Victime din Hunedoara ale regimului comunist

* Valer Bejan - n. 22 mai 1906 în Hunedoara, fiul lui Valer și Elena, funcționari. Apartenența politică în trecut: Partidul Național Liberal. Avere: nu posedă. Originea socială: mic burghez. În 1958 era funcționar. A fost arestat și condamnat la 20 ani muncă silnică pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale (art. 209 C.P.). Deținut în perioada 25 iunie 1958 - 29 iulie 1964 în următoarele penitenciare: Deva, Jilava, Gherla, Salcia, Periprava, Salcia, Gherla, Deva, Jilava, Galați, Ostrov, Galați, Jilava, Botoșani, Văcărești, Botoșani. (Informații din fișa matricolă penală, AANP Jilava) Potrivit lui Cicerone Ionițoiu Valer Bejan era notar.[2]

* Dumitru Iacob - n. 25 martie 1926, în Laz reg. Hunedoara, fiul lui Ghiorghe și Maria. Ocupația părinților: agricultori. Domiciliat în Hunedoara, str.O.M..Bloc nr. 22 ap.15. Studii: Facultatea de Tehnologie, în 1958 era angajat ca inginer. Nici în trecut nici la data arestării nu a avut avere. Starea civilă: căsătorit, are o fată. În trecut nu a fost încadrat politic, la data arestării era membru al Partidului Muncitoresc Român. A fost arestat în 26 octombrie 1958 și condamnat la 5 ani închisoare corecțională pentru uneltire contra ordinii sociale (art. 209 C.P.) A fost grațiat în 14 ianuarie 1963 în baza Decretului 5/1963. A fost deținut în penitenciarele: Deva (26.10.1958 - 07.07.1959), Jilava (07.07.1959 - 17.09.1959), Galați (17.09.1959 - 29.09.1959), Salcia (29.09.1959 - 10.01.1960), Aiud (10.01.1960 - 14.01.1963). (Informații din fișa matricolă penală, AANP Jilava).

* Ioan Isac - n. 2 februarie 1897 în comuna Zlaști, raion Hunedoara, fiul lui Iovică și Sânziana. Studii: 6 clase primare. Originea socială: chiabur. Nu a fost încadrat politic. În trecut a avut 13 ha, 1 casă, 1 moară, la data arestării (26.10.1958) avea 13 ha, 1 casă, 2 cai. În 1958 era agricultor și domicilia în com. Zlaști, nr 110, raion Hunedoara. A fost arestat și condamnat la temniță grea pe viață pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale (art. 209 C.P.). A murit în 27 martie 1960 în închisoarea Gherla. A fost deținut în penitenciarele: Deva (26.10.1958 - 14.07.1959), Jilava (14.07.1959 - 16.07.1959), Gherla (16.07.1959 - 27.03.1960). (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Victor Isac - n. 29 decembrie 1917 în comuna Zlaști raionul Hunedoara, fiul lui Simion și Galenia, agricultori. Studii: licențiat în filozofie, membru al Partidului Național Țărănesc. În 1958 era controlor ethnic, domicilia în Hunedoara, str. Nicolae Bălcescu, nr. 38, avea 0.54 ha pământ, era căsătorit și avea 2 băieți. Antecedente penale: a mai fost condamnat 5 ani pentru uneltire în 1945. A fost arestat 10 aprilie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru uneltire contra ordinii sociale (art. 209 C.P.). Prin Decretul Lege 5/1963 i s-a redus pedeapsa la 25 ani. A fost eliberat în 31 iulie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva (10.04.1958 – 14.07.1959), Jilava (14.07.1959 - 17.09.1959), Galați (17.09.1959 - 2.11.1960), Botoșani (2.11.1960 - 11.03.1964), Aiud (11.03/1964 - 31.07.1964). (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Lazăr Lobonț - n. 8 aprilie 1913 în Ghelari raionul Hunedoara, fiul lui Nicolae și Carolina. Ocupația părinților: muncitori (decedați). Studii: 3 clase profesională. Apartenența politică în trecut: Mișcarea Legionară. Avere: 1,25 ari. Originea socială: muncitor. În 1958 lucra ca muncitor turnător și domicilia în Ghelari. Starea civilă: căsătorit, 2 băieți și o fată. A fost arestat în 23 iunie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru insurectie armată. În baza Decretului 5/1963 i se comută pedeapsa la 25 ani. A fost eliberat în 18 aprilie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva, Gherla (27.03.1959 - 10.09.1959), Aiud (10.09.1959 - 18.04.1964). (Informații din fișa matricolă penală, AANP Jilava)

* Cornel Lupu - n. 29 august 1925 în Orăștie regiunea Hunedoara, fiul lui Gheorghe și Sofia. Ocupația părinților agricultori (decedați). Studii: 4 clase liceu. Apartenența politică în trecut: neîncadrat politic. Nu avea avere. Originea socială: mic burghez. Starea civilă: căsătorit, un fiu și o fată. În 1958 era angajat ca impiegat și domicilia în Orăștie. A fost arestat la 26 octombrie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru „insurecție armată”. Prin Decretul 5/1963 i s-a redus pedeapsa la 25 ani muncă silnică. A fost eliberat în 24 iunie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva, Jilava (14.07.1959 - 16.07.1959), Gherla (16.07.1959 - 24.06.1964). (Informații din fișa matricolă penală, AANP Jilava)

* Petru Lupu - n. 31 ianuarie 1911 în comuna Geoagiu raion Orăștie, regiunea Hunedoara, fiul lui Dimian și Rodica, agricultori. Studii 6 clase primare, 3 de ucenic. Apartenența politică în trecut: Mișcarea Legionară. Avere: 1 casă. Originea socială: țăran mijlocaș. În 1958 era angajat ca instalator și domicilia în Orăștie, str. Victor Babeș. nr. 11. Starea civilă: căsătorit. A fost arestat în 24 iunie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de insurecție armată. Prin Decretul 5/1963 i se comută pedeapsa la 25 ani. A fost eliberat în 25 iunie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva (24.06.1958 - 27.03.1959), Gherla (27.03.1959 – 10.09.1959), Aiud (10.09.1959 - 25.06.1964). (Informații din fișa matricolă penală, AANP Jilava)

* Gheorghe Marina - n. 25 ianuarie 1902 în com. Băița raionul Brad, reg. Hunedoara, fiul lui Gheorghe și Floarea, muncitori. Studii: 5 clase primare. Avere: 2,2 ha. Originea socială: muncitor. În trecut tăbăcar, în 1958 fochist, locuia în Orăștie. A fost arestat în 26 octombrie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de insurecție armată. Prin Decretul 5/1963 i s-a redus pedeapsa la 25 ani muncă silnică. A fost eliberat în 16 aprilie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva, Jilava, Gherla, Galați, Botoșani, Gherla. (Informații din fișa matricolă penală, AANP Jilava)

* Ioan Nistor - n. 20 mai 1910 în comuna Romos raion Orăștie, regiunea Hunedoara, fiul lui Ioan și Elisabeta, agricultori. Studii: Școala de Arte și Meserii. Apartenența politică în trecut: Mișcarea Legionară. Nu a avut avere în trecut. Starea civilă: căsătorit, are un băiat și o fată. În trecut a lucrat ca maistru, în 1958 lucra ca muncitor și domicilia în Hunedoara, str. V. Roaită, nr. 36. A fost arestat în 21 aprilie 1958 și condamnat pentru uneltire contra ordinii sociale, crimă de moarte, insurecție armată. La rubrica „data eliberării” apare data de 16 ianuarie 1959, probabil data la care a fost executat. A fost deținut în penitenciarele Deva (21.04.1958 - 28.11.1958), Gherla (28.11.1958 - 16.01.1959). (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Ioachim Păcurar - n. 4 septembrie 1903 în Zlaști raion Hunedoara, fiul lui Nicolae și Ana. Ocupația părinților agricultori. Studii 6 clase primare. Fără apartenență politică. Originea socială: țăran mijlocaș. Ocupația și locul de muncă: în trecut agricultor. Averea în trecut și la data arestării: 5,70 ari. Starea civilă: căsătorit, are o fată. În 1958 lucra ca acar și domicilia în Zlaști, nr. 104. A fost arestat la 26 octombrie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de insurecție armată (Art. 211, C.P.). Prin Decretul 5/1963 i s-a redus pedeapsa la 25 ani muncă silnică. A fost eliberat în 16 aprilie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva, Jilava, Gherla. (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Ioan Popa - n. 15 noiembrie 1899 în com. Teliuc reg. Hunedoara, fiul lui Ioan și Maria. Ocupația părinților: miner-casnică (decedați). Studii: 6 clase primare. Apartenența politică în trecut: Mișcarea Legionară. Averea în trecut și la data arestării: 79 ari pământ arabil, 1 casă. Starea civilă: căsătorit. În 1958 era pensionar și domicilia în com. Teliuc. A fost arestat la 15 aprilie 1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de insurecție armată (Art. 211, C.P.). Prin Decretul 5/1963 al Consiliului de Stat i se comută pedeapsa la 25 ani. A fost eliberat la 23 iunie 1964. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva, Aiud. (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Constantin Rugină - n. 17 mai 1925 în com. Gălăutaș raion Toplița, regiunea Autonomă Maghiară, fiul lui Ioan și Elena, agricultori. Studii 7 clase primare, 4 profesionale. Nu a avut apartenență politică. Nu a avut avere. În 1958 era instalator apă și domicilia în Hunedoara. A fost arestat în 26.10.1958 și condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale. Prin Decretul 5/1963 al Consiliului de Stat i s-a redus pedeapsa la 25 ani muncă silnică. A fost eliberat în 15 aprilie 1964. A fost deținut în penitenciarele: Deva, Jilava, Gherla. (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Iosif Scurtu - n. 25 septembrie 1885 în satul Boj raion Hunedoara, fiul lui Apostol și Maria. Ocupația părinților: fermieri (decedați). Studii 4 clase primare. Nu a fost încadrat politic. Starea civilă: căsătorit, avea două fete. Originea socială: chiabur. Avere: 4 ha pământ. În trecut a fost pădurar, în 1958 era pensionar și domicilia în satul Boj, raion Hunedoara. A fost arestat la 26 octombrie 1958 și condamnat la temniță grea pe viață pentru uneltire. Prin Decretul 5/1963 al Consiliului de Stat i s-a redus pedeapsa la 25 ani muncă silnică. A murit în 15 septembrie 1963 în închisoarea de la Gherla. Decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular Gherla cu nr. 91/1963. A fost deținut în următoarele penitenciare: Deva, Jilava, Gherla, Galați, Botoșani, Gherla. (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava)

* Dumitru Stana - n. 9 noiembrie 1902 în Albeni, raion Glod, regiunea Craiova, fiul lui Nistor și Salomia, agricultori. Studii: școala normală. În trecut fusese membru al Partidului Național Țărănesc. Avere la data arestării 2,98 ha. Fost învățător, în 1958 locuia în Hunedoara și era angajat ca miner. A fost arestat și condamnat la muncă silnică pe viață pentru crimă de insurecție armată (art. 211). A fost deținut în perioada 26 octombrie 1958 – 29 iulie 1964. A trecut prin penitenciarele: Deva, Jilava, Galați, Botoșani, Aiud. (Informații din fișa matricolă penală, A.D.G.P. Jilava).

* Constantin Oprișan - n. 1921 - iunie 1958 închisoarea Jilava

sursa: wikipedia

„Am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat!"

În octombrie 1981, minerii de la Motru s-au răsculat violent pentru că nu le mai ajungea pâinea. Fronda a fost reprimată la 20 octombrie cu maşini de pompieri care au împroşcat căcat peste manifestanţi.

Istoria recentă a României ascunde multe nemernicii. Se împlinesc trei decenii de la cea mai josnică umilinţă la care au fost supuşi nişte cetăţeni ai României comuniste. Au cerut pâine, iar statul le-a dat, la propriu, căcat. În urmă cu exact 30 de ani, la Motru se petrecea un important scurtcircuit în angrenajul comunist. Răscoala minerilor de la Motru (judeţul Gorj) a fost pe nedrept uitată de istorie. „Adevărul" încearcă să o pună acolo unde îi este locul: alături de Valea Jiului '77 şi de Braşov '87.

Ţării, mai mult cărbune...

În anii '70, lui Nicolae Ceauşescu nu-i mai ieşea din cap un lucru: să asigure independenţa energetică a ţării. Pentru asta avea nevoie de lignit. Şi de mineri. Aşa s-a populat Bazinul Olteniei cu mine şi mineri din toată ţara. Aşa a ajuns şi Motru să existe pe harta industrială a ţării. La începutul anilor '80, falimentul economic se făcea simţit la nivelul maselor. L-au simţit şi minerii din Motru când n-au mai avut ce mânca înainte să intre în şut. Ar fi mâncat şi pâine goală, dar nici atât nu mai puteau cumpăra.

Până în toamna lui '81, oraşele miniere erau bine aprovizionate. Ceauşescu nutrea convingerea cu totul corectă că ortacul trebuie să mănânce bine pentru a munci bine. La alimentarele minerilor se vindea pâinea „la liber", nu pe cartelă. Veneau oamenii şi din Teleorman, cu „trenul foamei", să cumpere pâine multă de la Motru.

În 1981, Partidul a tăiat însă şi din hrana minerilor. La 17 octombrie '81, apărea în Buletinul Oficial decretul 313 care introducea raţionalizarea pâinii şi în zonele miniere. Raţia era de 400 de grame de pâine, de persoană, pe zi. Cu 400 de grame de pâine pe zi ţi-e foame şi la Biblioteca Academiei, darămite în mină, la târnăcop. Asta a declanşat furia.

Pângărirea lui Bobu

17 octombrie a fost într-o sâmbătă. 19 octombrie - cea dintâi zi lucrătoare cu pâinea cântărită în grame. Primii au început să cârtească minerii de la exploatarea Roşiuţa (la câţiva kilometri de Motru). Apoi, cei de la minele Leurda şi Motru n-au mai vrut să intre în şut. Şefii minelor au dat alarma la Comitetul de Partid Motru şi mai departe la Târgu-Jiu. Emil Bobu, secretarul cu problemele organizatorice al PCR, se afla într-o vizită de lucru la Craiova. Fiind anunţat de iureşul motrenilor, a sistat vizita şi a venit cu elicopterul la mina Leurda, la doi paşi de Motru.

Doctorul în istorie Gheorghe Gorun a aprofundat răscoala gorjeană. „Rezistenţa la comunism - Motru '981" este o colecţie de mărturii ale participanţilor. Minerii povestesc acolo cum l-au primit pe Bobu la Leurda: l-au îmbrâncit şi i-au luat căciula din cap, ca să-l umilească. Unul mai puţinel la minte a scuipat în căciulă, apoi i-a îndesat-o la loc, pe cap, lui Bobu. Cei care n-au fost în preajma politrucului ­s-au descărcat aruncând cu cartofi putreziţi în el. Deja începea să miroasă pestilenţial. Din buza minelor, protestele s-au mutat spre seară în centrul Motrului. S-au strâns mii de oameni în faţa sediului administrativ al oraşului. Sediul era, de fapt, o scară de bloc cu Miliţia la parter, Consiliul Popular la etajul unu, Comitetul de Partid (etajele II şi III) şi Securitatea (etajul IV).

„Tot oraşul a fost în stradă, nimeni n-a mai intrat în şut. Au venit şi copiii şi gospodinele", spune Gheorghe Gorun. Ce voiau răsculaţii? Să tranşeze direct cu Ceauşescu problema pâinii: „Să vină Ceauşescu!". Dar Ceauşescu n-a venit. Şi pentru că n-a venit, minerii au scris cu cretă pe lopeţile cu care intrau în mină: „Jos Ceauşescu". Şi le-au ţinut ca pe nişte pancarte.

Nu gloanţele i-au speriat...

Spre deosebire de revoltele minereşti din Valea Jiului (1977) şi de greva muncitorilor de la Braşov (1987), la Motru situaţia a fost atât de tensionată încât a intervenit Armata. A fost prima mişcare de protest din România comunistă care a impus intervenţia Armatei. Militarii au blocat intrările în oraş de teamă ca nu cumva cei din Valea Jiului să fi auzit de frământările de la Motru şi să se alăture.

La ora 18.00 au început violenţele. Din marea de oameni a fost aruncată o piatră într-un geam al Miliţiei. Miliţienii, speriaţi, au fugit pe scări la etajul al treilea al blocului şi au format acolo o celulă de criză, împreună cu ofiţerii de Securitate şi activiştii de partid. O a doua celulă se afla la sediul Combinatului Minier. Acolo se adăpostise Emil Bobu împreună cu prim-secretarul Gorjului, Nicolae Gavrilescu. Minerii au pătruns cu forţa în blocul administraţiei locale. Orbi de furie, au tăiat cablurile de telefonie şi au dat foc documentelor găsite în birourile Miliţiei şi Primăriei. Au aruncat pe ferestre tablouri, steaguri, documente, alimente, ţigări, butelii de aragaz.

Octombrie maro

Nivelul violenţei creştea cu repeziciune. De la Turnu Severin a venit în grabă mare o brigadă de luptători antitero. „Au acţionat şi militarii de la o unitate de cercetare diversiune din Mehedinţi, care au lansat zvonuri printre mineri că au început să fie răpiţi copiii", spune Gheorghe Gorun. În agitaţia acelei nopţi s-a auzit un anunţ de la o portavoce care soma lumea să plece din stradă, altfel se va deschide focul. Martorii îşi aduc aminte că s-au tras mai multe trasoare în plan vertical. Speriaţi de zgomotul trasoarelor, minerii care devastau birourile administrative au coborât în stradă.

Şi totuşi, nu ameninţarea gloanţelor a golit piaţa de manifestanţi. După miezul nopţii şi-au făcut apariţia câteva maşini de pompieri. Oamenii au continuat să strige „Pâine, pâine!" şi „Jos Ceauşescu!". După ce îşi învinseseră frica în faţa trasoarelor, maşinile de pompieri păreau o joacă. Numai că din tunurile acestora nu a ţâşnit apă, ci fecale amestecate cu urină din canalul rezidual al oraşului.

Minute bune a durat tirul acesta teribil. Când s-a terminat era trecut de trei noaptea. Era frig - noapte de octombrie - şi nu se mai vedea nici picior de om pe stradă. Pângăriţi şi îngheţaţi, epuizaţi şi flămânzi, minerii au fugit spre casele lor. A venit dimineaţa de 20 octombrie 1981, o zi de marţi. Tot centrul oraşului Motru mirosea puternic a vespasiană. „Din fericire nu a curs sânge. Din nefericire, regimul a mai înregistrat o victorie", conchide Gheorghe Gorun.

Ispăşirea

Securitatea a scos câţiva ţapi ispăşitori pentru fronda unui oraş întreg. În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Ceauşescu a fost tot timpul în contact cu Bobu, care-i raporta că sunt nişte beţivi prin oraş care fac rele. „Beţivii" trebuiau pedepsiţi. Din miile de participanţi, Tudor Postelnicu (şeful Securităţii) şi Emil Macri (şeful Contrainformaţiilor economice), veniţi la Motru pentru anchetă, i-au ales pe cei mai tineri şi care abia se stabiliseră în oraş. Au pus toată vina pe umerii a nouă tineri fără legături sociale, pentru a nu da naştere la noi revolte. Celor nouă li ­s-au făcut dosare de infractori de drept comun şi au primit pedepse cu închisoare între şase şi opt ani, pentru distrugere şi huliganism.

"O revoltă a pâinii s-a transformat într-o mişcare anti-Ceauşescu şi anti-comunism. Din acest motiv cred că Motru '81 este mai important decât Valea Jiului '77 şi Braşov '87.''
Gheorghe Gorun istoric

„Am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat!"

Anul 1981 n-a fost prea bun pentru Constantin Soare, care avea pe atunci 23 de ani. Era a treia vară în care lucra ca ospătar pe litoralul Mării Negre şi Mariana nu părea să fie decât o fată naivă de miner venită să vadă marea pentru prima dată în viaţa ei. E greu de înţeles tumultul care s-a petrecut atunci în mintea şi în inima tânărului Soare, dar cert este că el a plecat odată cu Mariana, s-a stabilit la Motru şi a îmbrăcat salopeta de miner.

Constantin Soare a fost pângărit şi mutilat de Securitate Foto: Cristian Delcea



„Lucram la Mina Horăşti de trei săptămâni când s-a aflat că trei maiştri de la Roşiuţa au refuzat să mai intre în şut şi au fost arestaţi. Eram nemulţumiţi pentru că nu se mai găsea nimic de mâncare, nici măcar zacuscă. Fiind cel mai nou, ceilalţi au zis să plec eu până în oraş să văd ce se întâmplă şi dacă nu mă întorc vin şi ei după mine", începe Constantin Soare.

În oraş, tot mai mulţi mineri se adunau în faţa blocului administrativ. Securiştii au încercat să liniştească mulţimea spunând că arestaţii sunt înăuntru, că n-au fost duşi la Târgu-Jiu, aşa cum se zvonea. Au invitat în sediu o delegaţie de mineri, să vadă cu ochii lor. Aflat în delegaţie, Constantin Soare susţine că i s-a pus pistolul la ceafă şi i s-a pus în vedere că trebuie să-i mintă pe cei rămaşi afară.

„Când am ieşit afară, eu am spus adevărul: «Fraţilor, ăştia ne mint! Arestaţii nu sunt aici!». Atunci a început nebunia, au năvălit minerii şi cu braţele au rupt grilajele de fier de la geamuri şi am intrat înăuntru peste ei. Au fugit toţi securiştii şi activiştii. Când am intrat la ei şi am deschis frigiderele - erau toate bunătăţile de pe lume. Am luat nişte cârnaţi şi i-am aruncat pe geam: «Luaţi fraţii mei şi mâncaţi, că ia uite ăştia cum trăiesc şi noi murim de foame!»".

El, Soare, nu regretă nimic

Luate prin surprindere, autorităţile locale au chemat întăriri de la Turnu-Severin şi de la Craiova pentru a-i reprima pe ortaci. Numai că numărul minerilor ieşiţi în stradă creştea. „Au adus atâtea trupe de ziceai că e Beirutul la Motru. Când au aflat ceilalţi mineri ce forţe au venit n-au mai intrat în mină la schimbul de seară şi au venit toţi, de la toate minele. «Omorâţi-ne, faceţi ce vreţi, dar nu ne mai lăsaţi în foamete! Vrem pâine!», aşa strigam", îşi aminteşte Soare.

Luptele dintre cele două tabere s-au întins până târziu în noapte, când forţele de represiune, care încercaseră fără succes să spargă răscoala cu focuri de avertisment, au pus în aplicare ideea diabolică. Constantin Soare a fost în primele rânduri când s-a dat cu ce s-a dat: „Trecuse de miezul nopţii şi dacă au văzut că nu ne pot împrăştia cu gloanţe, atunci au tras cu vidanjele din canalizarea oraşului şi au aruncat în noi cu căcat. Noi ­le-am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat! Ăsta a fost regimul comunist din România! Eram uzi, plini de rahat şi am plecat acasă pentru că mai rămăsesem prea puţini şi eram dezgustaţi. Dimineaţa, toţi copacii din zonă puţeau a rahat de nu puteai trece pe lângă ei".

A doua zi, Soare a dispărut din Motru şi s-a refugiat la o mină din Munţii Almăjului, sub un nume fals. A încercat fără succes să fugă peste graniţă, iar apoi a fost prins, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare, din care a ispăşit 6 şi jumătate. „Pe noi, ăştia 9, ­ne-au scos ţapi ispăşitori, că eram mai tineri". Soare a trecut prin trei închisori şi a îndurat torturi cumplite din partea Securităţii. Cel mai cumplit este că i-au fost zdrobite testiculele şi n-a mai putut avea copii. Şi cu toate acestea el nu regretă nimic: „Eu să regret? Eu, Soare? Eu, Soare, am strigat la Procuratura militară: «Trăiască Regele Mihai, moarte lui Ceauşescu!". Am strigat aşa ca să-i înnebunesc pe securişti".

Epilog: Soare trăieşte astăzi în Slatina, este Cetăţean de onoare al oraşului Motru şi are statut de deţinut politic. Pe Mariana, fata de la mare, n-a mai văzut-o niciodată. N-a căutat-o, dar tot a dat peste declaraţia ei când şi-a luat dosarul de la CNSAS. Spunea Mariana acolo că Soare era duşman al orânduirii socialiste şi că de-aia s-a mutat el la Motru, ca să pregătească revolta. Despre apusurile de soare, cu Soare, din vara lui 1981 n-a scris nimic, şireata.

"Mă încălzeşte pe mine că mi-a dat Ion Iliescu diplomă şi că m-au făcut cetăţean de onoare când eu, Soare, nu am mai putut să fac copii pentru că mi-au zdrobit testiculele?''
Constantin Soare
condamnat în urma revoltei de la Motru

Cei nouă condamnaţi în urma revoltei de la Motru

- Soare Constantin, Slatina (Olt), 23 de ani - 8 ani de închisoare
- Sârbu Gheorghe, Corneşti (Iaşi), 36 de ani - 8 ani de închisoare
- Gaidaş Alexandru, Mehadia (Caraş Severin), 19 ani - 8 ani de închisoare
- Târnovschi Nicolae, Fundulea (Călăraşi), 27 de ani - 7 ani de închisoare
- Chirilă Ştefan, Motru (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Nişulescu Viorel, Roşiuţa (Gorj), 22 de ani - 7 ani de închisoare
- Tătaru Dumitru, Codlea (Braşov), 19 ani - 6 ani de închisoare
- Măciucă Valerică, Hunedoara, 21 de ani - 7 ani de închisoare;
- Ursan Vasile, Suharău (Botoşani), 19 ani - 7 ani de închisoare
Tătaru, Măciucă, Ursan şi Soare veniseră să lucreze în mină de mai puţin de o lună. Toţi au fost eliberaţi înainte de termen, în perioada '85-'88.

ROMÂNIA

Motru azi: revoltaţii - huliţi, Ceauşescu - geniu

Revolta de la Motru n-a rămas fără urmări. În primul rând a fost abrogat decretul de raţionalizare a pâinii. „Ca să liniştească spiritele, autorităţile au luat măsuri populiste. S-au umplut magazinele cu alimente şi condiţiile de viaţă s-au schimbat mult în bine. S-au constituit structuri administrative noi şi au fost întărite secţiile de Miliţie şi Securitate. La primul meci de acasă al echipei de fotbal Minerul Motru securiştii în civil s-au infiltrat printre spectatori pentru a vedea care este starea de spirit", spune Gheorghe Gorun. Oamenii s-au întors la lucru din dimineaţa următoare, iar ziarele vremii n-au publicat, desigur, niciun rând despre revolta de la Motru. Ba mai mult, în „Gazeta Gorjului" au continuat să apară în acea săptămână titluri precum „Din realizările minerilor de la Motru...".

Nici după căderea comunismului nu s-a vorbit prea mult despre revolta din 1981. Astăzi nici măcar în Motru nu există prea multă admiraţie pentru curajul celor care au înfruntat forţele de represiune. În locul unde acum 30 de ani se declanşase iadul i-am găsit pe câţiva mineri pensionari odihnindu-se la soare. N-am apucat să pomenim despre răscoala din 81, că nea Vasile Sava, om cu 18 ani vechime în mină, ne-a şi sărit în cap: „Pe vremea lu' Ceauşescu am trăit mai bine ca-n rai. A fost al doilea geniu după Eminescu. Am fost şi eu aici la revoltă, dar mai mult să mă uit, alţi nebuni s-au bătut şi au devastat. Erau beţi, vai de capul lor".

Degeaba am încercat noi să tragem discuţia către momentul octombrie 81, că Vasile Sava a ţinut-o una şi bună cu Ceauşescu, susţinut cu entuziasm de ceilalţi mineri: „Am fost în audienţă la el pentru că Marin Cârţu, care era normator şi tatăl lui Sorin Cârţu, mi-a tăiat alocaţia că aş fi lipsit de la muncă. Ceauşescu m-a primit la el în birou, am dat şapca jos, cum se face, şi m-a întrebat tovarăşul: câţi copii am, câte butelii, după care i-am spus în ce problemă şi m-a asigurat că se rezolvă. Era şi Leana în birou, parcă o văd şi-acum cum stătea pe un scaun. A scos un teanc de bani. Zice: «Nicule, eu n-am decât 5.000 de lei la mine. Mai scoate şi tu să-i dăm omului că are greutăţi». Mi-au dat şi m-au trimis la tren cu o maşină. Erau nişte oameni deosebiţi. Ăştia de acum îşi bat joc de noi. Ne dau p... în braţe, aia ne dau!".

sursa http://www.adevarul.ro/actualitate/30_de_ani_de_la_revolta_inabusita_cu_fecale_0_575343035.html