Din Jurnalul Naţional am reţinut informaţia că primarul Nicolae Schiau, aflat la primul mandat şi dornic să-l obţină pe cel de-al doilea, a fost chemat să-şi probeze aptitudinile literare la DNA. Să-şi scrie memoriile mandatului său ca edil al unui oraş aflat în moarte clinică. Primarul este înregimentat în Partidul Demagogic al Lichelelor (PD minus cratimă L). Îi reproşam într-un articol anterior distrugerea spaţiilor verzi şi a parcurilor Hunedoarei care, dintr-un oraş înverzit, cu aspect de grădină botanică, tinde spre o ariditate deşertică.
Pentru o cârciumă cu terasă şi cu un bordel clandestin la subsolul acesteia, a distrus un parc imens. Parcul Corvinul. Singurul care a supravieţuit tăvălugului construcţiilor aprobate de-a valma. Cârciuma se înalţă cu arhitectura ei grotescă pe conducta principală de alimentare cu apă a oraşului. Oraş care a rămas fără apă o săptămână (2 zile integral, celelalte parţial), fiindcă utilajele care excavau pământul pentru bordel au spart conducta de apă.
HUNEDOARA. Nicolae Schiau, primarul municipiului Hunedoara, şi candidat din partea PD-L pentru un nou mandat, este acuzat de distrugerea Parcului Corvinul. În urma unor verificări ale contului de execuţie ale bilanţului contabil încheiate pe anul 2006, verificări realizate de Direcţia de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi Hunedoara la sfîrşitul anului trecut, Nicolae Schiau este făcut răspunzător de prejudicierea bugetului local cu suma de 70.469 lei, reprezentînd “cheltuieli nelegale pentru întreţinerea şi amenajarea Parcului Corvinul”. Pentru asocierea în participaţiune a Consiliului Local cu o firmă privată, în vederea amenajării şi exploatării, Parcului Corvinul, primarul Schiau şi cei 21 de consilieri locali au fost luaţi la întrebări de DNA.
Să traduc: “cheltuielile nelegale pentru întreţinerea şi amenajarea Parcului Corvinul” înseamnă că, din bugetul local, a subvenţionat masiv construcţia unui proprietar de depozit en gros şi de cârciumi infecte. Adică, din banii cetăţenilor i-a făcut cadou unui şmenar pe nume Crişan o cârciumă, o terasă şi un bordel. Parcul nu a fost amenajat, ci a fost literalmente distrus. Copacii au fost tăiaţi. Mulţi copaci. Zonele verzi vor fi înlocuite de beton şi pietriş, conform tiparului construcţiilor acelui Crişan şi din ceea ce se poate observa deja. De 4 ani, parcul a fost lăsat în paragină în mod deliberat, sub pretextul lipsei fondurilor. Parteneriatul public – privat înseamnă că investiţia este a primăriei, iar profitul revine exclusiv unui individ dubios.
http://agnosticus.wordpress.com/2008/05/30/nicolae-schiau-cu-autograf/