Forumul Hunedoara
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectați-vă sau înregistrați-vă

Dogar

In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1Dogar Empty Dogar 15.12.09 17:15

robert2000



Are 84 de ani şi toată viaţa şi-a trăit-o din vânzarea butoaielor făcute cu mâna lui. A mers sute de kilometri, zile şi nopţi, cu căruţa, până la cele mai vestite târguri, ca să le vândă. Toată lumea îl cunoaşte şi în zonă se ştie că vinul şi rachiul se păstrează cel mai bine în butoaiele făcute de el. De la prima atingere cu palmele, simte cu precizie esenţa lemnului: fag, stejar, dud, frasin sau salcâm. Nu greşeşte la măsurătoare niciodată şi doagele închegate de el ţin mai mult decât o viaţă de om. E supărat că nepoţii săi au plecat la oraş şi nu vor să înveţe să croiască în lemn. El a făcut-o cu precizie milimetrică. Chiar dacă trăieşte în întuneric. Fiindcă, de aproape 40 de ani, nea Nicolae Borza, din Obârşa, este orb.

Bătrânul stă pe prispă, cu mâinile pe genunchi, încât ai zice că priveşte în gol. Ochii săi sunt lipiţi definitiv de câteva decenii, de când i s-a descărcat în faţă o armă rămasă din război. E necăjit că s-a tăiat pădurea şi că nu mai sunt copacii ăia groşi din care făcea doage. Se caină că vinul nu mai are acelaşi gust de când au apărut butoaiele din fibră de sticlă. Îşi aminteşte că, până de curând, de Sfântu′ Ilie, se ducea la târgurile din Deva, Haţeg, Brad şi până la muntele Găina ca să vândă butoaie. „Plecam cu căruţa plină. Înainte butoaiele aveau preţ. Acum nu le mai cumpără nimeni. Toţi cumpără butoaie din fibră de sticlă, dar astea nu sunt bune. Dar, na! Aşa e lumea!”, oftează bătrânul.

Cu butoaiele pe drumul Hoţiilor

Omul povesteşte că a învăţat să facă butoaie de la un frate mai mare. „Am tras mai mult cu coada ochiului, că el nu prea îmi explica. Înainte erau dogari care aveau pe lângă ei ucenici şi îi învăţau meserie, iar plata se făcea în muncă la câmp. O zi învăţai cum se fac butoaiele şi două, obligatoriu, la sapă”, rememorează bătrânul. Nea Nicolae povesteşte cum, ani buni, deşi era orb, o pornea cu căruţa plină de butoaie până în celălalt capăt de ţară ca să le vândă. „Mergeam chiar şi mai bine de 300 de kilometri. Până la Prut. Acolo, târgul ţinea trei zile. Era frumos şi făceam bani, nu glumă. Trei zile cântau lăutarii. O porneam, în cârd, mai multe căruţe, că pe Drumul Hoţilor era periculos să mergi singur. Tâlharii stăteau la cotitură, mai ales când ne întorceam, că eram doldora de bani. He, he, eram tânăr, p′atunci! Acum, nu m-aş mai încumeta!”, spune omul.

„Nu ai voie să greŞeŞti”

Nea Nicolae explică cum se croieşte doaga dintr-un trunchi gros, se scobeşte, se focăreşte, se strânge cu şurubul pentru a da forma rotundă, se fixează apoi fundul, se cercuieşte, se curăţă şi totul fără greşeală. „Un meseriaş bun îl scoate din prima! Nu ai voie să rectifici, că ăla nu mai e butoi!”, explică nea Nicolae. Omul nu concepe că vinul roşu poate fi păstrat altundeva decât în butoi din lemn de frasin, care nu schimbă culoarea, cel alb în stejar, care păstrează dulceaţa, iar ţuica în lemn de dud, care dă aroma. „Acum, pe puţină lume mai interesează butoaiele din lemn. Nu mă mai duc să vând, aşa cum făceam cu ani în urmă. Nici oamenii nu mai sunt aşa serioşi! Nici lemnul nu mai e aşa bun!”, dă omul din mână, a lehamite. Se ridică de pe prispă şi porneşte bâjbâind prin curte. Se duce în magazia ce fusese până mai ieri atelier, şi pune mâna pe o doagă. O ţine zdravăn cu palmele crăpate. O propteşte de un fier şi se apucă de tăiat. Cu precizie uluitoare. Cu gesturi sigure. Şi cu ochii strâns lipiţi.

sursa: http://www.servuspress.ro/hd/articol.php?id=2989

Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum