Misterele Hunedoarei

Turnul de pe dealul Sanpetru

În urma cu câtiva ani, în timp ce restauram pe calculator o fotografie de la sfârsitul secolului 19, mi-a atras
atentia o ruina de pe platoul Dealului Sânpetru (Foto nr.1). Am facut imediat legatura cu o mentiune a lui I. Moller
care spunea „...când am trecut pentru prima oara prin Hunedoara (1883 n.a.) am vazut înca ruinele acestui turn ce
se înaltau deasupra pamântului. Când am trecut din nou pe acolo în 1884, le-am gasit darâmate pâna la pamânt.”
Nimeni nu stie azi daca a existat sau nu o fortificatie precum cea descrisa de I. Moller acolo sus pe Dealul Sânpetru.
Dar nici nu a cautat-o cineva vreodata. Prezenta acelei ruine în fotografia de la sfârsitul secolului 19 este extrem de
intriganta. Putea fi oare ultima ramasita a unei fortificatii?
Privind lucrurile în contextul vremii, amintesc ca în anul 1884 Uzina de fier a Hunedoarei a dat prima sarja
de fonta. Pentru aceasta, în anul anterior s-a construit mult la Hunedoara. A fost, deci, nevoie de piatra. Localnicii au
convietuit secole la rând lânga acele ziduri si nu le-au distrus. De ce le-ar fi distrus atunci într-un singur an, din 1883 pâna în 1884 ? Personal, cred ca zidurile au fost distruse de cei ce au construit uzina pentru a folosi piatra.
I. Moller localizeaza aceste ruine pe locul actualului cimitir evreiesc. Turnul despre care vorbesc este mult
mai sus, chiar pe platoul dealului Sânpetru, mai exact, chiar în extremitatea vestica a platoului. Dar tot I. Moller mai
spune „...probabil ca Ioan de Hunedoara a dezvoltat si mai mult sistemul de aparare al cetatii, prelungindu-l pâna
sus pe platoul dominant al Muntelui Sf. Petru”.
Într-un desen din anul 1823 al pictorul B. Baja Istvan se poate vedea un zid care porneste din dreptul turnului
Neboisa (foto nr. 2) spre platoul dealului (foto nr. 3).
Câtiva metri în aval de cimitirul evreiesc, în gradina unui localnic, se mai poate vedea un fragment de zid
înclinat, gata sa cada, despre care nu se stie nimic (foto nr. 4 ).
Sapaturile arheologice sporadice care s-au efectuat pâna în prezent în zona nu au adus dovezi în sprijinul
afirmatiilor lui Moller. Avem, deci, urmatoarele elemente: afirmatiile lui I. Moller, pictura lui B. B. Istvan, un
fragment de zid si o fotografie care par a sugera existenta unei fortificatii de amploare ce a existat cu multe secole în
urma la Hunedoara. Nu avem însa nici o dovada arheologica.
Deocamdata consemnez doar aceste lucruri si ma voi întoarce la ele în viitorul apropiat pentru a încerca sa
explic unele din misterele Hunedoarei.

Constantin Gaina ( http://www.adevarul.ro/locale/hunedoara/Constantin_Gaina-adevarul_de_seara_hunedoara_0_203980095.html )
sursa: Curierul Primariei nr 58

Auzisem înca din copilarie de tunelul care lega cândva castelul de cetatea din Deva. Dezbateam deseori cu prietenii acest subiect. Si nu cred ca de atunci ar fi trecut vreun an fara sa asist la o discutie pe aceasta tema. Multe dintre cunostintele mele, care stiu ca ma pasioneaza istoria acestor locuri, ma întreaba si azi despre tunelul legendar. Astfel, am ales sa-mi expun astazi parerea despre tunelul care lega castelul de cetatea Devei.
În capitolul anterior am prezentat câteva probe care sustin ipoteza existentei unei fortificatii extinse, de la castel si pâna sus pe platoul dealului Sânpetru. Stim azi, cu certitudine, ca Dealul Sânpetru prezinta urme de locuire continua de-a lungul a câtorva milenii. Acolo sus, pe platoul acela extrem de bine aparat natural, a germinat si a încoltit apoi, samânta Hunedoarei de azi. Acolo sus a fost cândva Cetatea Hunedoarei, poate cu foarte mult timp înainte de a se pune temelia Castelului Corvinilor. Spre rusinea noastra, a hunedorenilor, noi nu cunoastem înca anii când s-au ridicat primele ziduri ale castelului. Dar e posibil ca la început ( sec. 13 ? ) castelul sa fi fost doar o cladire mai rasarita în peisajul Cetatii Hunedoarei, resedinta vreunui cneaz local.
Cetatea Hunedoarei s-a extins încet, probabil dupa navalirile tatarilor de la anii 1241-1244, pe pantele nordice ale Dealului Sânpetru, pe malul drept al Cernei. Înspre sud-sud vest, trecând peste o sa îngusta, hunedorenii acelor vremuri se puteau refugia la nevoie în padurile nesfârsite din munti. Cu timpul, când zidurile castelului s-au înaltat suficient de robuste, acesta a devenit un loc sigur, un adapost confortabil pentru comunitate în cazul unor invazii.
Se stie azi ca Ioan de Hunedoara a dezvoltat sistemul defensiv al castelului pâna la jumatatea secolului 15. Dupa aceea, o data cu aparitia armelor de foc grele, a tunurilor, el nu a mai investit în sistemul defensiv.
Constructia castelului pe stâncile calcaroase ale Dealului Sânpetru, la început fara o sursa proprie de apa, ar fi fost o problema în cazul în care castelul ar fi fost supus unei blocade. E absurd sa credem ca un strateg de talia lui Ioan de Hunedoara nu s-a gândit la o posibilitate de a iesi din castel în siguranta într-o astfel de situatie. Galeria si turnul Neboisa par a fi fost construite si în scopul asigurarii refugiului, pe lânga acela de a apara aripa sudica a castelului. Cetatea propriu zis a Hunedoarei a crescut în anii urmatori la umbra zidurilor solide ale castelului, care-i ofereau siguranta si nu a mai dezvoltat un sistem propriu defensiv, precum cetatile Orastie, Sibiu, Alba Iulia etc.
Oare care ar fi fost cel mai sigur loc de refugiu în caz de pericol? Prin tunel subteran pâna la Cetatea Devei? Dar cu siguranta, daca Hunedoara ar fi fost asediata, atunci la fel era si Cetatea Devei.
Pentru acele vremuri nu ar fi fost imposibil de realizat un astfel de tunel, mai ales ca prizonieri turci erau
din belsug, dar nu ar fi folosit la nimic. Un tunel care sa lege Castelul de Cetatea Hunedoarei de pe dealul Sânpetru ar fi fost mult mai usor de realizat si oferea mult mai multa siguranta. Ceea ce pare a fi un zid în pictura prezentata în capitolul precedent poate fi un tunel din material lemnos, suspendat pe piloni din piatra, precum cel de sub cimitirul evreiesc. Si tunelul urca mai departe, sus pe platoul dealului, acolo unde în fotografia din secolul 19 se mai vede înca ruina unui turn. De aici, prin saua îngusta, pe drumul prin padurile adânci ar fi oferit maximum de siguranta refugiatilor. Tot ce a mai ramas pâna în zilele noastre din acest tunel este galeria Neboisa, la rândul ei, tot un tunel suspendat, dar zidit. De la turnul Neboisa mergea mai departe tunelul din lemn suspendat despre care aminteam mai sus. Era tunelul ce lega Castelul de Cetatea Hunedoarei. Asa cum spuneam, în timp, Cetatea Hunedoarei s-a stins încet
la umbra Castelului, dar în amintirea oamenilor a ramas tunelul ce lega Castelul de Cetate. Si cum nimeni nu mai folosea pentru Hunedoara termenul de Cetate, cea mai apropiata cetate fiind Cetatea Devei, cu timpul toata lumea a ajuns sa creada ca ar fi existat cândva demult un tunel de la Castelul Corvinilor la Cetatea Devei.

Constantin Gaina
sursa: Curierul Hunedoarei nr 59[b]

Fragmentele de zid de pe langa Castel sunt de la fostul zid de aparare exterior al Castelului care inconjura gradina castelului.



Pe Dealul Sanpetru exista in anul 1770 o biserica, dupa cum se vede mai jos:



Cred ca ruinele de pe Dealul Sanpetru ce se vad in prima imagine din primul post sunt ale acestei biserici. Tot in acea imagine se vede apeductul construit in 1890 care traversa valea Zlastiului si care aducea apa de la micul baraj existent si astazi pe drumul spre Zlasti pentru Uzinele de Fier. Picioarele apeductului se mai vad si astazi. A nu se confunda cu podul mocanitei, care avea patru picioare si era construit in "burta de peste":



In legatura cu tunelul, sigur ca pe dealul Sanpetru a fost o cetate



dar nu se pot face decat presupuneri logice ca tunelul mergea in acea directie, pentru a oferi scapare pe dealul Capruta. In acelasi timp, Valea Zlastiului in zona Castelului nu era circulabila, drumul de la Hunedoara la Zlasti mergea pe dealurile de pe dreapta Zlastiului cum mergi spre Zlasti(se vede o portiune din el pe harta din 1770 in stanga sus).
Poate si valea salbatica a Zlastiului putea reprezenta o cale de scapare. Din Valea Zlastiului se vede pe harta o poteca ce urca in saua dintre Capruta si Sanpetru. Coama din fata turnului Neboisa si dealul Sanpetru ar fi fost primele locuri ocupate de atacatori si erau si despadurite, deci erau de evitat de a fi parcurse pe vreme de razboi.

Prin anii '50 cred ca se stia intrarea din castel in acel tunel, nu cred ca nu mai stie nimeni nimic azi. Chiar daca ar putea fi surpat, directia lui ar putea oferi informatii pretioase.

Nici eu nu cred ca tunelul mergea pana la Deva. Cred ca era scurt si oferea o modalitate de a iesi din Castel in cazul unui asediu.

Si la Deva a existat un tunel ce lega Cetatea de palatul Magna Curia. De aici probabil presupunerea ca cele doua cetati comunicau printr-un tunel.

Realizarea unui tunel de asemenea lungime (15km in linie dreapta) ar fi necesitat o forta de munca imensa si de aceea nu putea fi tinut secret.
Mult mai realista e varianta in care fiecare cetate ar fi avut un tunel secret pentru iesirea din incercuire.

Zidul de aparare exterior al Castelului pleca de la turnul Neboisa dar nu urca pe dealul Sanpetru ci ocolea coama de langa turn pana in saua dintre Sanpetru si dealul castelului si apoi delimita gradina castelului pana la paraul Zlasti. Desenul de mai jos e datat 1822 si nu apare nici un zid de la Castel la Sanpetru, nici macar zidul de aparare:



E ciudat ce apare in desenul lui B. Baja Istvan, dar ar putea fi un zid al curtii bisericii.(cimitirului). Fragmente de zid erau si in cimitirul evreiesc:



Oricum, pare sigur ca pe dealul Sanpetru a fost o bisericuta si nu un turn de cetate. Poate ca bisericuta era a cimitirului parasit de pe Dealul Sanpetru. Probabil ca atunci cand a fost abandonat cimitirul s-a distrus si biserica.

Sanpetru

Foarte multi hunedoreni ma întreaba daca stiu ceva despre originea celor trei piloni ce flancheaza malurile Zlastiului nu departe de castel, în amonte. Ma bucura interesul pe care-l manifesta din ce în ce mai multi tineri fatade istoria Hunedoarei.
La 11 iunie 1884 primul furnal al Uzinelor de Fier Hunedoara produce prima sarja de fonta. Capacitatea de productie a U.F.H. era net superioara vechilor furnale de la Toplita si Govajdia. Din acest motiv si anexele care deserveau furnalele erau mult mai complexe. Printre altele, U.F.H. aveau nevoie de un debit însemnat de apa. Era neeconomic sa se recurga la pompe care sa aduca apa din Zlasti sau Cerna si din acest motiv s-a optat pentru transportul apei de la o distanta ceva mai mare, dar fara a consuma energie: un apeduct.
S-a construit un baraj în amonte, pe apa Zlastiului si un apeduct care la un moment dat traverseaza valea Zlastiului în cursul sau spre U.F.H. Cei trei piloni sustineau apeductul în aceasta zona. În fotografia de mai sus, publicata cu alt scop într-un numar anterior, se vede foarte bine traseul acestuia precum si pilonii de sustinere. Mentionez ca
fotografia dateaza din toamna anului 1884 când înca nu începusera lucrarile la calea ferata îngusta Hunedoara – Retisoara. Din acest motiv multi erau tentati sa creada ca, de fapt, apeductul era respectiva cale ferata.
Am rezolvat deci, problema functionalitatii acestor piloni, dar ar fi interesant sa vedem cum s-au si construit. Daca din curiozitate cineva studiaza de aproape aceste constructii constata ca includ piatra fasonata de diverse proveniente si calitati. Zidirea lor a început cu cel putin un an înaintea inaugurarii Uzinelor de Fier. Ne reamintim dintr-un
capitol anterior ce spunea I. Moller în anul 1884, la revenirea dupa un an la Hunedoara, despre ruinele de pe Dealul Sânpetru, ruine ce cu un an în urma erau mult mai voluminoase si disparusera subit pe parcursul unui an. Personal, cred ca cel putin partial, piatra folosita la acesti piloni provine din ruinele fortificatiilor descrise de I. Moller cu 125 de ani în urma. Un eventual studiu de specialitate ar putea rezolva foarte simplu aceasta problema. Poate ca în aceste constructii se regaseste si piatra folosita cu multe secole în urma la tunelul care lega castelul de Cetatea Hunedoarei.

Constantin Gaina
Curierul Primariei OCTOMBRIE 2009

În urma cu câtiva ani discutam cu un prieten mai vârstnic care s-a nascut si a copilarit într-una
dintre cele mai vechi case de la poalele Dealului Sânpetru. Printre altele, mi-a povestit despre locurile
unde se jucau în prima jumatate a secolului trecut. În partea vestica a cimitirului evreiesc, acolo unde se
mai vad si azi niste ruine, locul se numea înca în acea vreme „La popii rosii”.
Între anii 1861 – 1863 arheologul maghiar Samuel Brassai a efectuat sapaturi arheologice în acel
loc. Atunci a iesit la iveala fundatia unei cladiri foarte bine conturate, o cladire solida din piatra ce parea a
fi gospodaria unei familii înstarite. Tot acolo, într-o groapa, a gasit mormane de oase apartinând unor
schelete umane pe care le-a acoperit si a închis sapatura. Nimeni nu a explicat vreodata originea acelor
schelete.
La 8 martie 1443 Ioan de Hunedoara cere papei aprobare pentru a construi o capela, alta decât
cea din castel care s-a construit mai târziu. Oliver Velescu crede ca este vorba despre acele ruine
descoperite de S. Brassai.
În jurul aceluiasi punct se pozitioneaza si I. Moller în anul 1884 când vorbeste despre ruinele
distruse pe parcursul unui an, respectiv din 1883 si pâna în 1884.
Nu stim nimic azi despre ce a fost acolo cu multe secole în urma. Dar nimeni nu ne poate împiedica
sa punem cap la cap informatiile de care dispunem si sa tragem o concluzie. Asadar, toponimul „La popii
rosii” care mai circula înca în prima jumatate a secolului trecut, cred ca vine din timpuri îndepartate si
caracterizeaza un loc unde erau „popi rosii”, adica popi cu sutane rosii precum cele ale calugarilor
franciscani. Este probabil ca biserica (capela) pentru care a cerut aprobare Ioan de Hunedoara în anul
1443 sa se fi construit în acel loc si desigur a fost o biserica (capela) catolica. Oliver Velescu mai spune
ceva: „... o veche biserica lânga cetate a carei folosire, potrivit traditiei (?) a fost interzisa de principele
Gh. Rakoczi I-ul care nu putea suferi plângerile si bocetele femeilor române la înmormântari.” Aici O.
Velescu este putin neatent: daca femeile românce boceau, atunci sigur acea biserica era ortodoxa si
nicidecum catolica. Deci nu aceasta biserica a fost interzisa de principele Gh. Rakoczi I-ul. Se pare ca
mai exista si o biserica ortodoxa undeva pe pantele dealului Sânpetru. Este un aspect la care voi reveni
într-unul din capitolele viitoare.
Ne învârtim deci în jurul locului numit „La popii rosii”. Daca privim planurile desenate de S. Brassai
vedem ca ele nu prea seamana cu ale unei biserici. Dar „popii rosii”, daca au existat, credem ca ei nu
dormeau în biserica, ci aveau probabil chiliile lor. Este posibil ca acele ruine care se mai vad si azi sa fi
fost chilii, iar locul unde a fost acea biserica sa fie înca necunoscut. Daca biserica si-a pierdut
functionalitatea, chiliile nu. Ele puteau fi locuite mai departe, renovate si îngrijite o perioada pe când
biserica s-a ruinat. Acea biserica catolica ar fi putut fi parasita prin secolul 17 poate chiar odata cu
constructia la 1644 a bisericii reformate de lânga castel.
Trecem si existenta acestor biserici despre care voi mai vorbi cu alta ocazie, la capitolul „Misterele
Hunedoarei”. As dori în continuare sa ne îndreptam atentia spre acele oase umane descoperite de
Samuel Brassai. Pentru cei ce n-au citit capitolul „Când a ars Hunedoara”, fac precizarea ca I.
Syamaskozy scria la 1600 despre grozavia care s-a întâmplat atunci la Hunedoara: au fost ucisi de catre
hunedoreni aproape 180 de dorobanti din armata lui Mihai Viteazul care au fost îngropati apoi într-o
groapa lânga biserica de lânga castel.
Este posibil ca acolo, în partea vestica a cimitirului evreiesc, la locul numit „ La popii rosii”, unde
Brassai a gasit o groapa cu schelete umane, sa fie groapa în care au fost aruncati dorobantii lui Mihai în
urma cu peste 400 de ani. Daca ar deschide cineva santierul din nou dupa un veac si jumatate, cu
siguranta am sti daca acolo au fost aruncati sau nu, cei 180 de dorobanti ai lui Mihai Viteazul. Oricum,
daca arheologii ar sapa am afla care este misterul acelor schelete umane.

Constantin Gaina
Curierul Primariei nr 61

E clar ca a fost o biserica pe Sanpetru si s-a desfiintat intre 1770 si 1883. Cat despre schelete, s-au descoperit o gramada pe langa castel:

Salut

Ma bag si eu desi nu prea ma pricep la istorie. Cred ca domnul
Constantin Gaina are dreptate cu cetatea Hunedoarei. Am citit aici pe forum:

"Forma actuală a castelului rezultă din restaurările ultimului veac şi jumătate, aspectul său fiind unul eterogen. Din loc în loc se observă şi pietre fasonate în stilul celor folosite pentru construirea cetăţilor dacice, fapt ce ne face să ne gândim la existenţa unei cetăţi dacice de secol I d.Chr. în zona Hunedoarei sau a castelului"

Habar nu am cum arata pietrele alea dar daca sunt folosite in castel poate au fost luate dintr-o cetate dacica demolata.

Si am gasit si eu o poza in care se vede o constructie pe dealul Sanpetru:

Existã în istoria Hunedoarei o bisericã enigmaticã: Biserica mânãstirii
franciscane Zarda (fotografia). A functionat pânã la sfârsitul secolului XIX pe locul
vechilor furnale ale Uzinelor de fier, undeva în spatele turnãtoriei.
Personal cred cã de aceastã bisericã se leagã prima atestare documentarã a
Hunedoarei.
La 1265 se mentioneazã într-un document un „arhidiaconus de Hugnod”, document
contestat de unii istorici. Dacã ignorãm acest document trebuie sã ne punem o întrebare
logicã: oare în Hunedoara nu a existat nicio bisericã catolicã pânã în vremea Corvinilor,
când la 1443 Ioan de Hunedoara solicitã papei aprobare pentru construirea unei biserici?
Greu de crezut cã pânã la 1443 nu a existat nicio bisericã catolicã la Hunedoara. Nu stim
când s-a construit biserica mânãstirii Zarda dar, este foarte probabil ca în apropierea ei sã
se fi dezvoltat la un moment dat o comunitate catolicã de care se leagã un tezaur monetar
descoperit pe „Dealul cu Comori”, locul în care era cimitirul acestei asezãri. Documentul
de la 1265 cred cã face referire exact la biserica mânãstirii franciscane.
Asa cum afirmam într-un capitol anterior, pãrerea mea este cã pe malul stâng al
Zlastiului s-a dezvoltat în epoca regilor Arpadieni, orasul Hugnod, mai târziu
Vajdahunyad, cu mult timp înaintea apariþiei pe scena istoriei a familiei Corvinilor. Pe
malul drept al Zlastiului si Cernei era Inidoara, cum si azi pronuntã pãdurenii. Astfel, era
firesc ca Hugnod sã aibã propria bisericã catolicã, construitã poate chiar la începutul
epocii arpadiene sau cel mai târziu, dupã invazia tãtarilor de la 1241- 42, iar documentul
de la 1265 face referire la un „arhidiaconus de Hugnod” care functiona chiar în biserica
mânãstirii franciscane.



Constantin Gãinã
Curierul primariei ianuarie 2010

Fosta manastire franciscana vazuta dinspre Castel:

Traseul apeductului, cu galben:

hunedorean a scris:

Foarte multi hunedoreni ma întreaba daca stiu ceva despre originea celor trei piloni ce flancheaza malurile Zlastiului nu departe de castel, în amonte. Ma bucura interesul pe care-l manifesta din ce în ce mai multi tineri fatade istoria Hunedoarei.

barajul de pe Zlasti, astazi colmatat, era locul de unde pleca fostul apeduct:

hunedorean a scris:Auzisem înca din copilarie de tunelul care lega cândva castelul de cetatea din Deva.

Greu de gasit astazi ceva. Poate doar cu detectoare de goluri performante( http://www.okmmetaldetectors.com/products/cavity-detectors.php?lang=en ), sa se descopere ceva incaperi noi/tunele ascunse. Nu am vazut publicate nici planurile detaliate pe fiecare nivel ale Castelului, desi mai mult ca sigur ele exista.

Pe teritoriul oraşului s-au dezvoltat, în epoca romană, în legătură cu exploatarea zăcămintelor de fier, o aşezare rurală şi cimitirul ei, din care provin mai multe descoperiri:

1. Lângă castelul Corvineştilor se menţionează resturi de construcţii romane din care provin şi cărămizi ştampilate, una cu o ştampilă privată P AE T şi mai multe cu ştampila legiunii XIII Gemina.

2. În anul 1955 s-au descoperit, lângă Gara C. F. R., la Cantonul spre Simeria, resturi ale unor sarcofage din cărămidă şi un altar funerar fragmentar, materiale care indică existenţa unei necropole.

3. În punctul „Dealul Sânpetru“ se menţionează un bogat material ceramic dacic şi roman. Un sondaj arheologic, executat în anul 1977, în cimitirul reformat, pe panta nord-estică a acestui deal, a pus în evidenţă un strat de cultură roman ce suprapunea unul dacic.

http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/popa/repertoriu%20h.htm