Acasa
La 74 de ani, Terezia Lascău a rămas singura hunedoreancă pricepută la împletit pălării de paie.
Bandane, şepci, pălării chinezeşti, cam aşa ceva poartă românul pe cap în aceste zile toride. Pensionarele îşi mai pun pălăriuţe de doc ca să se apere de razele fierbinţi. Dar pălării de paie cine mai poartă? Ici, colo, mai vezi câte un hunedorean în vârstă care ştie că nimic nu-i mai bun pe arşiţă ca pălăria de paie. Nu e elegantă, dar e sănătoasă. Cine ştie însă ce e autentic, se făleşte cu ea. Pălăria de paie s-a demodat, ne aminteşte de ţăranii care munceau pământul ziua în amiaza mare cu creştetele acoperite de calotele tradiţionale cu boruri mari, de paie. Românii nu le mai poartă, străinii însă, se reped să le cumpere, ca suveniruri. Fiind atât de puţin căutate, au dispărut şi meşterii care se pricep să le împletească.
În judeţul Huhedoara, a mai rămas un singur ceaprăzar. O singură femeie se încăpăţânează să nu renunţe la meşteşugul învăţat din copilărie. Terezia Lascău continuă să migălească la firele de paie ca să ofere oamenilor pălării frumoase din fire de grâu.
Meserie ieşită la pensie
Aproape nimeni nu mai ştie cu ce se ocupă un ceaprăzar. Conform dicţionarelor, ceaprăzarul este cel care confecţionează pălării. Înainte de 1989, la şcolile de ucenicie ale UJCM, existau clase speciale care pregăteau tineri în meseria de pălărier. Aceştia făceau pălării, bonete, caschete, şepci şi băşti. Cum moda pălăriilor a trecut, au dispărut şi ceaprăzarii. În prezent, meseria puţinilor ceaprăzari care au mai rămas e încadrată în Ghidul ocupaţiilor din România la numărul de cod 743307.
Pălărioare pentru Fetele de la CăpÂlna
Dar pălăriile de paie ale Tereziei au avut şi perioada lor de glorie. Au ajuns pe creştetele marilor artişti de muzică populară, ale dansatorilor din ansamblurile artistice. „Unele au rămas peste hotare, altele sunt purtate şi astăzi în spectacole de Fetele de la Căpîlna”, ne spune femeia. O pălărie făcută de mâna ei are viaţă lungă. A făcut la comandă şi pălării texane şi sombrero ca la mexicani. Dar tot modelele româneşti îi sunt cele mai dragi. Terezia e singurul ceaprăzar din judeţ care mai face pălării de paie, înalte, cu fundul şi borurile drepte şi largi. La 74 de ani, hunedoranca face încă minuni din fire de grâu. Ca să ne fie răcoare şi umbră. Şi ca să nu se stingă de tot una dintre cele mai vechi ocupaţii tradiţionale româneşti: confecţionarea de acoperământuri pentru ce are omul mai de preţ, capul şi mintea.
sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=2936
Bandane, şepci, pălării chinezeşti, cam aşa ceva poartă românul pe cap în aceste zile toride. Pensionarele îşi mai pun pălăriuţe de doc ca să se apere de razele fierbinţi. Dar pălării de paie cine mai poartă? Ici, colo, mai vezi câte un hunedorean în vârstă care ştie că nimic nu-i mai bun pe arşiţă ca pălăria de paie. Nu e elegantă, dar e sănătoasă. Cine ştie însă ce e autentic, se făleşte cu ea. Pălăria de paie s-a demodat, ne aminteşte de ţăranii care munceau pământul ziua în amiaza mare cu creştetele acoperite de calotele tradiţionale cu boruri mari, de paie. Românii nu le mai poartă, străinii însă, se reped să le cumpere, ca suveniruri. Fiind atât de puţin căutate, au dispărut şi meşterii care se pricep să le împletească.
În judeţul Huhedoara, a mai rămas un singur ceaprăzar. O singură femeie se încăpăţânează să nu renunţe la meşteşugul învăţat din copilărie. Terezia Lascău continuă să migălească la firele de paie ca să ofere oamenilor pălării frumoase din fire de grâu.
Meserie ieşită la pensie
Aproape nimeni nu mai ştie cu ce se ocupă un ceaprăzar. Conform dicţionarelor, ceaprăzarul este cel care confecţionează pălării. Înainte de 1989, la şcolile de ucenicie ale UJCM, existau clase speciale care pregăteau tineri în meseria de pălărier. Aceştia făceau pălării, bonete, caschete, şepci şi băşti. Cum moda pălăriilor a trecut, au dispărut şi ceaprăzarii. În prezent, meseria puţinilor ceaprăzari care au mai rămas e încadrată în Ghidul ocupaţiilor din România la numărul de cod 743307.
Pălărioare pentru Fetele de la CăpÂlna
Dar pălăriile de paie ale Tereziei au avut şi perioada lor de glorie. Au ajuns pe creştetele marilor artişti de muzică populară, ale dansatorilor din ansamblurile artistice. „Unele au rămas peste hotare, altele sunt purtate şi astăzi în spectacole de Fetele de la Căpîlna”, ne spune femeia. O pălărie făcută de mâna ei are viaţă lungă. A făcut la comandă şi pălării texane şi sombrero ca la mexicani. Dar tot modelele româneşti îi sunt cele mai dragi. Terezia e singurul ceaprăzar din judeţ care mai face pălării de paie, înalte, cu fundul şi borurile drepte şi largi. La 74 de ani, hunedoranca face încă minuni din fire de grâu. Ca să ne fie răcoare şi umbră. Şi ca să nu se stingă de tot una dintre cele mai vechi ocupaţii tradiţionale româneşti: confecţionarea de acoperământuri pentru ce are omul mai de preţ, capul şi mintea.
sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=2936