Acasa
Hunedoara (maghiară Vajdahunyad, germană Eisenmarkt, în trad. Târgu Fierului) este cel mai mare oraş din judeţul Hunedoara, Transilvania, România.
Are o populaţie de 71.257 locuitori (2002)
Atestată documentar la 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaşte o dezvoltare impetuoasă şi va juca un rol important în istoria României. Vechimea acestei aşezări ce a luat naştere la poalele dealului Sânpetru la confluenţa râurilor Cerna şi Zlaşti, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra oraşului cât şi în satele din împrejurimi de unde îşi trage seva, urme de locuire, datând din epoca pietrei. De asemenea pe Dealul Sânpetrului dăinuiesc într-o deplină succesiune urme materiale din epoca bronzului şi a fierului. Au fost găsite pe terasele din jurul cetăţii un depozit, mai mult de o tonă de lupe mari de fier şi un atelier metalurgic comportând opt cuptoare din vremea daco-geţilor. În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea “de tip Hunedoara”, precum şi monede romane de tip republican sau imperial cuprinzând o perioadă de timp îndelungată (183 î.Hr.-sec. III. d.Hr.) ceea ce dovedeşte puternice contacte economice şi nu numai, între două civilizaţii, una a “cetăţii eterne Roma” şi alta plămădită de nemuritorii antichităţii daco-getice.
În urma cuceririi Daciei de către Imperiul Roman, zona Hunedoarei a atras atenţia lumii romane prin bogăţiile sale, în special fierul. Acest fapt este ilustrat de urmele descoperite la Teliuc, o “villa rustica”, pe dealul Sânpetru era un castru roman în care se instalează un post de pază a Legiunii a XIII-a Gemina. Urme s-au mai descoperit lângă Castelul Huniazilor şi lângă gară. De asemenea, vestigii din această epocă există şi în satele Cinciş-Cerna, Pestişu Mare unde era un vicus (sat roman), Mănerău, Nandru, Ghelari, etc.
În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruieşte şi înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciş, fiul lui Şerb. În acelaşi document pomeneşte şi pe alţi membrii ai familiei ca stăpânitori ai cetăţii şi domeniului regal Hunedoara. Este vorba de Mogoş şi Radu, fraţii...şi Iancu, fiul lui Voicu. Din acest moment, cetatea Hunedoara cunoaşte o nouă etapă a dezvoltării sale. Iancu a amenajat cetatea pentru locuit, a construit sala cavalerilor şi sala dietei în stil neogotic înfrumuseţat de logiile exterioare ale acestei săli. De asemenea s-a construit aripa şi turnul “ne boisa”(nu te teme), un eventual loc de refugiu în caz de primejdie.
După moartea lui Iancu de Hunedoara la 11 august 1456 la Zemun, lângă Belgrad, în Ungaria au loc lupte interne pentru tron în care sunt implicaţi şi succesorii eroului din Hunedoara, lupte care dau câştig de cauză fiului lui Iancu, Matei Corvin, care devine rege al Ungariei medievale. În acest răstimp, soţia lui Iancu, Elisabeta şi fiul lor Matei vor continua lucrările de modernizare; în aripa Matei, se pictează fresca murală ce sugerează originea românescă a lui Iancu. Secolul XVII marchează noi lucrări la castel legate în mare parte de numele principelui Gabriel Bethlen. Se construieşte aripa Bethlen (1622) aşa cum o demonstrează şi o inscripţie descoperită pe ancadramentul unei ferestre.
În timpul Corvinilor, Hunedoara devine târg (= opidum) al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă. Avantajul economic din această epocă al domeniului şi oraşului Hunedoara se va menţine şi în secolele următoare. Oraşul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiţi de dări faţă de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matei Corvin, care în 1480 îi scuteşte pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează şi în secolele urmatoare. Ca urmare creşte numărul locuitorilor care variază între 784 în 1512 şi 896 în secolul al XVII.
După moartea lui Matei Corvin, Hunedoara intră în stăpânirea fiului acestuia Ioan, care se stinge de tânăr. Soţia sa Beatrice de Frangepan, se va recăsători cu Georg de Hohenzolern, marchiz de Brandenburg în 1509. Georg de Brandenburg nu se va stabili în Hunedoara. El va numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz.
În 1514 a izbucnit răscoala ţărănească ce a fost condusă de Gh. Doja. Cu acest prilej, mulţi ţărani de pe domeniul Hunedoarei au fost închişi în cetate drept pedeapsă. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zapolya va înăbuşi răscoala.
Sfârşitul sec. XVIII, precum şi secolele XIX şi XX, marcheză probleme noi, legate de conştiinţa de neam, de spiritualitate. Aici s-a dezvoltat o spiritualitate românească autentică. În numeroasele biserici sau mănăstiri ortodoxe ca cele de la Cinciş-Cerna, Plosca, Prislop, Nădăştie, Mănerău, Zlaşti şi altele au fost şcoli de dascăli, numeroşi cnezi romani îndeplinind funcţia de preoţi şi dieci. Din păcate nu cunoaştem cu exactitate vechimea acestor locaşe de lumină.
După Al Doilea Război Mondial, conform concepţiei vremii, industria hunedoareană a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În preajma revoluţiei din 1989, în Hunedoara, se produceau peste 3 mil. tone de oţel, peste 2 mil. tone cocs metalurgic, încălţăminte, tricotaje etc. Această dezvoltare a atras forţă de muncă. Populaţia oraşului a ajuns la un maximum de 89.000 locuitori. Ca urmare s-a dezvoltat spaţiul de locuit, şi s-au construit noi aşezăminte de învăţământ, sănătate sau cultură. S-au construit 12 şcoli generale, 5 licee, un spital modern, un institut de învăţâmant superior, două stadioane, o sală de sport, piscină, iar dupa 1989 s-a construit o popicărie modernă, capabilă să găzduiască mari concursuri internaţionale. Conducerea supracentralizată, ineficienţa cronică şi sugrumarea oricărei urme de liberă iniţiativă au provocat însă începând din anii '80 degradarea economiei. Din cauza sărăciei tot mai accentuate, a lipsei de libertate şi a opresiunii s-au creat tensiuni sociale şi nemulţumiri ce au explodat în decembrie 1989. Primul primar de după 1989 al Hunedoarei a fost ing. Marcu Ioan, urmat apoi în 1990 de ing. Doda Viorel. În urma alegerilor din 1992 a devenit primar dl.ec. Remus Mariş, care a fost reales şi în legislaturile următoare (1996-2000, 2000-2004), iar în urma alegerilor din 2004 a fost ales primar dl.ing. Schiau Nicolae. Din iunie 2008 şi până în prezent, dl. Ovidiu Hada (PNL) este primarul Hunedoarei.
stema orasului din perioada interbelica
fotografii vechi din Hunedoara:
http://fotohd.wordpress.com
Are o populaţie de 71.257 locuitori (2002)
Atestată documentar la 1265 sub numele Hungnod, conform registrului de dijme papale, Hunedoara va cunoaşte o dezvoltare impetuoasă şi va juca un rol important în istoria României. Vechimea acestei aşezări ce a luat naştere la poalele dealului Sânpetru la confluenţa râurilor Cerna şi Zlaşti, este mult mai adâncă în negurile timpului decât atestarea documentară. Arheologii au descoperit atât în vatra oraşului cât şi în satele din împrejurimi de unde îşi trage seva, urme de locuire, datând din epoca pietrei. De asemenea pe Dealul Sânpetrului dăinuiesc într-o deplină succesiune urme materiale din epoca bronzului şi a fierului. Au fost găsite pe terasele din jurul cetăţii un depozit, mai mult de o tonă de lupe mari de fier şi un atelier metalurgic comportând opt cuptoare din vremea daco-geţilor. În actualul areal de locuire al hunedorenilor s-au descoperit tezaure monetare din vremea dacilor, cunoscute sub denumirea “de tip Hunedoara”, precum şi monede romane de tip republican sau imperial cuprinzând o perioadă de timp îndelungată (183 î.Hr.-sec. III. d.Hr.) ceea ce dovedeşte puternice contacte economice şi nu numai, între două civilizaţii, una a “cetăţii eterne Roma” şi alta plămădită de nemuritorii antichităţii daco-getice.
În urma cuceririi Daciei de către Imperiul Roman, zona Hunedoarei a atras atenţia lumii romane prin bogăţiile sale, în special fierul. Acest fapt este ilustrat de urmele descoperite la Teliuc, o “villa rustica”, pe dealul Sânpetru era un castru roman în care se instalează un post de pază a Legiunii a XIII-a Gemina. Urme s-au mai descoperit lângă Castelul Huniazilor şi lângă gară. De asemenea, vestigii din această epocă există şi în satele Cinciş-Cerna, Pestişu Mare unde era un vicus (sat roman), Mănerău, Nandru, Ghelari, etc.
În 1409, la 18 octombrie, regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg dăruieşte şi înnobilează pentru faptele militare deosebite pe cneazul Voicu din Cinciş, fiul lui Şerb. În acelaşi document pomeneşte şi pe alţi membrii ai familiei ca stăpânitori ai cetăţii şi domeniului regal Hunedoara. Este vorba de Mogoş şi Radu, fraţii...şi Iancu, fiul lui Voicu. Din acest moment, cetatea Hunedoara cunoaşte o nouă etapă a dezvoltării sale. Iancu a amenajat cetatea pentru locuit, a construit sala cavalerilor şi sala dietei în stil neogotic înfrumuseţat de logiile exterioare ale acestei săli. De asemenea s-a construit aripa şi turnul “ne boisa”(nu te teme), un eventual loc de refugiu în caz de primejdie.
După moartea lui Iancu de Hunedoara la 11 august 1456 la Zemun, lângă Belgrad, în Ungaria au loc lupte interne pentru tron în care sunt implicaţi şi succesorii eroului din Hunedoara, lupte care dau câştig de cauză fiului lui Iancu, Matei Corvin, care devine rege al Ungariei medievale. În acest răstimp, soţia lui Iancu, Elisabeta şi fiul lor Matei vor continua lucrările de modernizare; în aripa Matei, se pictează fresca murală ce sugerează originea românescă a lui Iancu. Secolul XVII marchează noi lucrări la castel legate în mare parte de numele principelui Gabriel Bethlen. Se construieşte aripa Bethlen (1622) aşa cum o demonstrează şi o inscripţie descoperită pe ancadramentul unei ferestre.
În timpul Corvinilor, Hunedoara devine târg (= opidum) al fierului, metal pe care pădurenii îl valorifică pentru alte produse, având valoarea de monedă. Avantajul economic din această epocă al domeniului şi oraşului Hunedoara se va menţine şi în secolele următoare. Oraşul va ajunge în secolul XVII la o stare prosperă, locuitorii săi fiind scutiţi de dări faţă de stat. Au beneficiat de privilegii încă din vremea regelui Matei Corvin, care în 1480 îi scuteşte pe hunedoreni de plata oricăror dări, scutiri care se păstrează şi în secolele urmatoare. Ca urmare creşte numărul locuitorilor care variază între 784 în 1512 şi 896 în secolul al XVII.
După moartea lui Matei Corvin, Hunedoara intră în stăpânirea fiului acestuia Ioan, care se stinge de tânăr. Soţia sa Beatrice de Frangepan, se va recăsători cu Georg de Hohenzolern, marchiz de Brandenburg în 1509. Georg de Brandenburg nu se va stabili în Hunedoara. El va numi un castelan cu drept de reprezentare, pe Gheorghe Stolcz.
În 1514 a izbucnit răscoala ţărănească ce a fost condusă de Gh. Doja. Cu acest prilej, mulţi ţărani de pe domeniul Hunedoarei au fost închişi în cetate drept pedeapsă. Cu sprijinul nobilimii, Ioan Zapolya va înăbuşi răscoala.
Sfârşitul sec. XVIII, precum şi secolele XIX şi XX, marcheză probleme noi, legate de conştiinţa de neam, de spiritualitate. Aici s-a dezvoltat o spiritualitate românească autentică. În numeroasele biserici sau mănăstiri ortodoxe ca cele de la Cinciş-Cerna, Plosca, Prislop, Nădăştie, Mănerău, Zlaşti şi altele au fost şcoli de dascăli, numeroşi cnezi romani îndeplinind funcţia de preoţi şi dieci. Din păcate nu cunoaştem cu exactitate vechimea acestor locaşe de lumină.
După Al Doilea Război Mondial, conform concepţiei vremii, industria hunedoareană a cunoscut o dezvoltare fără precedent. În preajma revoluţiei din 1989, în Hunedoara, se produceau peste 3 mil. tone de oţel, peste 2 mil. tone cocs metalurgic, încălţăminte, tricotaje etc. Această dezvoltare a atras forţă de muncă. Populaţia oraşului a ajuns la un maximum de 89.000 locuitori. Ca urmare s-a dezvoltat spaţiul de locuit, şi s-au construit noi aşezăminte de învăţământ, sănătate sau cultură. S-au construit 12 şcoli generale, 5 licee, un spital modern, un institut de învăţâmant superior, două stadioane, o sală de sport, piscină, iar dupa 1989 s-a construit o popicărie modernă, capabilă să găzduiască mari concursuri internaţionale. Conducerea supracentralizată, ineficienţa cronică şi sugrumarea oricărei urme de liberă iniţiativă au provocat însă începând din anii '80 degradarea economiei. Din cauza sărăciei tot mai accentuate, a lipsei de libertate şi a opresiunii s-au creat tensiuni sociale şi nemulţumiri ce au explodat în decembrie 1989. Primul primar de după 1989 al Hunedoarei a fost ing. Marcu Ioan, urmat apoi în 1990 de ing. Doda Viorel. În urma alegerilor din 1992 a devenit primar dl.ec. Remus Mariş, care a fost reales şi în legislaturile următoare (1996-2000, 2000-2004), iar în urma alegerilor din 2004 a fost ales primar dl.ing. Schiau Nicolae. Din iunie 2008 şi până în prezent, dl. Ovidiu Hada (PNL) este primarul Hunedoarei.
stema orasului din perioada interbelica
fotografii vechi din Hunedoara:
http://fotohd.wordpress.com