Forumul Hunedoara
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectați-vă sau înregistrați-vă

Canalul Cerna din Deva

In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1Canalul Cerna din Deva Empty Canalul Cerna din Deva 05.04.10 12:49

robert2000



In Deva, a existat pana prin anii ‘60 si un canal care se numea Cerna si care strabatea o mare portiune din oras. Apa canalului era preluata din raul Cerna de la Santuhalm, traversa Deva si se varsa in Mures in zona fostului abator. Se pare ca acest canal, construit de om, a fost facut chiar din perioada daco-romana pentru transport de marfuri inspre Mures, iar ulterior a fost folosit si pentru actionarea morilor de apa din oras. Dupa 1960 aceste mori au disparut, iar canalul a fost desfintat nemaifiind necesar. Este interesant de cunoscut totusi traseul pe care il avea acest canal prin oras. Canalul Cerna curgea dinspre Santuhalm, trecea pe langa Uzina de apa, pe langa cartierul Ceangai de unde colecta un parau venit dinspre Padurea Bejan, trecea prin zona cartierului Gojdu, pe langa Fabrica de Conserve, Unitatea de Pompieri, strada I.L.Caragiale, pe langa piata, traversa B-dul Libertatii (fosta strada Lenin) pe sub un pod, apoi pe langa fosta Uzina Electrica, prin spatele Manastirii Catolice din cartierul Progresul, trecea pe sub calea ferata si in zona fostului abator se varsa in vechea albie a Muresului.

Harta de la 1770:
Canalul Cerna din Deva Deva

Muresul este principalul colector al apelor care curg dinspre dealurile Devei, insa debitul mic al acestora determina un impact redus asupra lui. Majoritatea acestor ape, paraie, valcele, izvoare sant acum captate prin reteaua de canalizare a orasului si nu mai sant vizibile. In trecut insa, unele din ele treceau prin oras, in curgerea lor spre Mures.

Dintre aceste ape, putem mentiona:
– Paraul Archiei si Paraul Paiului erau doua mici paraiase care colectau apa scursa de pe Dealul Archiei si Dealul paiului, si care se varsau in fostul canal Cerna.
– Paraul Bejanului colecta apa a doua paraiase mici venite din Dealul Bejanului si Varful Magurei, precum si a altor izvoare si trecea prin fostul cartier al Ceangailor pe traseul strazilor Pietroasa, Ady Endre, Dorobantilor, si se varsa in fostul canal Cerna, undeva in zona strandului.
– Paraul Greblelor format din scurgerile de pe asa-numitele “damburi ale Greblelor”, si curgea prin zona strazilor Liliacului si Zamfirescu, trecand prin zona unde se afla acum Hotelul Deva. Se varsa in canalul Cerna, iar ulterior a fost canalizat.
– Paraul Aramei sau Valea Aramei era paraul cu debitul cel mai mare care strabatea orasul Deva. Izvoraste din dealul Nucet, de undeva de la vechea intrare in Mina de Arama, iar mai jos era alimentat cu apa altui paraias venit de pe dealul Decebal. Curgea de-a lungul strazilor Calugareni, Andrei Muresan, Ion Creanga si se varsa in canalul Cerna dupa ce trecea de Moara de sus cunoscuta si sub numele de Moara orasului. In zilele ploioase umplea strazile orasului cu pietris si noroi. Aceasta apa, a format de-a lungul timpului cea mai larga vale sau curmatura din oras, de-a lungul strazii Calugareni. Inainte de a fi captata in canale subterane si strazile asfaltate prin anii 1960, peste ea se trece pe punti de lemn sau poduri.
– Paraul Viilor sau Apa Viilor se scurge de pe terasele dealurilor Decebal si Nucet, de-a lungul strazilor Viilor si Izvorului, apoi cobora pe strazile G. Baritiu, Libertatii (fosta Lenin), Cuza Voda, si se varsa in canalul Cerna la Moara Orasului. In zilele ploioase, inunda practic aceste strazi, astfel ca mult timp fostei strazi Lenin, i s-a spus Strada Apei. Prin 1955 si apa acestui parau a fost captata in canale subterane.
– Paraul Ciurgaului izvoraste de pe dealul Decebal, de la izvorul aflat la cea mai mare inaltime in Deva, si a creat valea cea mai adanca, dar stramta, din Deva, de-a lungul strazii Aurel Vlaicu, intre dealurile Decebal si Orman. Cobora pe strazile Aurel Vlaicu si Avram Iancu si se varsa in canalul Cerna la fosta Moara a Cetatii. Debitul de apa era mic si doar in zilele ploioase inunda strazile cu noroi si pietris. Inainte de a fi pietruite strazile, exista un pod de lemn peste acest parau in zona parcului, peste care se putea trece spre castelul Magna Curia. Prin 1958, apa lui a fost canalizata, dai in partea superioara, catre cabana Caprioara, se mai poate vedea curgand apa acestui parau.
– Paraul Sintirigului s-a format din izvoarele si apele colectate de pe dealul Orman, Piatra Colt si din Padurea Finicuri. Se varsa in albia veche a Muresului si pe valea formata de el, este asezat cartierul Viile Noi.
– Paraul Jepilor curgea in zona Izvorului Decebal, pe langa cladirile si instalatiile Minei de Cupru si se varsa in Mures.
– Valea Devii era un parau mic, ce curgea chiar la iesirea din Deva si intrarea in satul Mintia. Se varsa tot in Mures.
Inafara de aceste paraie care constituiau locul preferat de balaceala al copiilor, si in care se tavaleau vitele si porcii, Deva beneficia si de surse locale de apa potabila sub forma de izvoare sau fantani. Astfel pot fi enumerate urmatoarele izvoare folosite de populatia Devei:
– Izvorul Decebal cunoscut din vremuri stravechi si folosit si in ziua de azi, se gaseste sub poalele dealului Finicuri, in partea de nord a orasului, la iesire, pe marginea drumului ce duce spre Arad. Apa lui potabila si rece a astamparat setea drumetilor, carutasilor, surugiilor postalioanelor care treceau prin zona, iar mai noi a soferilor si turistilor, dar si a localnicilor in scurtele perioade cand reteaua de apa a orasului este oprita pentru diverse lucrari. In 1938 acest izvor a fost captat intr-o structura de piatra si beton. In trecut, exista in apropierea lui, un han numit Hanul Jepilor, iar in prezent s-a construit un motel cu parcare, un restaurant si o alimentara.
– Izvorul Jepilor, cu apa potabila, se gasea in paduricea Jepilor, undeva mai la nord de Izvorul Decebal, in zona podului vechi peste Mures.
– Izvoarele Sintirigului, se gasesc pe valea cu acelasi nume, in Viile Noi.
– Izvoarele Sarate formau chiar o balta sarata unde se faceau bai pentru tratarea reumatismului. Se gaseau in zona Baia Sarata din Viile Noi.
– Izvorul Colt, cu apa potabila se gasea la poalele dealului Piatra Colt.
– Izvorul Castelului, cu apa potabila a existat langa cismeaua din parcul orasului.
– Izvorul Perian cu apa potabila, exista si in prezent in partea de sus a strazii Aurel Vlaicu, pe dealul Decebal.
– Izvorul Bejan cu apa potabila se gasea la intrarea in padurea Bejan si pana prin 1980 a fost folosit.
Tot aici, putem aminti si cascada de la cariera de piatra, o mica dar frumoasa cadere de apa printre stanci, intr-un decor relaxant.
Au existat in trecut si o multime de fantani, majoritatea prin curtile oamenilor, dar si fantani publice (Fantana Cetatii in zona parcului, pana in 1960, Fantana Neamtului inspre Viile Noi). Una din aceste fantani publice, numita si Fantana Orasului a existat din vremuri stravechi chiar in fata primariei, in Piata Unirii. In 1938, cand s-a introdus apeductul, aceasta fantana a fost desfintata si in locul ei s-a pus o cismea, desfintata si ea cand s-a amenajat piata si s-a pus statuia lui Dr. Petru Groza.

http://infomozaic.wordpress.com/2009/12/06/canalul-cerna-din-deva/

Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum