Forumul Hunedoara
Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.
Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

PROTECŢIA CONSUMATORILOR ŞI A SĂNĂTĂŢII

In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Admin


Admin
Bucureşti 2004
1
La elaborarea textelor acestor broşuri au contribuit:
Experţi:
ILEANA PASCAL
MONICA VLAD
ŞTEFAN DEACONU
CODRU VRABIE
Supervizare:
ELENA SIMINA TĂNĂSESCU
AUREL CIOBANU - DORDEA
În cadrul proiectului
„Campanie de informare a funcţionarilor publici privind conţinutul acquis-ului comunitar“
au fost elaborate broşuri privind
primele 15 capitole de negociere în anul 2002
şi pentru ultimele 15 capitole în anul 2004
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii. - Pipera : Dacris, 2004
ISBN 973-86939-7-7
366.5
©️ CRJ 2004 2
Lista capitolelor în care este împărţit acquis-ul comunitar, în vederea negocierilor cu statele care aderă la Uniunea Europeană
Capitolul 1: Libera circulaţie a mărfurilor
Capitolul 2: Libera circulaţie a persoanelor
Capitolul 3: Libera circulaţie a serviciilor
Capitolul 4: Libera circulaţie a capitalului
Capitolul 5: Dreptul societăţilor comerciale
Capitolul 6: Politica în domeniul concurenţei
Capitolul 7: Agricultură
Capitolul 8: Pescuitul
Capitolul 9: Politica în domeniul transporturilor
Capitolul 10: Impozitarea
Capitolul 11: Uniune economică şi monetară
Capitolul 12: Statistică
Capitolul 13: Politici sociale şi ocuparea forţei de muncă
Capitolul 14: Energia
Capitolul 15: Politica industrială
Capitolul 16: Întreprinderile mici şi mijlocii
Capitolul 17: Ştiinţa şi cercetarea
Capitolul 18: Educaţie, formare profesională şi tineret
Capitolul 19: Telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei
Capitolul 20: Cultura şi politica în domeniul audiovizualului
Capitolul 21: Politica regională şi coordonarea instrumentelor structurale
Capitolul 22: Protecţia mediului înconjurător
3
Capitolul 23: Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii
Capitolul 24: Justiţie şi afaceri interne
Capitolul 25: Uniune vamală
Capitolul 26: Relaţii externe
Capitolul 27: Politica externă şi de securitate comună
Capitolul 28: Control financiar
Capitolul 29: Dispoziţii financiare şi bugetare
Capitolul 30: Instituţii
Capitolul 31: Diverse
4
ABREVIERI
ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului
CCCT
Convenţia Cadru pentru Controlul asupra Tutunului
(Framework Convention on Tobacco Control)
CE
Comisia Europeană
CEE
Comunitatea Economică Europeană
CEHAPE
Children’s Environment and Health Action Plan for Europe
(Planul European de Acţiune al Copiilor pentru Mediu şi Sănătate)
JOCE
Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
MO
Monitorul Oficial al României
OMS
Organizaţia Mondială a Sănătăţii
SEE
Spaţiul Economic European
TRAPEX
Sistemul Tranziţional de Schimb Rapid de Informaţii
UE
Uniunea Europeană
5
Actele normative adoptate la nivel comunitar
Tratatele constitutive (versiunile republicate, în urma modificărilor şi completărilor, ale Tratatului instituind Comunitatea Europeană şi Tratatului asupra Uniunii Europene), legislaţia în vigoare, legislaţia în pregătire, precum şi hotărârile recente pronunţate de Curţii Europeană de Justiţie se regăsesc în cadrul bazei de date cu acces gratuit EUR-Lex de pe serverul Europa (www.europa.eu.int/eur-lex).
În temeiul şi în conformitate cu dispoziţiile tratatelor constitutive, instituţiile UE cu competenţe în procesul legislativ adoptă, în esenţă, următoarele acte normative:
• Regulamentele sunt actele care au caracter obligatoriu de la data intrării lor în vigoare atât pentru statele membre, cât şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora. Regulamentele se aplică direct pe teritoriul statelor membre, cărora le este interzis să adopte măsuri de transpunere sau orice alte măsuri care ar putea îngrădi aplicarea lor directă. Dacă în text nu este precizată data intrării în vigoare, aceasta va fi reprezentată de cea de a 20-a zi de la publicarea în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
• Directivele sunt actele stabilesc numai obiective obligatorii pentru statele membre, lăsând la latitudinea acestora modalităţile de atingere a lor. În text este precizată data până la care statele membre trebuie să adopte măsurile de adaptare la directiva în cauză. Directivele se aplică şi ele direct pe teritoriul statelor membre, dar numai după expirarea termenului de transpunere.
• Deciziile sunt actele cu caracter obligatoriu doar pentru statele membre sau persoanele juridice cărora le sunt adresate. Unele au caracter individual (având un singur destinatar sau un număr limitat de destinatar), iar altele au caracter general (sunt obligatorii pentru toate statele membre şi pentru persoanele fizice şi juridice aflate pe teritoriul acestora).
6
• Recomandările, rezoluţiile şi avizele sunt acte fără caracter obligatoriu, jucând rolul de instrumente indirecte pentru apropierea legislaţiilor şi practicilor naţionale.
• Acordurile şi convenţiile sunt înţelegeri în formă scrisă supuse dreptului internaţional dar încheiate fie de către Comunităţi cu state terţe, fie de către acestea şi statele membre cu state terţe, fie numai între statele membre, în conformitate cu competenţele stabilite prin tratatele constitutive.
Într-o serie de domenii, în afara actelor normative mai sus arătate, instituţiile Uniunii adoptă şi alte acte cu caracter obligatoriu. Acestea vor fi arătate şi explicate în cadrul prezentării domeniilor respective.
Baza de date EUR-Lex permite regăsirea tuturor actelor legislative în vigoare sau în pregătire prin intermediul mai multor facilităţi de căutare:
1. Indexul analitic al directorului de legislaţie (regăsirea legislaţiei în funcţie de domeniu);
2. Indexul alfabetic al directorului de legislaţie (regăsirea legislaţiei după termeni cheie ordonaţi alfabetic);
3. căutare după numărul Jurnalului Oficial în care s-a publicat actul legislativ;
4. căutare după numărul actului legislativ (cu ajutorul unui cod format automat de către facilitatea de căutare);
5. căutare după cuvinte cheie în text.
Toate aceste facilităţi de căutare uşurează considerabil regăsirea unui act legislativ sau a actelor legislative încadrate la un anumit domeniu. Pentru identificarea acquis-ului comunitar pe capitole cea mai utilă facilitate este indexul analitic al directorului de legislaţie (cuprinde 20 de capitole, fiecare fiind împărţit cel puţin pe subcapitole).
7
Cuprins
I. Consideraţii introductive 9
II. Acquis-ul comunitar privind protecţia sănătăţii şi a consumatorului 11
A. Protecţia sănătăţii 11
B. Protecţia consumatorului 14
III. Implementarea acquis-ului comunitar 15
A.1. Armonizarea legislativă în materie de protecţie a sănătăţii 16
A.2. Capacitatea administrativă în materie de protecţie a sănătăţii 19
B.1. Armonizarea legislativă în materie de protecţie a consumatorului 19
a. Calitatea produselor ------------------------------------ 19
b. Protecţia consumatorilor -------------------------------- 21
c. Siguranţa consumatorilor ------------------------------- 25
d. Etichetarea ------------------------------------------------ 27
B.2. Capacitatea administrativă în materie de protecţie a consumatorului 29
ANEXĂ
Legislaţia comunitară relevantă în domeniul protecţiei sănătăţii
şi a consumatorilor 33
8
9
I. Consideraţii introductive
Protecţia sănătăţii şi a consumatorului sunt domenii importante pentru legislaţia UE, aspect reflectat şi în politicile comunitare care le corespund. Aceste domenii fac parte din serviciul public european.
Serviciul public european este o noţiune juridică ce se referă la un ansamblu de atribuţii ale funcţionarilor publici din ţările membre ale UE. În conformitate cu standardele europene, funcţionarul public se află la dispoziţia cetăţeanului european pentru a-i asigura servicii de calitate în toate domeniile. Această atribuţie este şi cea mai relevantă obligaţie de serviciu a sa. Prin urmare, acest aspect se reflectă şi în domeniul sănătăţii şi al protecţiei consumatorului.
În materia protecţiei sănătăţii experienţa comunitară a dovedit că unele idei preconcepute pot fi depăşite; astfel, o privire comparativă - de ansamblu - asupra sistemelor de protecţie a sănătăţii şi asigurărilor de sănătate existente în statele membre ale UE poate lesne dovedi că nu există o relaţie directă, de cauzalitate, între cuantumul cheltuielilor realizate cu sănătatea şi acoperirea reală a nevoilor de sănătate ale populaţiei. State care au cunoscut evoluţii comparabile din punct de vedere ale demografiei, al nivelului de trai şi al progresului tehnic şi ştiinţific au ajuns la stadii destul de diferite în materie de protecţie a sănătăţii populaţiilor lor. Acest fapt a ilustrat şi mai bine necesitatea şi importanţa existenţei nu doar a instrumentelor tehnice, bugetare sau a resurselor umane înalt calificate, ci şi a unor a unor standarde comune în domeniul serviciilor de sănătate şi, mai ales, a unor instrumente eficiente şi mijloace concrete de asigurare a supravegherii şi controlului asupra modului în care aceste standarde comune sunt puse în aplicare. În cea mai mare parte a sa, acquis-ul comunitar referitor la protecţia sănătăţii vizează stabilirea unor standarde comune în domeniul alimentaţiei şi al serviciilor (publice, dar şi private) de sănătate, inclusiv al asigurărilor de sănătate, al luptei împotriva drogurilor, etc., precum şi crearea unor instituţii şi proceduri prin care punerea în aplicare a acestor standarde să fie efectiv realizată.
10
Acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei consumatorului este extrem de vast. El cuprinde nu doar reguli referitoare la etichetarea produselor comercializate pe ansamblul teritoriului Uniunii Europene, ci şi reguli privitoare la instituţiile şi procedurile de care consumatorul european dispune pentru a putea beneficia în mod concret şi eficient de drepturile sale. Consumatorul trebuie să poată avea acces la toate informaţiile care i-ar permite să ia o decizie conformă cu dorinţele sale reale vis-à-vis de un produs sau serviciu existent pe piaţa europeană. Informaţiile oferite trebuie să îi permită să nu facă confuzie cu alte produse sau servicii similare existente pe piaţă, fără însă ca acestea să limiteze în vreun fel libera competiţie existentă în cadrul UE între producătorii şi cei care comercializează respectivele bunuri şi servicii. Tocmai de aceea nu este surprinzător că regulile juridice referitoare la protecţia consumatorului sunt invocate nu doar de destinatarii lor direcţi, consumatorii europeni, ci, destul de des chiar, de statele membre, care încearcă să le opună regulilor referitoare la libera competiţie pe piaţa comunitară şi celor patru libertăţi definitorii pentru UE (libertatea de circulaţie a persoanelor, serviciilor, bunurilor şi capitalurilor).
Protecţia consumatorului, ca de altfel şi protecţia sănătăţii, sunt domenii în care acquis-ul comunitar poate fi uşor utilizat în dublu sens: fie pentru protecţia efectivă a unor obiective şi standarde comunitare, de integrare a sistemelor juridice şi economice ale statelor membre ale UE, fie pentru justificarea unor măsuri cu caracter protecţionist din partea diferitelor state membre. Din această perspectivă, capitolul 23 interferează şi trebuie interpretat în strânsă legatură cel puţin cu primele şase capitole ale acquis-ului comunitar, dar nu numai. Numeroase decizii ale Curţii Europene de Justiţie au ilustrat acest aspect, jurisprudenţa în materie fiind cel puţin la fel de variată ca şi acquis-ul însuşi.
Sănătatea şi protecţia consumatorului sunt domenii foarte vaste. Ele includ subdomenii cum ar fi: protecţia sănătăţii şi a consumatorului în privinţa produselor alimentare, a confecţiilor, jucăriilor, produselor cosmetice, a detergenţilor sau a băuturilor alcoolice, etc.
11
II. Acquis-ul comunitar privind protecţia sănătăţii şi a consumatorului
A. Protecţia sănătăţii
Sănătatea publică este o prioritate a UE, care se reflectă în mod corespunzător în legislaţia europeană. Prevenirea bolilor, reducerea efectelor nocive ale drogurilor şi lupta împotriva maladiilor mortale pe cuprinsul UE presupune încurajarea cooperării dintre statele membre, dar şi cu statele terţe şi organizaţiile internaţionale competente.
Baza legală pentru protecţia sănătăţii la nivelul UE o constituie art. 152 (4) al Tratatului Constitutiv al UE. Măsurile de protecţie a sănătăţii sunt de competenţa Consiliului, cu consultarea Comitetului economic şi social şi a Comitetului regiunilor. Ele se referă la numeroase domenii, ca: siguranţa nucleară, protecţia mediului, a florei şi faunei, prevenirea poluării, fixarea de standarde ridicate şi de siguranţă ale organelor şi substanţelor de origine umană, ale sângelui şi ale derivatelor sale, protejarea sănătăţii publice în domeniul veterinar şi fitosanitar şi în orice alt domeniu, cu excepţia măsurilor de armonizare a dispoziţiilor legislative şi de reglementare ale statelor membre. Acţiunile Comunităţii în domeniul sănătăţii publice respectă pe deplin responsabilităţile statelor membre în materia organizării şi funcţionării serviciilor de sănătate şi a îngrijirii medicale. Această precizare se referă, în special, la dispoziţiile naţionale privind donarea de organe şi sânge sau utilizarea lor în scopuri medicale.
Preocupările pentru armonizarea acţiunilor statelor membre în materia protecţiei sănătăţii nu au început o dată cu construcţia europeană, dar ele se manifestă tot mai pregnant, astfel încât eventualul decalaj în timp a fost extrem de mult atenuat. La nivel instituţional, încă din 1996 funcţionează Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, cu sediul la Bilbao, Spania. Această agenţie este o instituţie a UE, creată pe baza deciziei Consilului European, care facilitează schimbul de informaţii economice, tehnice şi ştiinţifice pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi prevenirea accidentelor de muncă.
12
La 12 ianuarie 2000 a fost adoptată Cartea Albă a Securităţii Alimentare (White Paper on Food Safety), care prevede înfiinţarea unei autorităţi independente privind siguranţa alimentelor. Aceasta va obţine avizele ştiinţifice necesare în baza analizei riscurilor şi a stabilirii precise a ingredientelor alimentare. Drept consecinţă, în baza Regulamentului Comisiei nr.178–2002 a şi fost creată Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor (European Authority on Food Safety). Scopul ei constă în asigurarea controlului ştiinţific cu privire la producerea alimentelor. Organismul corespondent acesteia în România este Fundaţia pentru Alimentaţie Sănătoasă.
În domeniul nutriţiei, regulile privind determinarea nivelului minim şi maxim al vitaminelor şi mineralelor în alimente vor fi stabilite conform avizelor ştiinţifice ale Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor. Analiza riscurilor, independenţa şi transparenţa avizelor ştiinţifice, precum şi siguranţa alimentelor trebuie să fie apreciate pe baza informaţiilor ştiinţifice şi a schimbului comunitar între autorităţile naţionale ale celor mai bune practici. Comunicarea riscurilor nu trebuie să fie pasivă, ci interactivă, bazată pe dialog. Un important principiu de drept în acest sens este cel al precauţiei în luarea deciziilor. Respectarea sa se impune în domeniul sănătăţii, precum şi în cel al protecţiei mediului sau siguranţei consumatorului în general, dat fiind că o calitate superioară a mediului, ca şi siguranţa consumatorului, sunt direct legate de precauţie. Sub preşedinţia irlandeză din cursul anului 2004 un grup de funcţionari publici din statele membre ale UE au examinat legislaţia europeană sub acest aspect, raportul lor urmând să fie dat publicităţii în viitorul apropiat.
Cea mai recentă reuniune la nivelul UE relevantă pentru acest domeniu, cea a Consiliului pentru angajarea forţei de muncă, afaceri sociale, sănătate şi protecţia consumatorului, a avut loc între 1 şi 2 iunie 2004, la Luxemburg. În cadrul acesteia, Comisia Europeană a prezentat un Plan de acţiune pentru crearea Sferei Europene a Sănătăţii (E-Health). Statele membre se obligă să implementeze acest plan ca parte a strategiilor naţionale de sănătate publică. Prevăzută în acest plan drept una din acţiunile prioritare, informatizarea evidenţelor va contribui la reducerea erorilor şi a timpului de aşteptare în domeniul rezultatelor medicale. CE a
13
informat miniştrii cu privire la negocierile din cadrul OMS în domeniul controlului bolilor infecţioase şi a reducerii riscurilor consumului de alcool în rîndul tinerilor. Propunerea CE pentru o Strategie a UE în domeniul consumului de alcool şi al sănătăţii se referă la acţiuni prevăzute pentru anul 2005.
Consiliul de la Luxemburg a propus şi o abordare multidisciplinară a problemei astmului în rândul copiilor în cadrul CEHAPE – Planul de Acţiune al Copiilor pentru Sănătate şi Mediu în Europa. Conferinţa paneuropeană a Miniştrilor de la Budapesta, care a avut loc între 23 şi 25 iunie 2004, s-a ocupat de priorităţile acestei acţiuni importante pentru sănătatea copiilor.
Acelaşi Consiliu de la Luxemburg a hotărât şi ratificarea de către CE a Convenţiei OMS privind Controlul asupra Tutunului (Framework Convention on Tobacco Control). Principalele sale dispoziţii vor institui un control instituţional asupra comerţului ilicit, a mărcilor de fabrică şi comerţ şi a reclamelor în domeniul tranzacţiilor cu tutun.
Comisia Europeană a adoptat standarde obligatorii şi în materia protecţiei muncitorilor faţă de radiaţiile optice. Data de 1 iunie 2004 este prevăzută pentru introducerea unui card de asigurare de sănătate, valabil pe teritoriul a 15 state membre ale UE, prevăzându-se ca celelelate state membre să generalizeze aplicarea acestui card în următoarele 18 luni. Cardul va facilita mobilitatea persoanelor, mai ales a turiştilor, studenţilor, a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Reglementările UE privind etichetarea şi reclama produselor sunt reguli unde protecţia consumatorului interferează foarte mult cu protecţia sănătăţii. Directiva 2000/13/EC privind prezentarea şi reclama produselor alimentare pentru vânzare către consumatorul final se aplică produselor alimentare pre-ambalate care urmează a fi livrate ca atare către consumatorul final sau restaurante, cantine, spitale şi alte unităţi similare. Directiva nu este aplicabilă produselor destinate pentru export în afara Comunităţii. Etichetarea nu trebuie să inducă în eroare consumatorul în privinţa caracteristicilor efective ale produselor alimentare, prin atribuirea de proprietăţi pentru prevenirea, tratamentul sau vindecarea unei boli
14
umane. Excepţie fac apele minerale naturale şi produsele alimentare destinate unei diete speciale. Elementele obligatorii pentru etichetare sunt: numele sub care este vândut produsul, care trebuie să fie un nume permis de UE sau de reglementările naţionale şi să includă informaţii despre caracteristicile produsului pentru a evita posibile confuzii, ingredientele acestuia, în ordine descrescătoare a greutăţii, cantitatea netă, data minimă a valabilităţii şi numele sau numele comercial şi adresa producătorului sau a ambalatorului (comerciantului), precum şi locul de origine sau provenienţa produsului şi instrucţiunile de utilizare (de exemplu, indicarea tăriei alcoolice).
B. Protecţia consumatorului
Protecţia consumatorului este reglementată în Tratatul Constitutiv al UE într-un Titlu distinct, al XIV-lea. Art. 153 (ex-art.129 A) din Tratatul de la Maastricht precizează contribuţia Comunităţii la protecţia sănătăţii şi a intereselor economice ale consumatorilor, la promovarea dreptului lor la informaţie, la educaţie şi la apărarea intereselor proprii. În acest scop, Comunitatea ia măsuri în cadrul realizării pieţei interne şi măsuri care susţin şi completează politica statelor membre. Astfel, toate persoanele fizice şi juridice implicate în lanţul comercial european trebuie să se conformeze standardelor de calitate şi etichetare ale UE, în condiţiile legislaţiei pe care o vom prezenta.
În aplicarea acestor dispoziţii, statele membre sunt abilitate să menţină sau să stabilească măsuri de protecţie mai stricte, cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu legislaţia europeană. Curtea de Justiţie de la Luxembourg a fost deseori chemată să se pronunţe în astfel de cazuri; după cum arătam şi anterior, statele membre au încercat să utilizeze reglementările referitoare la protecţia consumatorului drept un instrument pentru promovarea unor politici sau acţiuni protecţioniste.
Tratatul de la Amsterdam recunoaşte politica privind protecţia consumatorului ca o politică de sine-stătătoare într-o măsură mult mai mare, instituind şi o bază legală pentru diverse acţiuni la nivel european.
Precum arătam anterior, acquis-ul comunitar în materia protecţiei 15
consumatorului este extrem de vast, cuprinzând atât dispoziţii referitoare la protecţia şi siguranţa consumatorului european, cât şi dispoziţii amănunţite în domeniul standardelor de calitate şi a răspunderii ce poate reveni producătorilor sau celor care comercializează produse şi servicii. O expunere amănunţită a întregului acquis în această materie ar risca să producă confuzie, întratât este de detaliat şi intrinsec interferat cu alte capitole ale acquis-ului. De aceeam ne vom limita doar la a semnala o evoluţie de ultimă oră în domeniul politicii de protecţie a consumatorului, căreia se tinde să i se acorde o tot mai mare importanţă, anume problema emiterii în mediu a organismelor modificate genetic. Ele interesează atât sub aspectul protecţiei sănătăţii, cât şi sub cel al protecţiei consumatorului. Au existat dezbateri intense cu privire la motivele etice care împiedică experimentele de acest gen. Având în vedere că, în general, consumatorii considerau imprecise tehnicile de inginerie genetică, Consiliul CE a emis directive referitoare la obţinerea şi utilizarea deliberată, în mediu, a alimentelor şi organismelor modificate genetic. Directiva 18/01/CEE se referă la potenţialele efecte averse ale eliberării acestora în mediu, acestea fiind dovedite de apariţia bolilor umane, dar şi ale animalelor şi plantelor. Diseminarea bolilor infecţioase este datorată tot acestei eliberări în mediu a organismelor modificate genetic. Directiva precizează că introducerea lor trebuie făcută cu respectarea principiului “pas cu pas”, analizându-se efectele cumulative pe termen lung.
III. Implementarea acquis-ului comunitar
Implementarea acquis-ului comunitar în România presupune atât adoptarea de acte normative care să alinieze reglementările române la standardele existente în EU, cât şi punerea în aplicare a respectivelor reglementări. Negocierile în vederea aderării vizează atât aproximarea legislativă, cât şi evaluarea capacităţii administrative şi instituţionale de aplicare a legislaţiei adoptate şi armonizate.
În Raportul său anual privind România, dat publicităţii la 5 noiembrie 2003, Comisia Europeană aprecia că în domeniul protecţiei sănătăţii şi al 16
protecţiei consumatorului s-au înregistrat progrese, mai ales sub aspectul activităţii de supraveghere a pieţei şi al coordonării activităţilor de control dintre ministerele competente. Cu alte cuvinte, angajamentele şi obligaţiile asumate de către România cu ocazia negocierilor la capitolul 17 din acquis sunt îndeplinite.
Cu privire la acest domeniu, Strategia Naţională de Dezvoltare pe Termen Mediu a României (2000-2004) prevedea următoarele direcţii de dezvoltare:
1. Creşterea capacităţii de rezistenţă la competitivitatea internaţională, care se va realiza prin tranziţia către noua structură a comerţului exterior. Accent deosebit se va pune pe inovaţii, cercetare şi dezvoltare. Importantă este şi implementarea, în legislaţia naţională, a cerinţelor echităţii în domeniul protecţiei sănătăţii şi a consumatorului, respectiv a egalei îndreptăţiri a consumatorilor cu producătorii. O prioritate esenţială constă în stabilizarea legislaţiei privind protecţia consumatorului, a mediului şi fluidizarea concurenţei pe piaţa internă.
2. Creşterea competitivităţii şi a accesului produselor româneşti pe pieţele externe implică întărirea rolului Departamentului de Comerţ Exterior din Ministerul Industriei şi Comerţului, pe măsura reducerii influenţei Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei asupra deciziilor în domeniul politicilor comerciale privind produsele agricole.
3. În plan legislativ, România va solicita să devină parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) în baza art. 129 al SEE.
A.1. Armonizarea legislativă în materie de protecţie a sănătăţii
În ceea ce priveşte negocierile în vederea aderării României la UE, domeniul protecţiei sănătăţii se concentrează pe combaterea bolilor mortale, pe sprijin financiar acordat statelor membre dezavantajate ale UE şi a celor candidate la aderare. Aceste priorităţi includ lupta împotriva bolilor subdezvoltării şi ale sărăciei. În România, cele mai importante legi în domeniul protecţiei sănătăţii sunt următoarele:
Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului - Prin “pacient” legea înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă, care utilizează serviciile 17
de sănătate. Pacientul are o serie de drepturi esenţiale, după cum urmează: dreptul la informaţia medicală (serviciile medicale disponibile, identitatea şi statutul profesional al furnizorilor de servicii de sănătate, intervenţiile şi riscurile potenţiale ale fiecărei proceduri, dreptul de a-şi da, în scris, consimţământul la intervenţiile medicale, cu excepţia celor de urgenţă. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să-şi exprime voinţa. Pacientul are dreptul şi la confidenţialitatea informaţiei şi a vieţii private. În domeniul reproducerii, legea arată că atunci când sarcina reprezintă un factor de risc major pentru viaţa mamei, dreptul femeii la viaţă prevalează. Dreptul la cele mai sigure metode de planificare familială trebuie să fie asigurat.
Legea nr.25/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă - Această lege are în vedere transpunerea, pe cât posibil, a egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei în România, dar şi recunoaşterea, în plan legislativ, a drepturilor speciale de care trebuie să se bucure viitoarea mamă. Art.1 al legii precizează că indemnizaţiile plătite de angajator femeilor pe timpul concediului de maternitate vor reprezenta 75% din media veniturilor lunare realizate în ultimele 10 luni anterioare datei din certificatul medical, pe baza cărora se datorează contribuţia individuală de asigurări sociale. Art.20 arată că femeile însărcinate nu pot fi supuse unor munci cu caracter insalubru sau greu de suportat. Garanţii importante pentru protecţia femeilor cuprinde art.21, respectiv precizarea că angajatorului i se interzice să dispună încetarea raportului de muncă sau serviciu din motive care au legătură directă cu starea salariatei, salariatei aflate în concediu de risc maternal sau de maternitate, a celei aflate în concediu pentru creşterea copilului mai mic de doi ani, respectiv trei ani, în cazul copilului cu handicap, ca şi a salariatei aflate în concediu de îngrijire a copilului bolnav până la şapte ani (optsprezece ani în cazul copilului handicapat).
Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă - Legea prevede obligaţia angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă sau convenţii civile de prestare de servicii, cu garanţiile prevăzute de legislaţia muncii. 18
Legea nr.53/1992 privind protecţia specială a persoanelor handicapate - Măsurile de protecţie prevăzute în această lege au ca scop prevenirea şi înlăturarea consecinţelor profesionale, economice şi sociale ale handicapului şi egalizarea şanselor prin asistenţă medicală şi prin educaţie normală sau specifică a persoanei handicapate. Legea instituie o serie de facilităţi pentru aceste persoane, cum ar fi, de exemplu, acordarea de medicamente gratuite, tratament în unităţile sanitare şi staţiuni, scutirea de plata taxelor vamale pentru proteze şi aparate ortopedice, prioritate la instalarea postului telefonic şi scutirea de plata taxelor de instalare şi de abonament telefonic.
Legea nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun – Legea prevede restrângerea fumatului în spaţiile publice închise, inscripţionarea explicită a pachetelor cu produse din tutun, desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei. Conform acestei legi, se interzice vânzarea produselor din tutun la bucată şi punerea pe piaţă a pachetelor de ţigări care conţin mai puţin de 20 de bucăţi. Unităţile care comercializează sau deţin automate pentru vânzarea produselor din tutun sunt obligate să afişeze la loc vizibil interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor sub 18 ani şi cuantumul amenzii aplicate pentru nerespectarea acestei prevederi. Fiecare pachet care conţine produse din tutun se inscripţionează, în limba română, cu un avertisment general şi cu unul adiţional.
Decizia nr.47/2004 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - Asigurările de sănătate se bucură de o reglementare juridică amănunţită în statele membre ale UE, iar garanţia plăţii compensaţiilor medicale este un aspect esenţial al bunei funcţionări a sistemului de sănătate. Corespunzător, legislaţia română cuprinde acest act normativ prin care se reglementează unele din aspectele instituţionale pertinente. Conform acestei Decizii, Casa Naţională de asigurări are 59 de atribuţii, precizate concret în cuprinsul ei. Cele mai importante sunt asigurarea funcţionării unitare a sistemului de asigurări sociale şi stabilirea modului de utilizare a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate propune Ministerului Sănătăţii proiecte de acte normative relevante pentru 19
utilizarea acestui Fond.
A.2. Capacitatea administrativă în materie de protecţie a sănătăţii
Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, Ministerul Transporturilor sunt ministere de specialitate care au atribuţii de aplicare a legislaţiei naţionale în domeniile arătate. Prioritate se acordă catastrofelor ecologice şi măsurilor de urgenţă care se impun în astfel de situaţii: situaţia de la Roşia Montană, Ocnele Mari, Delta Dunării. Rezervele naturale ale României sunt nu doar patrimoniu naţional, ci european. Din perspectiva aderării României la UE, această afirmaţie are şi importante consecinţe juridice.
Ministerele de specialitate au competenţa şi atribuţia de a interveni în situaţii de urgenţă ecologică, în conformitate cu gravitatea respectivei urgenţe. Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului are atribuţia de a proteja mediul natural în toate cele trei domenii specificate în denumirea sa. Conform legislaţiei de protecţie a mediului, se consideră că personalul inspectoratelor silvice exercită atribuţii care presupun exerciţiul autorităţii de stat. Acest aspect determină o mai substanţială protecţie legală pentru aceşti inspectori; de exemplu, împiedicarea lor de a-şi exercita atribuţiile de control constituie infracţiune de ultraj contra autorităţii publice şi se pedepseşte conform Codului penal.
B.1. Armonizarea legislativă în materie de protecţie a consumatorului
Exigenţele juridice ale integrării europene impun, pentru România, adoptarea de legi noi, dar şi de politici instituţionale cu ajutorul cărora să se implementeze efectiv noua legislaţie. Actele normative mai importante în acest domeniu, care armonizează legislaţia românească cu cea comunitară sunt următoarele:
a. Calitatea produselor
În materia calităţii produselor, a fost adoptată Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor şi Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, modificată şi aprobată prin următoarele
20
acte normative: Legea nr.37/2002 privind aprobarea Ordonanţei nr.658/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992, Ordonanţa nr.58/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 şi Legea nr.178/1998 pentru modificarea art.47 din Ordonanţa Guvernului nr.21/1992.
Conform Legii nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, de la 1 ianuarie 2007 vor fi admise pe piaţă doar jucăriile care poartă marcajul CE şi care corespund cerinţelor de securitate precizate în Anexa 2 a Hotărârii nr.396/2003.
Hotărârea Guvernului nr.396/2003 privind asigurarea securităţii utilizatorilor de jucării - Dincolo de exigenţele legislative din dreptul familiei şi al ocrotirii intereselor minorilor, securitatea copiilor este asigurată, în domeniul protecţiei consumatorului, prin normarea jucăriilor conform standardelor de calitate ale UE. Conform art. 2 al Hotărârii, prin “jucărie” se înţelege orice produs sau material creat sau destinat în mod clar utilizării în jocul copiilor mai mici de 14 ani. Pentru claritatea interpretării, Anexa 1 a Hotărârii enumeră care sunt produsele ce nu pot fi considerate jucării. Acestea sunt: podoabele pentru pomul de Crăciun, echipamentele sportive, păpuşile în costum popular şi cele decorative, locomotivele cu aburi, jucăriile video şi suzetele. O a doua Anexă la Hotărârea citată prevede în ce constau cerinţele esenţiale de securitate pentru jucării, în conformitate cu standardele de calitate ale UE, respectiv obţinerea unor certificate de examinare CE de tip, care se finalizează prin marcajul CE. Marcajul înseamnă conformitate cu modelul aprobat de Comunitatea Europeană. Examinarea CE de tip este o procedură prin care un organism notificat constată şi certifică faptul că un exemplar reprezentativ de jucărie - denumit “model”- respectă cerinţele de securitate europene.
Lista cuprinzând standardele româneşti din domeniul securităţii utilizatorilor de jucării se aprobă şi se actualizează prin Ordin al Ministrului Industriei şi Resurselor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Introducerea pe piaţă a jucăriilor este admisă doar dacă acestea nu pun în pericol sănătatea sau securitatea utilizatorilor sau a terţelor persoane şi doar dacă sunt utilizate conform destinaţiei sau în alt 21
mod previzibil, avându-se în vedere comportamentul normal al copiilor.
Dacă se consideră că standardele europene armonizate nu respectă total cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în cuprinsul Hotărârii nr.396/2003, Ministerul Industriei şi Resurselor informează Comitetul Permanent din cadrul Comisiei Europene, prezentându-şi motivele. După primirea deciziei Comitetului, Comisia Europeană informează Ministerul Industriei şi Resurselor dacă standardele avute în vedere trebuie retrase total sau parţial din public. Pentru informarea consumatorilor, numerele de referinţă ale acestora se publică în J.O.C.E. şi în M.O. al României. De asemenea, dacă jucăria pune în pericol viaţa, sănătatea şi/sau securitatea utilizatorilor sau a unor terţe persoane, autoritatea responsabilă cu supravegherea pieţei ia măsuri pentru retragerea jucăriei de pe piaţă, interzicând sau limitând distribuirea, sub orice formă, a acesteia pe piaţă. Ministerul Industriei şi Resurselor este informat imediat cu privire la măsurile luate.
Persoanele juridice cu sediul în România sau în statele membre ale UE au obligaţia să pună la dispoziţia organelor de supraveghere a pieţei documentele care atestă conformitatea jucăriilor cu standardele UE.
b. Protecţia consumatorului
Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului - subliniază că libertatea de a alege este un drept esenţial al consumatorului. În concretizarea acestei idei, Ordonanţa prevede că statul va garanta accesul nelimitat al consumatorilor la produse şi servicii şi informarea lor completă în acest domeniu. Sunt explicaţi termenii legali relevanţi:
• prin “consumator” se înţelege orice persoană fizică ce utilizează sau consumă produse obţinute de la agenţii economici sau care beneficiază de serviciile acestora, în calitate de destinatari finali;
• prin “agent economic” se înţelege orice persoană fizică sau juridică producătoare, transportatoare, importatoare sau depozitoare de produse, respectiv prestatoare de servicii;
• prin “produs” se înţelege orice bun material destinat consumului sau utilizării finale, individuale ori colective;
22
• prin “servicii” se înţeleg orice activităţi – altele decât cele care rezultă din produse – în scopul satisfacerii necesităţilor consumatorilor;
• prin “declaraţie de conformitate” se înţeleg declaraţiile agenţilor economici, prin care aceştia informează, pe proprie răspundere, că un produs sau serviciu este conform normei sau altui document specificat;
• prin “termen de valabilitate” se înţelege limita de timp stabilită de producător, în care produsul poate fi consumat şi în care el trebuie să-şi menţină calităţile calitative prescrise;
• prin “vicii ascunse” se înţeleg deficienţele calitative ale produselor şi serviciilor, existente în momentul predării sau executării lor, şi care nu au fost cunoscute şi nu puteau fi cunoscute prin mijloace obişnuite de verificare.
Ordonanţa nr.21/1992, cu modificările ulterioare, precizează principalele drepturi ale consumatorilor: protecţia împotriva riscurilor produselor şi serviciilor care prejudiciază viaţa, sănătatea sau securitatea persoanelor, informarea completă, educarea în calitate de consumatori cu privire la caracteristicile produselor şi serviciilor, accesul nelimitat la pieţe, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de calitatea necorespunzătoare a produselor sau serviciilor, interzicerea comercializării produselor falsificate sau a substitutelor în dauna consumatorilor.
În mod corelativ, obligaţiile agenţilor economici sunt următoarele: comercializarea doar a produselor şi serviciilor certificate conform legii, oprirea livrărilor şi/sau retragerea de pe piaţă a produselor la care s-a constatat neîndeplinirea caracteristicilor calitative prescrise, asigurarea condiţiilor igienico-sanitare în producerea, transportul şi desfacerea produselor.
Protecţia economică a consumatorilor este un aspect esenţial al respectării drepturilor acestora, sens în care Ordonanţa prevede că agenţii economici sunt obligaţi să se abţină de la practicile comerciale abuzive, să redacteze 23
clar şi precis clauzele contractuale, mai ales în ceea ce priveşte preţul, garanţiile şi calitatea produselor şi a serviciilor şi să acorde despăgubiri pentru daunele cauzate de produse sau servicii care nu corespund clauzelor contractuale. Imposibilitatea folosirii produselor sau a serviciilor impune restituirea contravalorii lor sau înlocuirea acestora, atunci când ea nu este imputabilă consumatorului.
Informarea şi educarea consumatorilor se bucură de o reglementare extensivă în cuprinsul Ordonanţei. Consumatorii trebuie să fie informaţi în mod complet şi clar asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, prin elemente de identificare vizibile, prin redactarea cărţii tehnice a produselor, respectiv a ambalajelor de vânzare. Informaţiile trebuie să fie indicate în limba română, cu excepţia mărcilor de fabrică şi comerţ, a denumirilor de firmă sau societăţi comerciale cunoscute publicului larg şi a termenilor explicaţi în dicţionarele uzuale. Indicarea ţării de origine a produselor este obligatorie. Agenţii economici au obligaţia să efectueze demonstraţii de utilizare a produselor în beneficiul consumatorilor, iar informaţiile referitoare la acestea nu pot fi înlăturate prin invocarea secretului comercial sau a celui profesional.
Răspunderea agenţilor economici include răspunderea pentru viciile ascunse. Legea nr. 58/2002 pentru modificarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 prevede creşterea cuantumului sancţiunilor pecuniare în raport cu nivelul inflaţiei. Răspunderea agenţilor economici este materială, disciplinară si penală (având caracter cumulativ). Hotărârile de condamnare ale agenţilor economici se comunică la Registrul Comerţului.
Din voluminosul corp de acte normative destinate protecţiei consumatorului face parte şi Legea nr.137/1995 referitoare la protecţia mediului înconjurător. Această lege este legea-cadru în materia protecţiei mediului. Ea explică noţiuni importante în domeniu, cum ar fi: risc ecologic, precauţie în luarea deciziei, securitate nucleară, daună ecologică, poluare. Toţi aceşti termeni sunt menţionaţi în Anexa legii, şi trebuie înţeleşi conform definiţiei arătate în această Anexă. Este o operaţiune de precizare a sensului legal al termenilor la care ne referim. 24
Alte acte normative relevante sunt:
a) Hotărârea Guvernului nr.119/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piaţă a maşinilor industriale;
b) Hotărârea Guvernului nr.228/2004 privind controlul introducerii în ţară a deşeurilor nepericuloase, în vederea importului, perfecţionării active şi tranzitului, Hotărârea Guvernului nr.236/2004 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.88/2003 privind echipamentele radio şi echipamentele terminale de telecomunicaţii şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora;
c) Recent, au fost adoptate două Ordine ale Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, respectiv Ordinul nr.37/2004 pentru aprobarea modelelor mărcilor utilizate de fabricanţii, producătorii, importatorii, exportatorii şi vânzătorii de obiecte şi bijuterii din metale preţioase şi aliajele acestora şi Ordinul nr.38/2004 pentru aprobarea modelelor mărcilor de certificare care urmează să fie aplicate pe obiecte şi pe bijuterii din metale preţioase şi aliajele acestora de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului. Tot Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a iniţiat două proiecte de lege, care se află în faza de promulgare: proiectul de lege privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele defectuoase, a cărei intrare în vigoare este prevăzută pentru 1.10.2004 şi proiectul de lege privind securitatea generală a produselor, care va intra în vigoare la 30.06.2004.
În privinţa Directivei 99/44/EC, care reglementează vânzarea produselor către consumatori şi garanţiile asociate, implementarea ei în legislaţia internă românească a fost prevăzută până în anul 2002.
Directiva 98/27/EEC privind acţiunile pentru încetarea practicilor ilicite în materia protecţiei interesului consumatorului precizează că 25
implementarea va necesita un termen mai lung, motivat prin prevederile art. 4 al Directivei, care este intitulat “Infracţiuni intracomunitare” şi de cele ale art. 5, “Consultări prealabile”, care conţin proceduri inoperante pentru statele nemembre. Aşadar, data aderării României la UE (1 ianuarie 2007) este şi data la care dispoziţiile Directivei vor deveni aplicabile pe deplin în legislaţia noastră internă.
c. Siguranţa consumatorului
În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă a consumatorului, legislaţia românească este, în mare parte, aliniată cu acquis-ul comunitar. Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor transpune Directiva 2001/95 CE a Parlamentului European şi a Consiliului Europei, referitoare la securitatea generală a produselor. Această reglementare este legea-cadru în domeniu, deoarece ea prevede definiţia termenilor importanţi în materia sănătăţii şi a protecţiei consumatorului, precum şi regimul juridic al instituţiilor relevante.
Se impun câteva precizări cu privire la noţiunile pe care le conţine această lege. Astfel, conform art. 2 al legii, prin producător se înţelege fabricantul produsului, care este stabilit în România sau în ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi orice altă persoană care se prezintă ca producător, prin aplicarea pe produs a numelui său sau a altui semn distinctiv. Producător poate fi şi reprezentantul produsului sau alţi agenţi economici din lanţul de comercianţi în condiţiile legii. Distribuitor este orice agent economic din lanţul de comercianţi a cărui activitate nu influenţează caracteristicile de securitate ale produselor. Tot conform legii citate, produsele trebuie să fie sigure, adică să nu prezinte un risc pentru securitatea consumatorilor. Acest aspect se referă la calitatea produselor sau a lotului de produse, în conformitate cu standardele europene. Consumator este orice persoană care cumpără un produs în scopuri ce nu intră în domeniul său de activitate comercială sau profesională. Desigur, acestea sunt definiţiile legale ale termenilor relevanţi, pentru că, în limbajul obişnuit, consumatorul poate fi şi producător al unui produs sau invers.
Conform standardelor europene de calitate a produselor, preţurile de vânzare şi unitare ale produselor trebuie să fie precizate în mod lizibil, în
26
limba română şi să fie uşor de identificat pe ambalajul acestora. Obligaţia este general aplicabilă în întreg spaţiul european şi revine producătorilor. Standardul european este referinţa publicată în J.O.C.E.
Aşa cum precizează art. 3 al legii, producătorii mai au următoarele obligaţii:
• să pună pe piaţă doar produse sigure. Un produs este sigur, aşa cum am precizat deja, atunci când el nu prezintă riscuri pentru securitatea consumatorilor. Din punct de vedere legal, un produs este considerat sigur atunci când el este conform cu reglementările naţionale ale României ori ale statelor membre pe teritoriul cărora este comercializat. Această regulă este aplicabilă în absenţa prevederilor comunitare specifice privind reglementarea produselor în cauză.
• să asigure informaţii utile, care îi permit consumatorului să evalueze riscurile interne ale unui produs şi să prevină riscurile;
• să informeze asupra identităţii şi a detaliilor privind producătorul şi produsul sau lotul de produse, prin Hotărâre a Guvernului care va conţine lista produselor pentru care este obligatorie referinţa produselor sau a lotului de produse, precum şi modul de întrebuinţare a acestora.
Art.5 prevede care sunt obligaţiile distribuitorilor de produse: să acţioneze cu atenţie pentru a contribui la respectarea cerinţelor de securitate, să monitorizeze securitatea produselor puse pe piaţă, să informeze asupra riscurilor, să furnizeze documentele necesare pentru a determina originea produselor, să colaboreze la activitatea producătorilor pentru evitarea riscurilor, să informeze autorităţile competente – în condiţiile precizate în Anexa 1 a legii -asupra eventualelor riscuri.
Capitolul IV al legii prezintă obligaţiile specifice şi responsabilităţile subiectelor implicate în producerea şi distribuirea produselor. Autoritatea competentă în România, în sensul legii, este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care colaborează cu alte organisme de specialitate cu atribuţii în supravegherea pieţei. De exemplu, poliţiei îi
27
revine obligaţia să sprijine reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii în asigurarea securităţii produselor. În conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată şi completată prin Legea nr.180/2002, aceşti reprezentanţi sunt abilitaţi să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni. ANPC este punctul naţional de contact în reţeaua europeană a autorităţilor competente ale statelor membre ale Uniunii Europene în materie de securitate a produselor.
Tot pentru asigurarea securităţii produselor, legea prevede în art.13 situaţii de intervenţie rapidă. Acestea se referă la produsele care prezintă un risc grav pentru sănătatea şi securitatea consumatorului. Acordurile României cu reţeaua europeană a autorităţilor competente ale UE în materia securităţii produselor este bazat pe reciprocitate şi va include prevederi de confidenţialitate a informaţiei.
Anexa 1 a legii cuprinde informaţii despre produsele neconforme cu obligaţia generală de securitate, pe care producătorii şi distribuitorii sunt obligaţi să le comunice autorităţilor competente. Informaţiile referitoare la securitatea produselor se comunică autorităţilor desemnate în acest scop în statele membre ale UE, în care produsele în cauză au fost puse pe piaţă sau furnizate în alt mod consumatorului. În situaţia în care se apreciază că există un risc grav pentru securitatea consumatorului, aceste informaţii trebuie să conţină cel puţin date pentru identificarea precisă a produselor sau a lotului din care ele fac parte, descrierea completă a riscului, informaţii utile pentru a determina produsul şi descrierea acţiunilor întreprinse în scopul prevenirii riscurilor pentru consumator.
Anexa 2 cuprinde procedurile pentru aplicarea TRAPEX (Sistemul Tranziţional de Schimb Rapid de Informaţii) şi liniile directoare pentru notificări în cazul existenţei riscurilor grave la adresa securităţii produselor. Aşadar, TRAPEX acoperă produsele care prezintă un risc grav pentru sănătatea şi protecţia consumatorului.
d. Etichetarea
În materie de etichetare şi împiedicarea publicităţii înşelătoare legislaţia comunitară a fost implementată în întregime în legislaţia românească, după cum urmează:
28
Legea nr.148/2000 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă transpune Directiva nr. 84/450/EEC. Această lege preia rigorile legislaţiei UE în materia publicităţii înşelătoare şi comparative.
Hotărârea Guvernului nr.176/2002 privind stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice pentru grupele de produse amelioratori şi substraturi de cultură transpune Decizia Consiliului nr.688/2001/EEC referitoare la stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice comerciale pentru amelioratorii de sol şi substraturile de cultură.
Hotărârea Guvernului nr.175/2004 privind stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice pentru grupul de produse calculatoare portabile transpune Decizia Consiliului 687/2001/EEC, referitoare la stabilirea criteriilor de acordare a etichetei pentru calculatoare portabile.
Hotărârea Guvernului nr.253/2004 privind stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice pentru detergenţii folosiţi la maşinile de spălat vase transpune Decizia Consiliului nr.31/2003/EEC, referitoare la stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice comerciale pentru detergenţii pentru maşinile de spălat vase.
Hotărârea Guvernului nr.254/2004 privind stabilirea condiţiilor de acordare a etichetei ecologice pentru articole de încălţăminte transpune Decizia 231/2002/EEC privind stabilirea condiţiilor pentru acordarea etichetei ecologice comerciale pentru articole de încălţăminte.
Hotărârea Guvernului nr.259/2004 privind stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice pentru grupul de produse lacuri şi vopsele interioare transpune Decizia 739/2002 privind condiţiile de acordare a etichetei ecologice pentru vopsele şi lacuri.
Hotărârea Guvernului nr.542/2004 privind stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice pentru grupele de produse lămpi electrice transpune Decizia Consiliului nr. 747/2002/EEC referitoare la stabilirea criteriilor de acordare a etichetei ecologice comerciale pentru lămpi electrice.
Hotărârea Guvernului nr.298/2004 privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.487/2002 pentru aprobarea 29
Normelor metodologice privind desemnarea şi notificarea naţională a laboratoarelor de încercări, precum şi a organismelor de certificare şi inspecţie care realizează evaluarea conformităţii produselor din domeniul reglementat, prevăzute în Legea nr.608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor.
Ordinul Guvernului nr.58/2001, care transpune Decizia Consiliului nr. 92/59/EEC privind securitatea generală a produselor.
Ordinul Guvernului nr.87/2000, care transpune Directiva 87/374/EEC privind răspunderea pentru produsele defectuoase.
Acquis-ul cuprinde şi măsurile de transpunere în legislaţia naţională a prevederilor Directivelor 87/102/CEE, 90/88 /CEE şi 98/7/CE privind creditul pentru consum. Directivele menţionate precizează că urmăresc protecţia beneficiarilor acestor credite. Trebuie amintit aici şi faptul că exigenţele juridice ale integrării europene impun, pentru România, adoptarea de legi noi, dar şi de politici instituţionale cu ajutorul cărora să se implementeze efectiv noua legislaţie. De exemplu, conform Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică au fost organizate şedinţe publice privind regimul juridic al contractelor de creditare pentru consum destinate consumatorului. La aceste şedinţe, au făcut observaţii şi propuneri Banca Naţională a României, Asociaţia Română a Băncilor, ministerul Finanţelor Publice.
A.2. Capacitatea administrativă în materie de protecţie a consumatorului
Instituţiile abilitate să implementeze măsurile legislative şi politicile în domeniu sunt: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (integrator de capitol), Ministerul Integrării Europene, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Protecţiei Mediului, Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară, Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, Consiliul Naţional al Audio-Vizualului. 30
Pentru transpunerea acquis-ului comunitar în domeniul protecţiei sănătăţii şi consumatorului în România există Autoritatea Natională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), organism care coordonează politicile în domeniul protecţiei consumatorului şi care supraveghează piaţa şi implementarea legislativă şi administrativă a măsurilor în acest domeniu. Aceasta este un organ al administraţiei publice centrale de specialitate, aflat în subordinea primului ministru, care are următoarele atribuţii: coordonează şi realizează strategiile şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorului, acţionează pentru combaterea practicilor care dăunează sănătăţii, securităţii sau intereselor economice ale consumatorilor. Prin Hotărârea Guvernului nr.776/2000 de organizare şi funcţionare a ANPC, Preşedintele acesteia are rang de secretar de stat, calitate în care participă la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme din domeniul protecţiei consumatorului. Preşedintele emite ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ, care se publică în Monitorul Oficial al României.
În exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, personalul împuternicit al Autorităţii are dreptul să aplice sigilii sau semne distinctive cu valoare de sigiliu, în condiţiile legii. Acest aspect certifică importanţa pe care legea o acordă calităţii produselor în cadrul general al protecţiei consumatorilor.
Prin Hotărârea Guvernului nr.755/2003 privind organizarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului se precizează că în subordinea acesteia funcţionează, ca unităţi cu personalitate juridică, 42 de oficii judeţene pentru protecţia consumatorului, care monitorizează piaţa bunurilor şi a serviciilor destinate consumatorilor la nivel local şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului al municipiului Bucureşti. În vederea creşterii capacităţii de reacţie a consumatorului şi a autoprotejării acestuia, în cadrul ANPC a fost creat şi Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor “Larex” Bucureşti; acesta este un centru de informare şi consiliere a consumatorilor, în scopul asigurării unei opinii publice reale şi active în domeniul protecţiei sănătăţii şi consumatorului.
31
Tot sub aspectul descentralizării, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului poate înfiinţa şi asociaţii pentru protecţia consumatorului. Acestea sunt persoane juridice şi au ca scop unic apărarea drepturilor şi a intereselor legitime ale consumatorului. Ele trebuie să aibă cel puţin 10.000 de membri şi filiale în cel puţin cinci judeţe. La nivel judeţean există federaţii pentru protecţia consumatorului - în cel puţin cinci localităţi din judeţ - iar la nivel central există confederaţii, alcătuite din cel puţin douăzeci de federaţii. Aceste asociaţii pot deveni parteneri sociali cu drepturi de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorului, dacă au cel putin 1000 de membri şi funcţionează în fiecare judeţ al ţării.
În vederea protecţiei consumatorului la nivelul UE a fost creat Sistemul Tranziţional de Schimb Rapid de Informaţii (TRAPEX). Sub egida acestuia, în perioada ianuarie-iunie 2003 au fost primite 21 de notificări pentru produse periculoase ne-alimentare care ar putea fi găsite pe piaţa românească. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului este punct de contact pentru TRAPEX.
În cadrul ultimului său raport anual, dat publicităţii în octombrie 2003, Comisia Europeană a apreciat în mod critic-selectiv activitatea unei alte instituţii menite să pună în aplicare acquis-ul comunitar în acest domeniu, anume cea a Comitetului Interministerial pentru supravegherea pieţei, a produselor şi serviciilor şi protecţia consumatorului. Astfel, CE a considerat că acesta s-a întrunit de mai multe ori şi a aprobat chiar un Program Comun de Control pentru anul 2003, însă unele organisme relevante pentru activitatea sa, cum ar fi Ministerul Muncii, al Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Comunicaţiilor nu s-au implicat în lucrările Comitetului.
Deşi în România s-a urmărit în mod prioritar armonizarea legislativă a prevederilor privind ne-siguranţa, publicitatea înşelătoare, publicitatea comparativă şi vânzarea la distanţă, în domeniul reprezentativităţii organizaţiilor de consum nu s-au înregistrat progrese semnificative. În România există două organisme consultative independente în domeniu, Comisia pentru Securitatea Produselor şi Comisia pentru Clauze Abuzive. Prima s-a întrunit doar de două ori în decursul anului 2003, iar cea de-a 32
doua nu s-a întrunit niciodată. Se impune ridicarea standardului profesional al acestor organisme specializate, mai ales în contextul în care consumatorul din România nu are, în general, iniţiative în planul verificării calităţii produselor şi a serviciilor. Pregătirea necorespunzătoare a personalului din serviciile publice, impoliteţea faţă de consumatori, dar şi lipsa unei informări corespunzătoare cu privire la caracterul fundamental al drepturilor în materie motivează această atitudine. În scopul impulsionării iniţiativei cetăţenilor consumatori, există o emisiune radio săptămânală şi o emisiune televizată lunară, care aduc la cunoştinţa publicului situaţia din domeniul protecţiei şi al sănătăţii consumatorului. Emisiunile au caracter de educare şi informare.
Tot în materie de protecţie a consumatorului, Romania a solicitat un aranjament tehnic, care constă în aplicarea, până la 1 ianuarie 2010, a unei limite valorice mai mici a daunei produse de deteriorarea sau distrugerea unui alt bun decât produsul defect, prevăzută de art. 9 (b) din Directiva Consiliului 85/374/EEC privind responsabilitatea producătorului. Pragul valoric pentru România este de 50 Euro, mai mic decât prevede Directiva, justificat, însă, prin nivelul preliminar al veniturilor populatiei româneşti. La nivel naţional s-ar acţiona mai eficient dacă ar fi folosită metoda analizei de risc asupra produselor neconforme.
33
ANEXĂ
Legislaţia comunitară relevantă în domeniul protecţiei consumatorilor şi a sănătăţii
Legenda:
32003G1205 Codul alocat actului normativ, sub care acesta poate fi căutat în original, în limbile oficiale ale U.E. în bazele de date legislative Celex şi Eur-Lex
Regulation/Directive/Decision... Denumirea actului normativ în limba engleză
Regulamentul/Decizia/Directiva... Denumirea actului normativ în limba română
Publicaţia Publicaţia oficială a U.E. în care actul normativ a fost publicat iniţial şi eventualele modificări şi completări ale formei inţiale
Conţinut: Xxxxxxxxxx Prezentarea pe scurt a conţinutului actului normativ (rezumatul are valoare strict orientativă)
Keywords Cuvinte-cheie în limba engleză cu care pot fi operate cercetări tematice în bazele de date legislative Celex şi Eur-Lex
Cuvinte cheie Cuvinte cheie în limba română cu care pot fi operate cercetări tematice în baza de date legislative a Centrului de Informare al Comisiei Europene la Bucureşti, www.infoeuropa.ro
34
31998L0006
Directive 98/6/EC of the European Parliament and of the Council of 16.02.1998 on consumer protection in the indication of the prices of products offered to costumers
Directiva Parlamentului şi a Consiliului European din 16.02.1998 privind protecţia consumatorului prin indicarea preţurilor produselor oferite acestora
Publicaţia: J.O.C.E. L 080 din 18.03.1998, p.27
Conţinut: Directiva se structurează pe următoarele problematici: indicarea preţurilor pentru informarea consumatorilor şi compararea preţurilor (distingându-se între preţ de vânzare, preţ unitar şi preţul produselor vândute în vrac), eficienţa şi proporţionalitatea sancţiunilor pentru încălcarea prevederilor legilor naţionale adoptate în vederea aplicării acestei directive şi aplicarea reglementărilor legislative necesare în statele membre până la data de 18 martie 2001. Ţările membre vor informa Comisia cu privire la acest aspect (măsurile legislative naţionale trebuie să conţină o referire la prezenta directivă sau să fie însoţite de aceasta cu ocazia publicării oficiale). Directiva nu împiedică statele membre să adopte sau să menţină dispoziţii mai favorabile şi în privinţa informării consumatorilor şi a comparării preţurilor
Keywords: price, protection, consumer, products, liability
Cuvinte cheie: preţ, protecţie, consumator, produs, răspundere
31999Y1127(01)
Communication from the Commission in the framework of the implementation of Council Directive 88/378/EEC concerning the approximation of the laws of the Member States referring to the safety of toys
Comunicare din partea Comisiei, în cadrul implementării Directivei
35
Consiliului 88/378/EEC privind aproximarea legilor statelor membre în domeniul securităţii jucăriilor
Publicaţia: J.O.C.E. 340 din 27 noiembrie 1999, p.69
Conţinut: Comunicarea cuprinde reguli referitoare la aproximarea legislativă în statele membre ale UE în domeniul securităţii jucăriilor, în vederea eliminării riscurilor. De asemenea, ea prevede stabilirea de standarde de securitate pentru toate jucăriile de pe piaţa UE
Keywords: safety of toys, EU certificate, liability
Cuvinte cheie: securitatea jucăriilor, certificat UE, răspundere
32001D0579
Commission Decision on the publication of the reference standard EN 71-1: 1998 Safety of toys - Mecanical and physical properties - clause 4.20 d in accordance with Council Directive 88/378/EEC
Decizia Comisiei referitoare la publicarea standardului de referinţă EN 71-1 Securitatea jucăriilor. Proprietăţi mecanice şi fizice – clauza 4.20 d, în conformitate cu Directiva Consiliului nr. 88 /378/EEC
Publicaţia: J.O.C.E. I 205/39 din 31 iulie 2001
Conţinut: Decizia clarifică standardele de calitate pentru aplicarea referinţei de securitate a jucăriilor şi a marcajului UE
Keywords: safety of toys, foreseable way, damage to children, harmonized standards
Cuvinte cheie: securitatea jucăriilor, mod

http://pic6.piczo.com/aparatidrepturile/?g=8050861

http://hunedoara.omgforum.net

Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum