pricoitele erau folosite si ca obiect de schimb, fiind vîndute în Banat, pe „cucuruz” (porumb). Între obiectele pe care o fata trebuia sa le aiba ca zestre la maritis, 10 camasi, doua „subi”, doua perechi de desagi, o straita si un val de pînza, erau obligatorii si doua pricoite (inf. Balint Maria).
Alaturi de pricoite, merita mentionate si alte tesaturi realizate de femeile din Batrîna: desagii si „straitile”, cu rafinate motive geometrice si o cromatica deosebita, piese nelipsite din nici o gospodarie, avînd în vedere ca multe produse erau carate în spate.
Remarcabile din punct de vedere artistic sunt lazile de zestre („sacrini”), podisoarele, fogasele, caucele de baut apa, bîtele ciobanesti, ciocanele de nunta. Simtul artistic deosebit al padurenilor s-a manifestat si în inconfudabilele troite („rugi”), ridicate în curtile gospodariilor în amintirea celor disparuti sau troitele asezate la raspîntiile de drumuri si hotare.
Dar cea mai mare realizare în domeniul creatiei artistice din acest spatiu, este reprezentata de costumele populare, adevarate unicate în creatia populara româneasca, valori culturale fata de care trebuie sa manifestam un maxim interes.
MESTERI POPULARI
Toate femeile din satele comunei Batrîna stiu sa teasa pricoite, desagi si straiti, de asemenea sa coasa camasi femeiesti si barbatesti.
Dintre barbati, nu mai sunt specialisti în mestesugurile artistice. Benteu Aron de 70 de ani, din Batrîna mai practica tîmplaria, iar Purcar Moise, cu domiciliul împartit între Dobra si Batrîna, este cunoscut ca un bun dulgher.
ARHITECTURA TRADTIONALA
Din punct de vedere arhitectonic, Batrîna este un adevarat muzeu al caselor vechi traditionale, cu o varietate de tipuri rar întîlnite în alte parti, caci de obicei într-un sat întîlnim un singur tip de casa cu variantele ei.
În Batrîna întîlnim trei tipuri de case diferite:
1) Casa cu camara- Are doua încaperi cu intrari separate din afara; camera de locuit si camara. Camera de locuit fiind singura încapere, servea tuturor scopurilor necesare familiei: în ea se gateste, se manînca si se doarme. Aparatul de gatit si de încalzit a fost arhaicul „caloni”, care era o vatra libera cu un cos piramidal deasupra, ce conducea fumul în pod unde se raspîndea, conservînd nu numai acoperisul dar si alimentele ce se pastrau aici. O împletitura de nuiele de forma semicilindrica, lipita cu lut „babura”, apara acoperisul de paie sau sindrila, de incendiu. Ultimele exemplare de „caloni” au disparut în a doua parte a sec.XX, arhaicul „caloni” fiind înlocuit cu cu o soba din piatra si lut asezata pe un soclu, care la rîndul ei a lasat locul sobelor obisnuite din comert. Camara este o încapere rece si servea la pastrarea alimentelor si a altor bunuri ale familiei, ce puteau fi adapostite aici.
Casa cu camara din Batrîna, avea trei variante: a) casa cu camara si cu tîrnatul în coltul casei (casa cu „tîrnatul schiop”); b) casa cu camara si tîrnatul de-a lungul casei; c) casa cu camara si cu tîrnatul în colt de-a lungul casei. Casa cu camara este specifica Tinutului Padurenilor, Tarii Hategului si Muntilor Apuseni, fiind considerata cel mai vechi tip de casa din Ardeal.
2) Casa cu tinda- Acest tip de casa are tot doua încaperi cu doua intrari separate din afara încît ca plan corespunde cu tipul anterior. Deosebirea este ca a doua încapere serveste drept bucatarie si uneori camara, aici se afla lînga peretele despartitor si caloniul la care se gateste. În camera de locuit gasim sau o soba sau o masina de gatit.
3) Casa cu cuptorul în tinda- Acest tip are doua sau trei încaperi si anume una sau doua camere de locuit si o „tinda” la mijloc, ultima servind ca bucatarie. În tinda se afla pe un soclu numit „pomnol”, un cuptor pentru coptul pîinii. Pe „pomnolul” din fata cuptorului este si vatra libera, la care se gateste. O trasatura arhaica a acestei tinzi consta în faptul ca nu are tavan, se vede acoperisul casei.
Fata de tipologia caselor stabilita de Romulus Vuia, în ultimele decenii apare tîrnatul înfundat, de asemenea au aparut si cîteva case cu influenta urbana, dar fara sa afecteze imaginea traditionala a satelor comunei Batrîna.
Pîna cu cîtiva ani în urma, toate constructiile unei gospodarii erau din lemn.
Locul pentru casa se alegea, în cele mai multe cazuri, în functie de Soare, tendinta generala era sa fie asezata cu usa sau fereastra spre sud, ca sa aiba cît mai multa lumina, dar de multe ori si configuratia terenului era cea care dicta pozitia casei. Într-o etapa mai veche, lemnul pentru constructia unei case era folosit rotund, neprelucrat, cladit sub forma de cununi de bîrne, îmbinate la capete în cheotori rotunde (stîneste). Ulterior, bîrnele au început sa fie cioplite pe doua sau chiar patru fete, fiind îmbinate în cheotori drepte sau în „lacati”(inf. Pascotescu Petru-70 ani, fost dulgher, Batrîna, 1980). Majoritatea caselor de lemn din Batrîna sunt îmbinate dupa aceasta tehnica, în „lacati”. Între cele doua razboaie mondiale, începe sa fie folosita si tehnica cheotorilor în „coada de rîndunica” sau cheotori nemtesti, unde capetele bîrnelor nu mai depaseau fata peretilor.
La costructia unei case, dupa alegerea locului, se puneau „talponile” (talpile casei), fie pe cîtiva bolovani la colturi sau pe o fundatie solida de piatra, unde de obicei, mai ales daca locul ales era în panta, se amenaja si pivnita. Piatra folosita la constructiile din Batrîna, fiind tare, era numita „piatra de fier” si se aducea cu carul cu „tragator”, de pe hotar. „Talponile” erau din din lemn de gorun rotund, cioplit pe doua fete. Lemnele (bîrnele) folosite la înaltarea casei se numeau „toble”. Ultima bucata de lemn asezata orizontal, în partea de sus a peretilor se numeste în graiul local „cosoree”, peste care se pune „mester grinda” si pe urma grinzile. Grinzile erau din lemn de brad si se asezau la 1 m distanta una de alta, peste grinzi punîndu-se podul din scîndura
Acoperisul era facut din coarne care se îmbinau sus, cap la cap, unde se punea „cinga” legata de acestea cu cuie de lemn. Peste coarne se bateau apoi laturile din brad (tot cu cuie din lemn), la 30 cm unul de altul. La acoperisurile cu paie (paiele erau asezate pe acoperis prin tehnica calcarii), erau pusi „taparui” ascutiti, care protejau vîrful, ei avînd si rolul de sprijin pentru cei care acopereau constructia. Peste vîrful acoperisului de paie, de-o patrte si de alta, se puneau niste pari cu vîrful în jos, numiti „paunjeni”. Înaltimea acoperisurilor cu paie era de doua si chiar de trei ori mai mare decît înaltimea peretilor.
Cei mai cunoscuti constructori de case din Batrîna, ca de altfel si din întreg Tinutul Padurenilor, erau mesterii moti din Muntii Apuseni, în special dulgherii din comuna Sohodol, de la care au învatat mestesugul si unii padureni.
La constructia unei case noi erau doua momente deosebite: mai întîi, sub primul bolovan de la fundatia casei se punea un cap de cocos (simbolul Mesterului Manole), iar în vîrf cînd se finaliza punerea coarnelor si „latuitul”, se punea o cununa de flori si se bea o sticla de vinars.
Surile din Batrîna impresioneaza si astazi prin tinuta arhitectonica si prin acoperisurile înalte de paie. Sura adapostea grajdurile pentru vite si era locul de depozitare a cerealelor si a nutretului pentru animale. În Batrîna sunt suri cu un grajd sau cu doua grajduri, situate de-o parte si de alta a surii, evident sub acelasi acoperis. Într-un grajd stateau boii si junincile, în celalalt vacile cu lapte si viteii. Sura era locul pentru îmblatitul cerealelor iarna: grîu, secara, orz, ovaz. Trebuie subliniata ideea ca sura acoperita cu paie, pe lînga faptul ca iarna era calduroasa pentru animale, era si ca o rezerva de nutret atunci cînd iarna era grea si se prelungea mult în primavara, paiele de pe sura fiind folosite ca hrana pentru vite. Un acoperis cu paie avea o durata de 15-20 de ani.
În satele fara biserica, la Pasti, sura era locul unde se împarteu pastile catre credinciosi, sura fiind considerata ca un loc sacru, pentru ca Isus Hristos s-a nascut în ieslea vitelor, într-un staul din Bethleem.
În afara de casa si sura, în gospodaria traditionala erau cuptorul pentru copt pîine, cînd nu era în tinda, un sopron sau „colnita” ca adapost pentru acareturi si cocina porcilor, deasupra careia se afla în multe cazuri, cotetul gainilor. Asemenea constructii cu cocina pentru porci si cotetul gainilor deasupra, constructii acoperite cu paie se mai pot vedea în satele Piatra si Rachitaua.
Astazi, vechea imagine a satului padurenesc alcatuit din case de lemn cu acoperisuri mari ca niste caciuli de paie, suite pe culme si înconjurate de terasele înalte s-a schimbat, locul paielor luîndu-l tigla, pe alocuri sindrila, tabla si alte materiale aparute în ultimii ani. Trebuie subliniat faptul ca în satul Batrîna, cu exceptia a doua case, toate constructiile sunt din lemn. Cele doua case care fac excetie, una este din BCA, fiind construita în urma cu 25 de ani, iar cea de-a doua este din caramida si are o vechime de 50 de ani.
La ora actuala, în satul Batrîna sunt peste 20 de gospodarii parasite, în Rachitaua trei gospodarii, iar în Fata Rosie tot trei. Toate aceste constructii parasite sunt din lemn si în general bine conservate. Chiar daca accesul la Batrîna nu este usor, tocmai acest lucru poate fi un atu pentru iubitorii de natura, aici putînd sa-si cumpere case din lemn, în acest spatiu nepoluat din nici un punct de vedere.
FOLCLORUL
Zestrea folclorica a padurenilor este foarte bogata, de la cîntecele propriu-zise care abordau o varietate de teme legate de viata, sentimente, înstrainare etc., pîna la cîntecele rituale: Cîntecul miresei, Cîntecul zorilor, Cîntecul cununii, Cîntecul crucii, Cîntecul bradului. „Cîntecul padurenesc traditional, mai ales cel interpretat de femei- considera Rusalin Isfanoni – are întotdeauna o nota de dramatism care se resimte atît în melodie cît si în text”.
Cu prilejul unora dintre sarbatori si chiar în unele duminici, tinerii dar si cei mai în vîrsta, se adunau la joc, la „Birtul lui Hîrdeala”, „Birtul lui Benteu Moise Cornea”, iar dupa 1950 la caminul cultural din Batrîna. Cele patru dansuri specifice întregului Tinut al Padurenilor, care se jucau si se joaca si astazi în comuna Batrîna, sunt: Jocul de doi, Brîul, Spicul de grîu si Ardeleana, ultimele trei fiind dansuri de grup. Birturile unde jucau, aveau cîte o sala mai mare pentru dansatori. La Birtul lui Benteu Moise Cornea, acesta oferea dansatorilor doar sala, cea care facea „aprovizionarea” era „Victoroanea”.
Acompaniementul muzical era asigurat de catre un fluieras sau un cimpoier. Alaturi de acesti „suflatori”, ceea ce caracterizeaza jocul padurenesc din punct de vedre sonor, este faptul ca ritmul este tinut permanent, chiar si atunci cînd instrumentistul face o mica pauza, de „zdranganitul” podoabelor metalice femeiesti (zale, lanturi, chei pe chici, salba de bani) si strigaturile barbatilor. De remarcat înca un aspect deosebit, toti tinerii, fete si feciori, trebuiau sa stie sa joace, în caz contrar, riscau sa fie desconsiderati si izolati în comunitate.
POTENTIALUL ARTISTIC
Desi populatia comunei Batrîna este doar de 140 de locuitori, paradoxal, dar cu exceptia celor patru copii sub vîrsta de 4 ani, în rest întreaga comunitate are costume populare si stie sa danseze cele patru dansuri specifice zonei. Pîna acum 3-4 ani, formatia de dansuri padurenesti din comuna Batrîna (peste 50 de dansatori), a sustinut remarcabile spectacole la Deva, Ghelari si Poienita Voinii (Festivalul Padurenilor) si Tîrgu Mures (Festivalul „Dansului din batrîni”), impresionînd prin autenticitate, valoare, tinuta scenica si frumusetea costumelor populare. Cel care a însotit si acompaniat aceasta formatie artistica unica, este fluierasul Costa Moise, în vîrsta de 70 de ani.
http://www.primaria-batrina.ro/potential/arta.php