Acasa
Pe un râu din Munţii Retezat, în comuna hunedoreană Râu de Mori, au supravieţuit timpului două mori de apă. Pe vremuri întreaga comună era împânzită de astfel de monumente de arhitectură rurală. De aici şi numele de Râu de Mori. Bătrânii povestesc că la începutul secolului trecut existau o mulţime de mori de apă pe râurile din comuna Râu de Mori. În timp, o mare parte dintre acestea au încetat să mai existe, au fost lăsate în paragină, dărâmate, sau transformate în mori pe curent. Astăzi, doar două mori de apă mai aduc localnicilor aminte de unde vine numele comunei. O mare parte a celor care locuiesc în Râu de Mori nici măcar nu mai ştiu despre existenţa celor două mori de apă. Este o adevărată aventură identificarea locului în care încă mai există aceste relicve ale arhitecturii rurale. Aproape nimeni nu ştie să te îndrume spre locul în care mai supravieţuiesc morile de apă. Am pornit în această aventură din centrul de comună, Râu de Mori, întrebând localnicii unde putem găsi o moară de apă. Indignaţi oamenii ne răspundeau prin alte întrebări. „Dar este moară chiar aici, în Râu de Mori. Face o făină foarte bună. Ce vreţi să măcinaţi? De ce vreţi neapărat să mergeţi la o moară de apă”, ne-a întrebat o localnică. „Nu ştiu unde poate să fie aşa ceva. Nu cred că mai există. Erau, într-adevăr pe vremuri multe mori de apă în comună, dar acum nu ştiu să mai existe. Să fie oare la Clopotiva?! Încercaţi acolo”, ne-a îndrumat un alt localnic. Şi am pornit din nou la drum. Dar nici moara de acolo nu era cea pe care o căutam noi. Aşa că am întrebat şi pe alţi săteni. „Poate cea de la Ostrov să mai funcţioneze cu apă. Nu ştiu. Sau cea de la Ostrovel. Încercaţi şi acolo”, ne-a îndrumat omul. Am plecat înspre Ostrov şi Ostrovel, dar nici urmă de mori de apă. Din vorbă în vorbă, am fost sfătuiţi să mergem la Ohaba Sibişel. Acolo sigur vom găsi ceea ce căutam. Am pornit din nou la drum. Spre Păclişa, apoi prin Sân Petru, locul unde au fost descoperite urme ale dinozaurilor şi care a dus la iniţierea proiectului privind Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului. O zonă fascinantă din toate punctele de vedere este această parte a judeţului Hunedoara, de la poalele Retezatului. Satul de munte ni se dezvăluie încetul cu încetul. Drumurile înguste de ţară, oamenii bătrâni, gârboviţi de ani, casele vechi şi muntele care parcă ne priveşte ameninţător din faţă, toate acestea sunt doar o parte din frumuseţea ascunsă şi misterioasă a zonei. Înaintăm cu greu pe drumul care ne duce parcă spre capătul lumii. În curând se va lăsa seara, iar Retezatul, cu piscurile deja înzăpezite ne avertiza parcă să ne întoarcem. Am continuat. La vreo şapte kilometri de Sân Petru, chiar la poalele muntelui am ajuns în satul Ohaba Sibişel. Drumul părea că este fără sfârşit, dar am ajuns într-un final la ţintă, după o căutare de mai mult de două ore prin comuna Râu de Mori. De această dată norocul ne-a surâs. Moara de apă se afla chiar în dreapta noastră.
Iac-aşa se-nvârte roata
Pe malul râului Sibişel, pe o apă de munte, curată şi rece, vechea moară de apă continuă să înfrunte timpul. Proprietarii sunt, de zeci de ani, membrii familiei Herţeg. Viaţa familiei se învârte de generaţii odată cu roţile morii de apă, în ritmul lor. Paulina Herţeg, cea care supraveghează zi de zi, de 37 de ani, buna funcţiune a morii, ne povesteşte şi nouă despre misterul care învăluie această minunată invenţie populară. „Moara este a familiei soţului meu de foarte mult timp. Bunicii şi străbunicii soţului se ocupau de ea, iar acum a venit rândul meu, având în vedere că soţul are serviciu şi nu mai are timp. El se ocupă în schimb de repararea şi întreţinerea morii, pentru că eu nu mă pricep. Pe vremuri moara funcţiona cu ciutură. Au trecut, cred că, vreo 50 de ani de când ciutura a fost înlocuită cu rulmenţi”, ne-a spus Paulina Herţeg. Morăriţa îşi ia cheia şi vine să ne arate cum reuşeşte apa să pună în funcţiune această maşinărie. „Pentru ca apa să poată activa roţile morii trebuie ridicată o piedică, „stârpitoarea”, cum este denumirea ei populară. Astfel, apa vine pe jgheab şi învârte roata. Pe vremuri, roţile morii erau făcute din lemn. Dacă moara nu era folosită prea mult timp nu era bine, căci lemnul se usca şi plesnea. Dar exista şi pericolul ca acestea să se umfle dacă era folosită prea mult şi nici asta nu era bine. Astăzi, roţile de lemn ale morii au fost înlocuite cu unele de fier”, a precizat morăriţa. Şi face moara familiei Herţeg făină pentru toţi localnicii. Chit că nu mai sunt prea mulţi. Vreo 25 de case au mai rămas în sat. Pe vremuri, înainte să se strice drumul care făcea legătura cu satul Nucşoara, veneau oamenii şi de acolo, la moara de la Ohaba Sibişel. De la făină pentru porci, păsat, şi până la făină de grâu, orice se poate măcina la moara de apă de la Ohaba Sibişel. Grâul, secara, orzul sau ovăzul, totul se transformă trecând prin roţile morii. Perioada în care moara este cea mai activă este de primăvara şi până iarna, înainte ca oamenii să apuce să taie porcii. „Câteodată, în timpul verilor secetoase păţim să nu fie apă pe râu pentru că aceasta este adunată la Cârnic şi atunci moara nu poate funcţiona. Dar nici când plouă prea mult nu e bine”, a continuat Paulina Herţeg. Nimeni nu plăteşte nimic morăriţei. „Eventual îmi lasă lumea câte ceva din ceea ce macină. Dar nici vorbă de bani”, afirmă morăriţa.
De la Ohaba Sibişel la Muzeul Satului din Sibiu
Moara familiei Herţeg mai are încă o „soră”, puţin mai sus. Încă o moară de apă a reuşit să supravieţuiască vremii. Aceasta aparţine familiei Ciorogaru. Şi ea face făină la fel de bună ca şi cea a familiei Herţeg. Localnicii se împart astfel între cele două mori atunci când au nevoie să macine ceva. Moara familiei Ciorogaru a avut pe vremuri şi piuă şi teasc. Piua, ne spun localnicii, era folosită pentru realizarea de îmbrăcăminte. „Demult, oamenii se îmbrăcau în haine de lână. Pentru ca lâna să fie transformată în obiecte de îmbrăcăminte era nevoie de piuă. Teascul era folosit la fabricarea uleiului din seminţe de dovleac. Dar toate acestea aveau loc în urmă cu mai bine de 30 de ani”, ne-a povestit o localnică. Acum, teascul de la moara de apă din Ohaba Sibişel se află, la loc de cinste, admirat de toată lumea, la Muzeul Satului din Sibiu. Cele două mori de apă din comuna Râu de Mori continuă să înfrunte timpul şi să amintească contemporanilor de vremea în care apa reuşea să dea viaţă lemnului şi să transforme grăunţele în făina noastră cea de toate zilele.
sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=653
Iac-aşa se-nvârte roata
Pe malul râului Sibişel, pe o apă de munte, curată şi rece, vechea moară de apă continuă să înfrunte timpul. Proprietarii sunt, de zeci de ani, membrii familiei Herţeg. Viaţa familiei se învârte de generaţii odată cu roţile morii de apă, în ritmul lor. Paulina Herţeg, cea care supraveghează zi de zi, de 37 de ani, buna funcţiune a morii, ne povesteşte şi nouă despre misterul care învăluie această minunată invenţie populară. „Moara este a familiei soţului meu de foarte mult timp. Bunicii şi străbunicii soţului se ocupau de ea, iar acum a venit rândul meu, având în vedere că soţul are serviciu şi nu mai are timp. El se ocupă în schimb de repararea şi întreţinerea morii, pentru că eu nu mă pricep. Pe vremuri moara funcţiona cu ciutură. Au trecut, cred că, vreo 50 de ani de când ciutura a fost înlocuită cu rulmenţi”, ne-a spus Paulina Herţeg. Morăriţa îşi ia cheia şi vine să ne arate cum reuşeşte apa să pună în funcţiune această maşinărie. „Pentru ca apa să poată activa roţile morii trebuie ridicată o piedică, „stârpitoarea”, cum este denumirea ei populară. Astfel, apa vine pe jgheab şi învârte roata. Pe vremuri, roţile morii erau făcute din lemn. Dacă moara nu era folosită prea mult timp nu era bine, căci lemnul se usca şi plesnea. Dar exista şi pericolul ca acestea să se umfle dacă era folosită prea mult şi nici asta nu era bine. Astăzi, roţile de lemn ale morii au fost înlocuite cu unele de fier”, a precizat morăriţa. Şi face moara familiei Herţeg făină pentru toţi localnicii. Chit că nu mai sunt prea mulţi. Vreo 25 de case au mai rămas în sat. Pe vremuri, înainte să se strice drumul care făcea legătura cu satul Nucşoara, veneau oamenii şi de acolo, la moara de la Ohaba Sibişel. De la făină pentru porci, păsat, şi până la făină de grâu, orice se poate măcina la moara de apă de la Ohaba Sibişel. Grâul, secara, orzul sau ovăzul, totul se transformă trecând prin roţile morii. Perioada în care moara este cea mai activă este de primăvara şi până iarna, înainte ca oamenii să apuce să taie porcii. „Câteodată, în timpul verilor secetoase păţim să nu fie apă pe râu pentru că aceasta este adunată la Cârnic şi atunci moara nu poate funcţiona. Dar nici când plouă prea mult nu e bine”, a continuat Paulina Herţeg. Nimeni nu plăteşte nimic morăriţei. „Eventual îmi lasă lumea câte ceva din ceea ce macină. Dar nici vorbă de bani”, afirmă morăriţa.
De la Ohaba Sibişel la Muzeul Satului din Sibiu
Moara familiei Herţeg mai are încă o „soră”, puţin mai sus. Încă o moară de apă a reuşit să supravieţuiască vremii. Aceasta aparţine familiei Ciorogaru. Şi ea face făină la fel de bună ca şi cea a familiei Herţeg. Localnicii se împart astfel între cele două mori atunci când au nevoie să macine ceva. Moara familiei Ciorogaru a avut pe vremuri şi piuă şi teasc. Piua, ne spun localnicii, era folosită pentru realizarea de îmbrăcăminte. „Demult, oamenii se îmbrăcau în haine de lână. Pentru ca lâna să fie transformată în obiecte de îmbrăcăminte era nevoie de piuă. Teascul era folosit la fabricarea uleiului din seminţe de dovleac. Dar toate acestea aveau loc în urmă cu mai bine de 30 de ani”, ne-a povestit o localnică. Acum, teascul de la moara de apă din Ohaba Sibişel se află, la loc de cinste, admirat de toată lumea, la Muzeul Satului din Sibiu. Cele două mori de apă din comuna Râu de Mori continuă să înfrunte timpul şi să amintească contemporanilor de vremea în care apa reuşea să dea viaţă lemnului şi să transforme grăunţele în făina noastră cea de toate zilele.
sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=653