Cetatea Deva

DEVAstare

http://www.medievistica.ro/texte/monumente/starile/devastare1.htm

Dealul Cetăţii - Rezervaţie Naturală

Rezervatie naturala (geologica, botanica, peisagistica). Situat la 371 m deasupra marii si la 184 m fata de oras. Dealul se desprinde din Muntii Poiana Rusca si are forma conica fiind alcatuit din roci eruptive de varsta miocena. Pantele sunt acoperite de o bogata vegetatie care cuprinde aproape jumatate din plantele cunoscute in Transilvania. Multe din plante sunt autohtone, altele provin din zona Marii Mediteraneene sau din sudul Peninsulei Balcanice. Aici traieste si vipera cu corn. Rezervatia are o suprafata de 30 hectare.

Din centrul municipiului, ne îndreptăm spre parcul oraşului, înainte de intrarea în parc, remarcăm clădirea veche a primăriei, pe care o placă de marmură aminteşte sărbătorirea a 700 ani de la prima atestare scrisă a localităţii Deva (1269–1969). Traversăm parcul în care se află statuia lui Decebal, opera sculptorului Radu Moga, şi Muzeul judeţean, Secţia de arheologie (program 10–18), instalat în castelul „Magnia Curia“, clădire în stilul Renaşterii din secolul XVII, fosta reşedinţă a principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen. În spatele parcului, se ridică cu 184 m deasupra oraşului Dealul Cetăţii, declarat monument al naturii, datorită florei şi faunei sale. Locul este prielnic viperei cu corn (Vipera ammodytes). Dealul este constituit dintr-un corp subvulcanic de roci andezitice. Datorită poziţiei sale strategice, cu vedere la distanţă mare şi uşor de apărat, a fost locuit din cele mai îndepărtate timpuri (de omul comunei primitive, daci, romani) pînă în epoca modernă. Cetatea, ale cărei ruine se păstrează în vîrful dealului, datează din secolul XIII. Ulterior, construcţia a suferit mai multe transformări. Folosită şi păstrată în bună stare pînă în secolul XIX, cetatea a jucat un rol important în revoluţia din 1848–1849 cînd îşi încheie existenţa multiseculară, zidurile ei fiind aruncate în aer de explozia unui depozit de praf de puşcă.
La ieşirea din parc, în dreptul scărilor cu care începe urcuşul pe Dealul Cetăţii, un panou indică variantele şi marcajul aleilor. După ce urcăm scările şi continuăm pe aleea 5 în dreptul tunelului, putem alege două variante, fie că mergem spre stînga pe aleea 5 care urcă în pantă accentuată direct la ruine, fie trecem prin tunel şi ocolim în pantă lină Dealul Cetăţii, pe aleea 2 sau 3 trecînd prin pădurea de brazi, pentru a ajunge la poarta I. Din incinta cetăţii se deschide o privelişte minunată asupra luncii Mureşului şi munţilor învecinaţi.

sursa: ghid Munţii Poiana Ruscă

Cetatea Deva, încă nu a restituit contemporaneităţii întreg trecutul său încărcat de istorie. Sub ruinele medievale care se înalţă astăzi la marginea oraşului Deva, se pare că se ascunde o cetate dacică, fapt care este confirmat doar de o parte dintre specialiştii în arheologie. Prea puţin cunoscute sunt miturile care învăluie cetatea misterioasă. Săpăturile care s-au făcut până acum atestă cetatea medievală, şi relevă doar o mică parte din viaţa care s-a desfăşurat în interiorul edificiului.
Până în prezent, sumele alocate cercetărilor arheologice au fost destul de reduse, rezumându-se doar la strictul necesar obţinerii atorizaţiilor de construcţie. Chiar dacă privirea autorităţilor locale este îndreptată către acest edificiu în ultima perioadă, din punct de vedere al istoriei edificiului nimeni „nu a pus degetul pe rană”. Istoria monumentului este lăsată în umbră, iar cetatea este privită acum de autorităţile locale doar ca o modalitate de a mai aduce un ban la teşcherea.
Zâne, pitici şi meşterul Manole
De-a lungul istoriei sale, Cetatea Devei a fost supusă unei serii de modificări, încât cu greu se mai pot identifica rămăşiţele primelor zidiri. Cert este însă, că Cetatea a fost ridicată în secolul al 13-lea. Iniţial a avut dimensiuni mai reduse, însă în timpul familiei Hunedoreştilor ea a fost extinsă şi a devenit cetate-castel. Misterul Cetăţii Devei a fost înzecit de imaginaţia spiritului popular. Legenda spune că în vremurile mitologice cetatea era proprietatea unei zâne, care avea încă două surori. Acestea locuiau în Cetăţile de la Uroi şi Colţ la poalele Muntelui Retezat. Povestea spune că pentru a se putea vizita, zânele au construit un pod din aur care lega cele trei cetăţi. Între cele trei zâne a pornit însă un război pentru că cea care locuia în Cetatea Colţ „a intrat în duşmănie” cu celelalte două care s-au aliat împotriva ei. Supărată, zâna din cetatea Cetatea Devei a aruncat cu o mistrie uriaşă pe care a folosit-o la construcţia cetăţii, pentru a distruge lăcaşul din Colţ. Din greşeală, zâna a retezat vârful muntelui care de atunci a rămas „Retezat”. Un alt mit se întrepătrunde cu cel al zânelor din Apuseni şi al târgului de pe Muntele Găina. Zâna din Cetatea Devei avea o găină care făcea ouă de aur. Acestea erau dăruite numai fetelor sărmane ca şi zestre în momentul căsătoriei. La un moment dat însă, găina a fost răpită de un om din cetate. Când hoţul a încercat să fugă cu găina, ouăle s-au răspândit în împrejurimile Apusenilor, iar de atunci oamenii din zonă au devenit căutători de aur. O altă legendă spune că cetatea a fost construită de câţiva pitici foarte harnici, care trăiau însă pe alte meleaguri. Pentru ei cetatea era o ocazie de amuzament: din şapte în şapte ani, piticii veneau la cetate pentru a o cerceta. La un moment dat însă, cetatea a fost cucerită de un balaur cu şapte capete. Piticii i-au cerut ajutorul lui Iorgovan, un viteaz de pe aceste meleaguri. Doar când a auzit de Iorgovan, balaurul a fugit la Dunăre, unde s-a ascuns în peşterile de la Porţile de Fier. Nici aici însă balaurul nu a scăpat de Iorgovan, fiind ucis, iar sângele balaurului s-a transformat în tăune. O legendă asemănătoare Mănăstirii Argeşului, care circulă în Ungaria localizează existenţa unui pietrar pe nume Kelemen care încearcă să construiască Cetatea Devei împreună cu alţi 12 meşteri. Precum în cunoscuta baladă românească şi în cazul poveştii pietrarului Kelemen, absolut tot ce construia ziua se dărâma noaptea. Pentru a duce la capăt proiectul, ei au stabilit să o jertfească pe prima soţie care le aduce mâncarea în ziua următoare, iar cenuşa ei să fie amestecată cu tencuiala. Soţia lui Kelemen, numită tot Ana a fost sacrificată iar construcţia s-a finalizat. Drama devine şi mai puternică, deoarece singurul copil al pietrarului află de moartea mamei sale, şi moare şi el de supărare.
Scrisoarea Regelui Ştefan, primul document care atestă existenţa Cetăţii Deva
În timpul stăpânirii austriece Cetatea Deva devine un important centru militar, iar pentru aceasta s-au clădit depozite de muniţii. Edificiul din Deva este unul dintre puţinele care nu a fost cucerit prin forţă. În izvoarele istorice ea este atestată documentar pentru prima dată în 1269, când Regele Ştefan al Ungariei şi duce al Transilvaniei, aminteşte de cetatea regală într-o scrisoare trimisă comitelui din Câlnic. Aceasta este şi prima fază cunoscută de construcţie a cetăţii. A doua perioadă în care cetatea a suferit modificări din punct de vedere arhitectonic, este perioada domniei lui Iancu de Hunedoara. La mijlocul secolului al 16 lea, generalul Castaldo,(mercenar austriac şi comandant militar al armatei din Ardeal) face ample modificări de fortificaţie. Din ordinul lui Gabriel Bethlen în secolul al XVII- lea au loc lucrări de reparaţie, iar în plus se construieşte bastionul din partea de sud a cetăţii. La sfârşitul secolului 18 anonimatul se lasă peste cetate, deoarece aceasta îşi pierde din însemnătatea strategică. Edificiul îşi recapătă strălucirea la intervenţia împăratului Francisc I. Acesta remarcă starea avansată de degradare a cetăţii la trecerea sa prin oraşul Deva, împreună cu împărăteasa Augusta Carolina. Impresionate de cetatea în ruine, cele două feţe regeşti au alocat suma de 216 mii de fiorini pentru reconstrucţie, care a durat peste zece ani. Din cercetările arheologice efectuate până în acest moment se pare că sub cetatea medievală existentă, se află vestigiile unei cetăţi dacice. Acest fapt va fi putea fi verificat în condiţiile în care s-ar aloca bani pentru cercetare. Deocamdată descoperirile arheologice atestă elementele unei fortificaţii dacice. Se pare însă că peste aceste rămăşiţe ale cetăţii dacice a fost construit un post militar roman, care la rândul său a fost distrus de construirea cetăţii feudale. Arheologii au descoperit mărturii care susţin succesiunea acestor edificii: obiecte de ceramică, cărămizi. Pe terasele deschise în jurul Devei au fost descoperite ferme şi gospodării. Pe Dealul Cetăţii specialiştii au descoperit mărturii ale epocii neolitice şi a epocii bronzului: terasele cetăţii atestă cultura Coţofeni, specifică triburilor de războinici şi crescătorilor de animale din epoca bronzului. Documentele atestă şi existenţa unui turn de observaţie cu fortificaţie romană. Importanţa Cetăţii devine edificatoare în momentul în care are loc bătălia dintre Regele Ladislau al 4-lea şi cumani, care au atacat Transilvania. După această luptă Cetatea Deva devine o adevărată curte voievodală. Părerile privind înfiinţarea cetăţii sunt împărţite: unii consideră că ea a fost ridicată în timpul invaziei tătare, pentru a apăra culoarul Mureşului. În opinia arheologului Costin Ţugui, cercetările ar impune ca planurile Cheii Mureşului, cum a fost supranumită cetatea Devei, să fie căutate, fapt ce ar implica din nou bani: „Este posibil ca planurile să fie în arhivele de la Viena, însă în condiţiile de astăzi o cercetare în arhivă costă mult. Monumentul nu este singurul aflat în această situaţie”.
Zidurile, martorii istoriei
Zidurile cetăţii din Deva ascund destinele unor clase sociale. Ele sunt martorii unor evenimente care au schimbat radical vechile orânduiri sociale, dar şi vieţile celor care trăiau la poalele acestui edificiu. În anul 1444 de domeniul cetăţii aparţineau şi minele de aur din Munţii Apuseni, alături de cele 56 de sate din împrejurimi. După această perioada, cetatea trece prin transformări mari din cauza luptelor interne şi a pericolului iminent al invaziei otomane. Conducătorii cetăţii nu rămân deoparte în disputa pentru tronul Ungariei. Lupta pentru tron s-a dus între Ferdinand de Habsburg şi Ioan Zapolya, voievodul de atunci al Transilvaniei. Cu ajutorul implicării forţelor otomane, Ioan Zapolya câştigă tronul Ungariei. Urmează însă o nouă invazie a armatelor turceşti, moment în care oraşul Deva a fost distrus iar cetatea asediată. În 1551 armata mercenarului Castaldo care stăpânea oraşul, jefuia şi distrugea totul în calea sa. În timpul regimului habsburgic, cetatea Devei a reprezentat un puternic punct de sprijin pentru reprezentanţii acestui regim. Abia în urma unui asediu condus de Ştefan Bocskay, Garda Imperială este obligată să capituleze, iar armata austriacă este alungată din cetate. Anul 1606 este anul în care Cetatea Deva nu mai poate fi cedată. De atunci Dieta Transilvaniei decide ca cetatea să intre în administrarea principilor transilvăneni. Din documentele unui inventar aflăm destinaţia mai multor încăperi ale cetăţii, dar şi starea în care se afla atunci cetatea. Sunt descrise amănunţit fântâna, pivniţa, magazia, odaia fetelor, bucătăria, magazia de arme, casa temnicerului, închisoarea, hambarele pentru hrană. Parterul cetăţii este destinat servitorilor şi paznicilor. Tot aici este aşezată şi bucătăria. Pivniţa ocupă cam jumătate din suprafaţa subsolului, iar restul suprafeţei este destinat locurilor de supliciu, închisorii şi nu în ultimul rând cuştilor cu fiare. Camerele proprietarilor relevă luxul: fotolii şi jilţuri din piele, uşi capitonate. În perioada 1711-1784 o linişte aparentă se lasă peste viaţa cetăţii. În timpul răscoalei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan, Cetatea este asediată, deoarece aici se refugiază majoritatea nobililor fugiţi din calea iobagilor răsculaţi. Victimele omeneşti au fost mari: 72 de iobagi şi 11 femei au murit, iar restul răsculaţilor au fost făcuţi prizonieri. Se spune că trupurile iobagilor au fost îngropate la poalele cetăţii. Anul 1874 reprezintă sfârşitul vieţii din Cetate. Ultimele fărâme de viaţă ale cetăţii se derulează în timpul Revoluţiei, când cetatea este ocupată de o garnizoană austriacă, care în final a dispus distrugerea zidurilor prin minare. Tunelurile şi catacombele din subsolul cetăţii nu au fost explorate în întregime nici până astăzi. Se spune că cel mai mare dintre ele comunică cu Castelul Corvineştilor. Aşa cum mitul intervine la crearea cetăţii, sfârşitul edificiului are şi el o aură mitică: se spune că un membru al garnizoanei austriece care se ocupa de administrarea depozitului de muniţii a aflat că soţia sa are un iubit. Gelos, tânărul locotenent aruncă în aer depozitul de muniţie, omorând-o pe soţia infidelă şi pe amantul acesteia. Un monument istoric care ar putea deveni prin el însuşi un punct de atracţie turistică, fără a avea nevoie de artificiile civilizaţiei actuale, este lăsat în uitare şi nu va beneficia niciodată de strălucirea pe care o merită din punct de vedere istoric şi arhitectural. Doar generaţiile viitoare vor putea judeca trista şi nejustificabila uitare în care a fost lăsat acest monument.

Andreea Demian

http://glasulhunedoarei.blogspot.com/2010/04/cetatea-devei-intre-mituri-realitati-si.html